jump to navigation

Răspuns la atacul grupării extremiste „În linie dreaptă” februarie 18, 2013

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

În contextul în care am fost iar victima unui atac stupid şi  calomnios din partea grupării extremiste din jurul site-ului inliniedreapta.ro, simt nevoia să fac câteva precizări:

1. Nu sunt membru al Partidului Forţa Civică şi nu mai sunt nici membru al Partidului Naţional-Liberal. Sunt dispus să mă implic activ într-o construcţie nouă şi autentică de dreapta.

2. Deşi nu mi-am ascuns simpatiile personale faţă de domnul Mihai Răzvan Ungureanu, nu mi-am ascuns niciun moment şi opiniile critice faţă de acesta şi faţă de Partidul Forţa Civică. Există un dialog incipent şi purtat doar la nivel personal între mine şi Mihai Răzvan Ungureanu pe teme foarte generale. Nu sunt nici consilier, nici „om de încredere” al domnului Ungureanu şi dacă va exista o colaborare instituţionalizată între noi doi, aceasta va fi publică.

3. Nu am făcut niciun moment vreun secret din prietenia mea sinceră cu Dan Cristian Popescu, Amelia Boroş şi echipa foarte faină din jurul lui Cristi.

4. Sunt, spre deosebire de grupul care m-a transformat într-un soi de ţintă a sa, un om al dialogului şi nu un extremist. Evident, în linie dreaptă se poate merge doar cu ochelari de cal, iar grupul respectiv s-a castrat intelectual şi şi-a pus ochelarii de cal pentru a merge pe linia indicată de site-ul lor (unde? Nici ei nu ştiu, probabil). Eu, om de dreapta, sunt un om al dialogului şi înţeleg să am prieteni, amici şi parteneri de dialog indiferent de orientările lor politice şi religioase.

5. Nu am ascuns niciun moment antipatia mea faţă de Traian Băsescu şi modelul nociv de politician propus de acesta. La fel, nu am fost niciodată inconstant în credinţa mea că România are nevoie de Monarhie şi de un regim politic parlamentar.

6. Am fost în Piaţa Universităţii din anul 2012 pentru a cere încheierea unui fel nociv de a face politică în România. Când USL a făcut dovada că nu va schimba felul de a face politică în această ţară,  am fost la fel de categoric contra USL aşa cum am fost categoric şi împotriva PDL.
În vara lui 2012, conştient că sunt martorul unei tentative de lovitură de stat, am trecut peste antipatiile mele personale şi, făcând un calcul pragmatic (mai bine încă 2 ani cu Băsescu lângă Bruxelles decât 5 cu Antonescu pe lângă Moscova) am fost cât de activ am putut în campania de susţinere a boicotului referendumului pentru suspendarea lui Băsescu.

7. Nimeni, nici măcar gestapoviştii cu ochelari de cal de la ILD, nu pot să identifice la mine vreo inconstanţă la nivelul principiilor.

8. Critica adusă lui Horia Patapievici şi lui Vladimir Tismăneanu (cu care de altfel am şi fost  timp de mai bine de 2 ani prieten) este una argumentată, publică şi dacă domnii respectivi o consideră calomnioasă, pot să mă dea în judecată. Aş fi chiar foarte curios să văd în tribunal ce ar putea fi considerat „calomnie” în cele scrise de mine.
Cei care mă cunosc şi mă citesc ştiu foarte bine că nu am o părere fixistă şi unilaterală despre aceşti intelectuali şi operele lor. De exemplu, tocmai respectul faţă de scrierile lui Horia Roman Patapievici a acutizat reacţia mea faţă de comportamentul politic şi instituţional al funcţionarului HRP.

În rest, amintirile absurde şi false ale domnului Andrieş cu privire la o aşa-zisă acuzare a lui Tismăneanu că ar fi cauzat crime şi sinucideri, sunt mai degrabă dovada castrării intelectuale a domnului respectiv  decât a „calomniilor” mele.
Amintesc  încă o dată faptul că cei de la ILD au făcut cunoştinţă cu Vladimir Tismăneanu în urma insistenţelor mele. La fel a fost şi întâlnirea lor cu Mihail Neamţu.

9. Îmi menţin, argumentat politologic, părerea despre Piaţa Universităţii (ediţia 1990) şi punctul de vedere echilibrat cu privire la evoluţiile politice  post-comuniste.  Moderaţia şi fermitatea sunt atribute mai necesare  Dreptei decât ochelarii de cal ideologici pentru a merge „în linie dreaptă”.

10. Spre deosebire de grupul de fanatici de la inliniedreapta.ro, eu şi prietenii mei din cele două structuri la care sunt afiliat (Clubul Bloggerilor Liberali şi grupul România Liberală) muncim efectiv pentru a contribui la însănătoşirea dezbaterii publice.
Acţiunile noastre, reflecţiile noastre, analizele noastre, întâlnirile noastre cu diverşi politicieni, indiferent de orientarea politică  sunt menite să ne ajute să înţelegem şi să putem să construim ceva pertinent şi benign în societatea civilă românească şi în dialogul social real dintre societate şi Stat.

Nu închei înainte de a atrage atenţia asupra unui aspect:  nu am fost niciodată cel care a atacat grupul inliniedreapta.ro ci am fost victima constantă a atacurilor şi calomniilor venite din partea lor. Acestor atacuri le-am răspuns prin invitaţii sincere şi deschise la dialog, invitaţii refuzate virulent şi violent de către aceste personaje pitoreşti dar şi periculoase din pricina fanatismului lor.

Mai grav, un jurnalist, Toma Roman Jr., datorită unei vagi asemănări între noi (avem amândoi ochelari şi barbă) era să fie agresat fizic vara trecută, fiind confundat cu mine  de către membri ai acestei grupări extremiste.

Comentarii»

1. Shadow - februarie 18, 2013

Eu ce sa-ti urez draga Bogdane decat bafta sa scapi de extremisti. Nu iti mai bate capul cu ei.
Daca te deranjeaza „lipsa de formalism” imi cer scuze si promit sa folosesc in viitor persoana a doua plural.

2. Bogdan Duca - februarie 18, 2013

Multumesc.
Nu mi-as bate capul cu ei, dar nici nu pot sa spun ca ma lasa indiferent calomniile si sofismele lor. Doar nu sunt nesimtit…
Putem fi informali, desigur :).

Shadow - februarie 19, 2013

Stii vorba aia, daca te amesteci in „troaca” te mananca „porcii”. E si asta una din realitatile vietii de blogger, politician, civic, etc. Se asuma :-). Daca am avea un buton pt a trece pe „indiferenta” ar fi bine :-). Uneori e mai sanatos.

3. oliver - februarie 18, 2013

Da nu pricep unde’i extremismul la inliniedreapta? zau asa ca urmaresc de ceva ani inlinie dreapta/dreapta/patruped; de ce trebuie intotdeauna (oare!?) sa fie dreapta asa sofisticata sa nu priceapa omu’ simplu (ca mine) nimic?

4. Dextro Cardia - august 30, 2013

Proud Conservative /Proud to be Christian/ Si eu sunt roman liberal ? Ce-i asta ? Ori esti conservator ori esti roșu liberal, cum spunea Eminescu. Mă tem că și tu ca și ăia de la ILD sunteți doar niște atlantiști cu ochii după cele 13 dungi ale steagului american. Ăia cred că o fac pe bani, tu în schimb cred că o faci pe gratis. Ar trebui să te definești în sinea ta. Nu poți fi omule conservator român (cum scrie ILD) când tu ții cu americanii, rușii, nemții, etc. și le dai gaz cu redevențăde 3,5% ca și Nigeria. Hai să nu mai aruncăm aiurea cu termenii pe ecrane. Ori ești naționalist, creștin, heterosexual, reacționar, adică conservator (dreapta) ori ești internaționalist, ateu, filopoponar, revoluționar, adică progresist (stânga) Liberali, sociaiști, ecologiști, și orice altă ideologie (dreapta este o reacție la atacul ideologilor, nu o ideologie !) înseamnă STÂNGA !


Lasă un comentariu