Aniversare sau comemorare? 4 ani de când Traian Băsescu a condamnat comunismul

Acum 4 ani domnul Traian Băsescu, înfruntând isteria lui Vadim Tudor şi a ciracilor săi, a citit în plenul Parlamentului o declaraţie de condammnare a regimului comunist ca regim ilegitim şi criminal.

Această declaraţie a Preşedintelui avea în spate susţinerea politică a Partidului Democrat, care tocmai îşi descoperea afinităţile de dreapta şi activitatea unor savanţi adunaţi într-o Comisie prezidenţială ce avea ca scop redactarea unui manual al crimelor comunismului, pentru uzul domnului Traian Băsescu.
După ce a susţinut declaraţia, domnul Traian Băsescu a primit (potrivit propriilor lor declaraţii) ataşamentul entuziast (şi, am adăuga noi, necondiţionat) al unui număr mare de intelectuali publici care aşteptau, de 17 ani de zile ca să se facă dreptate.

De pe 18 decembrie 2006 au trecut 4 ani de zile. Domnul Traian Băsescu a fost reales Preşedinte al României, partidul domniei sale a preluat (din decembrie 2008) puterea executivă iar intelectualii ce au susţinut demersul prezidenţial de condamnare a comunismului au primit sau şi-au menţinut, în mare majoritate, funcţii şi demnităţi publice.

Deci nu mai există nici o scuză pentru domnul Traian Băsescu şi pentru funcţionarii şi demnitarii din fosta Comisie „Tismăneanu”, deveniţi ulterior, funcţionari şi demnitari în IICCMER. Domniile lor au toate pârghiile puterii, pârghii necesare îndeplinirii pachetului de propuneri şi soluţii ce poate fi citit în Raportul final ce a stat la baza condamnării de la 18 decembrie 2006.

Nu există nici o scuză….dar nu există nici un rezultat. Practic, cu excepţia permanentizării în funcţii sau sinecuri a „procurorilor” comunismului, nici un gest concret nu s-a făcut, condamnarea de la 18 decembrie nu a avut nici o consecinţă. Dar chiar nici una…
Nu vorbesc de lucrurile „mari”- o lege a lustraţiei sau interzicerea simbolurilor comuniste (ambele, iniţiative liberale, picate în parlament de colegii politici ai domnilor Băsescu şi Tismăneanu). Mă gândesc la….o zi comemorativă a victimelor comunismului, un muzeu al crimelor comunismului, gesturi simbolic-reparatorii care nu ar fi agresat bugetul.

Şi pentru că vorbim de agresiunea bugetului: după epurarea pe criterii politice a Institutelor guvernamentale pentru memoria exilului şi investigarea crimelor comunismului, aceste două instituţiii au fost unite într-una singură, condusă de oameni proveniţi din grupul care a generat Raportul final al Comisiei Tismaneanu.
Noua instituţie, deşi trebuia să aibă un buget ceva mai mic decât bugetele reunite ale celor două instituţii precedente, a beneficiat de un consistent spor bugetar pentru…a nu face nimic concret în sensul îndeplinirii obligaţiilor asumate de Preşedinte odată cu raportul final al Comisiei Tismăneanu…

Deci….ca să răspund la întrebarea din titlu: comemorăm şi nu aniversăm condamnarea comunismului. Şi ne gândim că, şi în această chestiune, cu mize mult mai mici decât reforma statului sau reforma economică, domnul Traian Băsescu şi camarila sa intelectuală….ne-au ciuruit.

P.S. Domnul Vladimir Tismăneanu, pe blogul domniei sale încearcă să ne convingă că multe din propunerile din Raportul final au fost duse la îndeplinire: „democratizarea” arhivelor, faptul că au apărut multe cărţi de memorialistică şi analiză a fenomenului comunist, faptul că foşti condamnaţi au reuşit să obţină sentinţe judecătoreşti care au îndreptat injustiţia fostului regim. Meritorii realizări, incontestabil, dar care nu pot fi asociate efortului Statului, reprezentat de IICCMER-ul domnului Tismăneanu, cât efortului societăţii civile şi al foştilor deţinuţi politici ce au cerut în tribunal rejudecarea dosarelor domniilor lor.
Printre alte merite este menţionată şi apariţia ediţiei a doua a unui manual de istoria comunismului. Probabil acel manual produs de victimele epurării politice pedeliste de la IICCR….