jump to navigation

Reforma Statului- imperativ categoric pentru viitoarea guvernare Martie 7, 2011

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

USL va fi câştigătorul următoarelor alegeri parlamentare. În cel mai pesimist scenariu, USL va obţine cel puţin 45 % din voturile electoratului şi, implicit, alături de minorităţi şi UDMR va putea să îşi asigure majoritatea parlamentară confortabilă pentru guvernare.
E drept, nu trebuie să fim pesimişti ci realişti: USL are forţa de a obţine relativ uşor majoritatea parlamentară.

Însă USL va avea o sarcină mare: reforma Statului şi a sistemului bugetar. Căci este clar: România nu mai poate continua astfel iar felul de a face politică şi economie cu care ne-am obişnuit din 1990 încoace este depăşit de realitate.
Nu mai putem continua să ţinem în spate un sistem bugetar corupt, o birocraţie sufocantă, o economie care, deşi privată, prosperă mai ales din contracte cu Statul.
Nu mai putem să facem investiţii inutile, nu ne mai putem permite să plătim cel mai scump kilometru de autostradă din Europa, să menţinem o companie de căi ferate falimentară şi ineficientă, modernizând gările.

USL va trebui să depolitizeze instituţiile Statului. Dar va trebui să le şi restructureze. Va trebui să continue să dea afară mii de funcţionari inutili, să desfiinţeze nu şcoli şi spitale ci ministere, agenţii şi instituţii.

Emil Boc se lăuda la ultimul discurs că a scăpat ţara de al doilea subprefect. Îmi doresc ca USL să ne scape complet de instituţia inutilă a subprefectului (şi chiar şi de cea a prefectului- că tot dorim descentralizare).
Guvernul Boc desfiinţează spitale. Eu mi-aş dori ca USL să le redeschidă, dar să desfiinţeze Casele Asigurărilor de Sănătate, făcând ca taxele de sănătate să nu ajungă la minister sau la CAS ci direct la spitale, medici de familie şi farmacii.
Guvernul Boc a desfiinţat peste 60 de posturi de secretar de stat. Sper din toată inima ca USL să desfiinţeze neconstituţionalele: CNA, CNSAS, CNCD, ANI şi să ne scape astfel de alţi 40 de secretari de stat inutili…
Guvernul Boc a dorit să reducă numărul parlamentarilor. USL trebuie să păstreze (sau chiar să mărească!) Parlamentul bicameral dar trebuie să taie subvenţiile parlamentarilor pentru birourile parlamentare şi plimbările prin teritoriu, căci parlamentarii noştri sunt parlamentarii României, nu ai circumscripţiilor în care au fost aleşi.
Aş vrea să văd cum dispar multe agenţii şi structuri cu (in)activităţi paralele. Aş vrea să văd cum se termină cu absurdul situaţiei în care plătim mai mult pentru un câine vagabond decât pentru un bătrân sau un orfan.
Aş vrea să văd cum USL convinge cultele religioase din România să se apuce, prin resurse proprii, să preia mare parte din responsabilităţile sociale ale Statului.

Deocamdată, nici măcar la nivel de promisiuni nu văd lucrurile acestea…. În schimb, vâd cum un personaj fetid, baron universitar, precum Andrei Marga, „filosof” cu o operă a cărei profunzime este bătută calitativ de Wikipedia (şi îmi asum afirmaţia!) dar cunoscut pentru felul în care a „implementat” procesul Bologna şi pentru felul în care a transformat o Universitate de stat în feudă personală, dă lecţii de morală şi se pregăteşte să îşi ia cariera politică de la capăt….

Comentarii»

1. atreides - Martie 7, 2011

Mda, Marga are o imagine destul de proasta in mediul universitar. Din pacate PNL nu prea da pe-afara de universitari de valoare si cu notorietate, asa ca defileaza si el cu ce are…Pe de alta parte, strict ca om politic, Marga este totusi peste media politicienilor romani.

2. Bogdan Brătianu - Martie 7, 2011

dacă nu v’aş cunoaşte domnule duca aş zice că sunteţi unul dintre intelectualii şi urmaşii lui traian. chiar este nevoie să folosim nişte stereotipii găunoase pentru a exprima câteva idei foarte simple?

de aprobat ideea cu rostul social al cultelor religioase, total de neînţeles atacul la marga. „personajul fetid” despre care vorbiţi este una dintre puţinele voci coerente şi principiale pe care le are acest partid pretins al intelectualilor. asta ca să nu spun că domnia sa este un adevărat „mare feudal” de nivel european, participând activ (ca invitat din partea ministrului educaţiei al franţei la acea dată) la fundamentarea şi etapizarea a ceea ce se cunoaşte sub numele de „declaraţia de la bologna” sau prin faptul că a „implementat” măsuri ce au fost preluate şi de alte ţări europene fără să îşi pună problema că autorul lor nu este pe placul marelui cârmaci traian I şi al urmaşilor săi (aici nu am exemple la îndemână dar voi reveni pe această temă căci ştiu fără tăgadă că era un subiect preferat al guvernării cdr la acel timp).

închei prin a’mi exprima nedumerirea faţă de unele pasaje sau idei exprimate şi prin a vă flutura pe la nas mănuşa ţepoasă a polemicii.

Bogdan Duca - Martie 8, 2011

Atunci, polemica sa fie, domnule Bratianu🙂

Ar fi doua aspecte polemice, din cate am inteles:
1. Dumneavoastra sustineti ca nu ar fi nevoie de o reforma a Statului.
Eu ….sunt mai libertarian. Nu cred ca Romania poate avea o economie sustenabila atata timp cat cheltuieste sume enorme de bani pentru nemunca. Sau pentru aflari in treaba (in cel mai bun sens al cuvantului).
Sa nu fiu inteles gresit: nu cred ca trebuie sa nu mai dam pensii, ajutoare de somaj si de handicap. Tot ce cer este sa terminam cu diferitele forme de sinecurizare din banii contribuabililor, sa terminam cu mentalitatea conform careia statul are dreptul sa bage mana in buzunarul cetateanului pentru ca….stie mai bine sa ii cheltuiasca banii acestuia.

2. Sunteti „avocatul” lui Andrei Marga.
Eu nu numai ca am informatii foarte neplacute despre ce se intampla in UBB, dar simt pe propria piele efectele inepte ale „procesului de la Bologna”, implementat de Andrei Marga.
Dar mesajul meu e altul: trebuie ca PNL (si USL) sa isi gaseasca purtatori de mesaj cat mai curati cu putinta.

Bogdan Brătianu - Martie 8, 2011

păi hai să o rupem în polemică.

mai întâi să intrăm în exemplele propuse chiar de dumneavoastră haideţi să facem o scurtă introducere asupra paradigmei (tematicii) în care doriţi să ne tocim neuronii şi să testăm securile.

eu nu îmi amintesc nici de subiectul reformei statului, nici de subiectul marga, până ce să le lanseze pe piaţă pişicherul de unii îi spun pe nedrept preşedintele româniei. poate că până atunci nu erau probleme ale naţiunii, sau poate că nu eram noi în stare să ne dăm seama de ce avem nevoie. sau poate că NICI NU ESTE NEVOIE DE AŞA CEVA, toată tevatura fiind doar pe post de perdea de fum cu următoarele 3 obiective identificate de mine: 1. diluează public alte subiecte mult mai crâncene / atrage atenţia în subiecte colaterale; 2. camuflează o altă intenţie la nivelul dezvoltării statului (mi’e greu să nu îl bănuiesc pe băsescu de autoritarism); 3. a avut doar un rol electoral dar s’a dovedit un subiect cu bătaie mai lungă. duşmanul poporului andrei marga nu părea a fi chiar chiaburul universitar din cluj până ca acesta să nu aibă adevărate capete de acuzare anti-sistem pe la emisiunile lui gâdea sau oriunde a fost invitat. andrei marga este cel care a spus în clar ceva ce unii ca mine o şopteau puţin credibil pe la colţuri de mese: regimul băsescu este un regim FASCIST! apoi nici pe dumneavoastră nu v’am mai auzit contestându’l pe andrei marga atât de vehement până ce să devină ţintă publică.

pornind de la acestea, vă întreb, ce sens are să ne pierdem timpul cu punctajele cotroceniului? nu credeţi că ar fi mai bine să dezvoltăm subiecte serioase cum ar fi: cum să reparăm tot ce au distrus gepizii ăştia fără a face alte abuzuri? cum să convingem clasa politică românească că suntem un stat european şi că ar trebui să începem să utilizăm această oportunitate pentru a face politică europeană? etc.

Bogdan Brătianu - Martie 8, 2011

dar hai să zicem că totuşi acea „reformare a statului”, în care NU cred şi NU o înţeleg, ar fi necesară naţiunii şi am să intru în acest joc comentând pe subiectul abosrdat de dumneavoastră:

păi hai să fim serioşi, românia are poate cea mai mică alocare din pib pentru chestiuni sociale din toate statele uniunii europene. vă rog să verificaţi acest lucru, nu din declaraţiile politice ale lui băsescu/boc ci din date statistice pe acest subiect (voila http://www.dilemaveche.ro/sectiune/polemici-si-dezbateri/articol/mitul-statului-social-sau-cum-sa-tai-unde-doare-mai-tare). dar hai să trecem şi peste acest slogan propagandistic şi să zicem că aşa ar fi. problema acestor ajutoare sociale este FOARTE simplă: se acordă în situaţii limită şi în baza unor condiţii destul de draconice şi, prin cuantumul lor, nu sunt decât pentru a nu te lăsa să mori în societate, nu ca să înlocuiască un venit obţinut din muncă. dacă sunt unii care abuzează de aceste legi este DOAR PROBLEMA JUSTIŢIEI nu al reformei statului. păi dacă noi reformăm statul pentru că unii fură la pensie… să’mi fie cu iertare dar cred că am ajuns să fim cea mai penibilă societate din univers, din toate universurile cunoscute.

domnule duca, nu trebuie să fii nici libertarian, nici dandyst, nici darwinist, socialist, conţopist ca să susţii un lucru firesc: statul român are nevoie de INSTITUŢII puternice şi funcţionale. cadrul legislativ există şi este decent şi arhisuficient pentru a avea un stat funcţional şi corect social şi politic.

cât despre subiectul marga, vă rog să nu abordaţi problema ca la spectacolele teve: „da’ dom’le eşti avocatul lui x de îi ţii partea?”. nu domnule, nu sunt avocatul lui marga, dar nici nu pot accepta să ne lovim puţinii oameni raţionali şi cu expunere pe care îi avem numai pe considerente ce derivă din experienţe personale sau irelevante pentru rolul pe care şi’l asumă. momentan reforma marga a făcut istorie şi este reper în societatea românească, declaraţia de la bologna este etalon al sistemului de învăţământ superior în uniunea europeană, iar ubb este, după universitatea din iaşi, cea mai bine cotată din românia conform evaluărilor externe. asta ca să nu mai zic că acest andrei marga este nominalizat pe lista guvernului din umbră a lui crin antonescu, în concluzie va deveni un vârf de lance al bătăliilor de imagine împotriva regimului boc şi a „reformei statului”. cred că, fie şi din principiu, suntem datori să luptăm pe acest aliniament.

3. berenger - Martie 7, 2011

uite, sunt baiat cuminte si nu zic de penele, insa am fi naivi tare daca incepem sa credem ca pesedeii se vor da deoparte de la oala cu smantana. sa fim seriosi, atatia ani in opozitie i-a transformat in hamesiti, asa ca ne putem astepta la impartiri de posturi, la expansiunea posturilor, la cheltuieli pentru clientela, la tot tacamul asa de drag din politichia romaneasca

Bogdan Duca - Martie 8, 2011

Nu o sa te contrazic.

4. Gondolin - Martie 7, 2011

1. bugetarii sunt acum numeric sub limita europeana… trebuie operat acolo cu recalibrari, nu cu dari afara din principiu, cum a facut PDL
2. biroul parlamaentar este un bun castigat, si devreme ce parlamentarii vor continua (fie si macar partila) sa fie uninominali, ei sunt ai teritoriului, nu (numai) ai tarii. Dar cheltuielile pot fi reduse, si controlate la sange.
3. de aocrd cu reducerea numarului de ministere si agentii, precum si a numarului de subsecretari de stat, de vazut (din nou) ce trebuie taiat, ce poate fi taiat, si ce trebuie sa fie pastrat.
4. tematica raportului dintre stat si culkte este una importanta, care ar necesita o discutie separata.

5. Bogdan Duca: Reforma Statului- imperativ categoric pentru viitoarea guvernare « Blogul galben al lui Gondolin - Martie 7, 2011

[…] sursa: Noul Conservatorism […]

6. Daniel Gheorghe - Martie 8, 2011

Poziția d-nului Duca mi se pare una firească în ceea ce înseamnă ,,reformarea statului,, . Nu știu câți realizează faptul că astăzi instituția prefectului este una anacronică, rolul său devenind unul de a se contrapune administrației locale și de a împiedica măsurile ceva mai voluntariste ale demnitarilor locali. Apoi despre desființarea instituțiilor abuziv create la presiune unor grupuri ,,corect politice,, de pe la Bruxelles și de pe aiurea și susținute de tot felul de securiști noi și vechi de pe la noi ,acest fapt este o condiție de bun-simț în vederea respectării libertății individuale și a libertății de exprimare la noi în țară. Nicio țară pretins liberală în gândire nu poate tolera această mulțime de structuri birocratice care nu fac decât să hărțuiască la infinit cetățeanului.
Un alt aspect surprins bine în articol este cel al birocrației și al asistaților social la nivel înalt, al firmelor dependente de contracte cu statul, al pseudocapitaliștilor care taie elanul oricărui întreprinzător real și mânat de o inițiativă autentică.
Cât despre sistemul Bologna, am terminat facultatea de 2 ani și am văzut ce mare eșec e! E de fapt o formulă de ,,învățământ popular,, în care studenții buni și foarte buni sunt dezavantajați în fața celor slabi !Un egalitarism academic, un sistem educațional a cărui finalitate nu mai este știința ci teancul de diplome.
Biserica este reazemul spiritual al nostru, al tuturor, iar implicarea ei socială nu poate să fie decât un câștig !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: