Cadavrul răsturnat. Vechea dreaptă românească la răscruce

Evident, titlul acestui articol este o parafrază a titlului cărţii lui Bernard Henri Levy, Cadavrul răsturnat. Stânga la răscruce.
Lectura acestei cărţi, dublată de evenimentele prilejuite de scandalul mediatic din jurul părintelui Justin Pârvu, m-au determinat la câteva reflecţii asupra dreptei româneşti, mai precis asupra unei drepte româneşti paleoconservatoare.
Ce înţeleg prin dreapta românească paleoconservatoare? Acea dreaptă care se revendică de la tradiţia dreptei interbelice, preluându-i caracteristicile principale: naţionalismul, exaltarea României rurale şi ataşamentul faţă de credinţa ortodoxă.
Eu mă consider a fi neoconservator, adrept al unei drepte liberal-conservatoare care preferă să se inspire din valorile liberalismului clasic şi ale conservatorismului american, loial democraţiei şi dependent de libertate. Acest lucru m-a aşezat de nenumărate ori în opoziţie cu această dreaptă paleoconservatoare românească, căreia i-am reproşat o serie de lucruri, care….sunt proprii stângii occidentale.
Căci dreapta paleoconservatoare românească este la stânga. Dar să şi încerc să demonstrez:

1. La fel ca şi stânga occidentală, dreapta paleoconservatoare nu are încredere în valoarea libertăţii. Pentru paleoconservatorul român, dialogul, consecinţa firească a libertăţii, este o mare problemă. El refuză să dialogheze preferând mult mai comoda anatemă.
Stânga occidentală apelează la dogmatismul corectitudinii politice, decretând ce e bine şi ce e rău în numele eticii proprii, impunând o singură viziune asupra realităţii.
Dreapta paleoconservatoare românească se ascunde în spatele unui dogmatism ortodoxist, anti-ecumenic, care confundă dialogul cu ….relativismul.

2. Stânga occidentală este antisemită. Antisemitismul său este unul pervers. Evident, stângiştii vânează plini de elan pe naziştii responsabili de monstruozitatea Holocaustului şi sunt foarte grijulii cu memoria dezastrului reprezentat de al doilea război mondial.
Această asumare a luptei contra fascismului este foarte avantajoasă pentru stânga occidentală: ocupându-te de Auschwitz, poţi să dai uitat Gulagul şi susţinerea pe care stânga occidentală a acordat-o unui Stalin, unui Mao sau lui Fidel Castro.
Dar pe de altă parte, stânga occidentală sprijină cu mult elan revoluţionar islamofascismul şi este în fruntea ofensivei contra statului Israel.
Tot împotriva Israelului şi pro- Palestina sunt şi paleoconservatorii români. E drept, acest antisemitism este piperat şi cu un pic antisemitism „de modă veche”, nişte teorii ale conspiraţiei (doar îl citesc pe bravul marxist Roger Garaudy şi paleoconservatorii valahi, nu?).

3. Şi stânga europeană şi paleoconservatorismul românesc sunt…anticapitalişti şi etatişti. Aceasta pentru că pur şi simplu nu au încredere în capacitatea omului de a fi liber şi responsabil.
Ambele doctrine visează la câte o etică universal valabilă, la câte un imperativ moral care trebuie impus celorlalţi, prin lege, lege care să fie apoi impusă de stat.
Ambele doctrine nu pot înţelege că dinamica economică este condiţionată de un singur factor psihologic: dorinţa de bunăstare a fiecărei persoane. De aceea, distributişti ai proprietăţii (paleoconservatorii) sau ai profitului (stângiştii), nutresc, la unison, dispreţul „de clasă” faţă de omul bogat.

4. Antiamericanismul este un alt numitor comun al stângii europene şi al paleoconservatorilor creştini.
Antiamericanismul este de înţeles. Când tuşeşti atunci când miroase a libertate, evident că te apucă criza de astm atunci când ai contact cu SUA, o ţară care nu are legi ce decid ce trebuie să gândeşti şi ce nu (corectitudinea politică se întâlneşte în America în…Universtităţi, altfel foarte europene) şi în care capitalismul este, aşa cum ar trebui să fie şi pentru noi, unica opţiune economică.

În concluzie, din punctul meu de vedere, nu există altă opţiune în afară de o dreaptă liberal-conservatoare, care crede în valorile naţionale, care crede în capitalism, care crede că o cultură şi o morală biblică, iudeo-creştină, trebuie să stea la temelia unei societăţi, care înţelege că Statul este o problemă şi nu răspunsul la probleme. Într-un cuvânt, o dreaptă democratică fundamentată pe valorile libertăţii şi culturii.

În afara acestei drepte liberal-conservatoare se găseşte un melanj ideologic, cel al stângii, care, în numele apărării democraţiei doreşte omorârea ei (a se vedea limitările libertăţii de expresie, dorite a fi impuse cu ajutorul procurorilor, în cazul părintelui Justin Pârvu) şi o dreaptă nostalgică şi învechită, care, inspirându-se prea mult din „extrema dreaptă” a stângii, fascismele, e un candidat valid pentru a fi primit în marea familie a stângii.