jump to navigation

De ce sunt penelist, rămânând conservator (I) Februarie 13, 2011

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Scurt expozeu istoric („Capitolaşul de laude”)

Nu puţine voci din Partidul Naţional Liberal au afirmat şi afirmă un adevăr de bun-simţ. PNL nu este un partid liberal ci este un partid naţional-liberal. Această nuanţă din titulatura partidului este, cred eu, deosebit de importantă. PNL, ca partid istoric, ultimul supravieţuitor al vieţii politice din Regatul României nu este un partid liberal, după logica şi calapodul în care se înţelege liberalismul prin Statele Unite sau prin Parlamentul European.
PNL este partidul în care tinerii revoluţionari de la 1848 au făcut dovada veridicităţii spuselor lui Petre Ţuţea: „Dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă. Dacă după 30 de ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator, eşti cretin.” Toată conducerea PNL a trecut prin fervoarea revoluţionară a lui 1848, lăsându-se cuprinşi de idealurile stângii. Dar PNL a apărut ca fiind întemeiat de nişte oameni maturi, străini de idealisme revoluţionare.
Primii penelişti nu îşi puteau permite să fie explicit conservatori pentru că elitele PNL din acel moment se găseau într-un context istoric special: naşterea unui Stat naţional şi modern şi consolidarea unei naţiuni. Nu îşi permiteau luxul conservatorilor britanici sau a reacţionarilor francezi de a apăra ceva de dinainte. Înainte de proiectul susţinut de PNL, nu exista o Românie, nu exista nici măcar conştiinţa unei naţiuni române, nici măcar o Biserică românească.
Evident, în raport cu Partidul Conservator (şi nici măcar cu toate facţiunile sale, cea a lui Titu Maiorescu şi a Junimii fiind, în esenţă, liberală) PNL a putut apărea ca fiind un partid „de stânga”. În fapt, el a fost partidul care a creat, ajutându-i pe Alexandru Ioan Cuza şi pe Carol I, un stat modern, cu toate instituţiile necesare supravieţuirii istorice a acestuia.
După 1918, caracterul de dreapta al partidului Brătienilor este din ce în ce mai evident, în opoziţie cu centrul-stânga al naţional-ţărăniştilor lui Maniu şi Mihalache sau cu stânga social-democraţilor. Evident există multe voci progresiste, mai ales în timpul anilor 20, în rândul Partidului Naţional Liberal. I.Gh. Duca a fost unul din purtătorii mesajului progresist în partid, dar linia PNL a rămas, în esenţă, una de dreapta, şi încă o dreaptă naţională.
Opoziţia liberală faţă de curentele revoluţionare: comunismul şi legionarismul, este, pentru mine, cel puţin, un bun indicator al maturităţii politice manifestate de naţional-liberali în perioada interbelică. Deschiderea spre Occident, asumarea unui model de civilizaţie urbană, lichidarea marii proprietăţi funciare (măsuri ce pot fi regăsite mai toate în munca lui Ionel Brătianu) pot apărea ca măsuri anti-conservatoare. Ele însă făceau parte din procesul, inevitabil, al construcţiei României, o ţară care s-a născut în intervalul de timp foarte generos dintre 1848, când idealul unităţii românilor după modelul lui Mihai Viteazul, devine o cauză politică şi anul 1923, când Ferdinand I devine rege al tuturor românilor, încoronat la Alba Iulia şi o Constituţie, spre care privim cu admiraţie şi acum, oferă conturul statal României unite.
După 1990, PNL a revenit ca un partid anticomunist şi democratic, probabil unica forţă politică constant matură din punctul de vedere al culturii democratice, din România. PNL a înţeles să nu fie un partid radical, să cultive o politică a dialogului, să manifeste un discurs moderat, matur şi clar în mai toate momentele importante din istoria noastră postcomunistă.
Acum, PNL este unicul partid de dreapta din România şi un partid liberal-conservator. Aceasta nu pentru că susţine cota unică de impozitare ci pentru că este singurul partid în interiorul căruia opţiunea pentru monarhie este afirmată cu claritate. La fel, este singurul partid din România ce îşi asumă o continuitate istorică de la 1848, continuitate ce poate fi dovedită de orice cercetare obiectivă. Este singurul partid care propune soluţii economice de dreapta, străine de excesele libertariene şi cu puternice nuanţe sociale (caracteristici specifice nu stângii ci…conservatorismului autentic, care nu este altceva decât liberalismul clasic bine temperat de etică).
PNL este singurul partid care şi-a asumat cauza anticomunistă până la capăt. Munca unor istorici liberali, precum Marius Oprea şi Stejărel Olaru, activitatea lui Dinu Zamfirescu, iniţiativele parlamentarilor naţional-liberali cu privire la păstrarea memoriei comunismului şi condamnarea acestuia, sunt desigur mult mai consistente decât lecturarea unui discurs în Parlament şi sinecurizarea prn instituţii a mai multor persoane („condamnarea comunismului” făcută de Traian Băsescu).
Dar mai este un motiv pentru care PNL este unicul partid de dreapta din România: niciun alt partid politic din România nu are, în afară de PNL curajul afirmării unui program politic autentic de dreapta, autentic liberal-conservator. Ca urmare, destinul PNL este acela de a îşi asuma statutul de partid al Dreptei româneşti.

Anunțuri

Comentarii»

1. berenger - Februarie 13, 2011

peneleul e departe de cum il vezi tu. in primul rand, nu e deloc in raspar cu liberalii europeni, din contra, iar lucrul asta e asumat de la conducatori pana la ultimii sustinatori.
iar optiunea pentru monarhie, dincolo de faptul ca nu exista (peneleii au fost la putere si nu au pomenit nimic de asa ceva, iar acum se lauda cu… cel mai tare candidat la presedintie) nu e nici pe departe una liberala sau de dreapta. monarhia presupune tocmai dreptul divin, nu natural, si, deci, inegalitatea in drepturi. iar daca ar fi legata de dreapta, tarile nordice ar mai fi fost monarhii (alea care sunt, bineinteles)? oricum, nici cota unica, in sine, nu e de dreapta…
iar programul ala, autentic de dreapta, eu il vreau aplicat, pana atunci e doar poveste de adormit copii

2. Bogdan Duca: De ce sunt penelist, rămânând conservator (I) « Blogul galben al lui Gondolin - Februarie 13, 2011

[…] sursa: Noul Conservatorism […]

3. zoso - Februarie 13, 2011

se mai putea chema: de ce sunt Jenant ramanand (si) Penibil!

la biblioteca!

4. radu - Februarie 13, 2011

@berenger: omule, monarhia constitutionala nu e de drept divin, ca monarhia absolutista! Ai ramas pe la 1789, din cate vad.
Cat despre programul ala de dreapta, las` ca ti-l aplica Basescu si Udrea, cand or veni pe cai albi cu Alba ca Zapada! Am vazut eu cum functioneaza bibilica lor: omoram toti bugetarii si pensionarii, ca-s comunisti, sa ramana numai firmele noastre de partid. Asta nu-i dreapta, e oligofrenie, s-avem pardon.
Penelistii sunt cei care se lauda, din cate stiu eu, cu republica parlamentara, in timp ce pedeleii vor sa ne bage pe gat un regim prezidential, cu Parlamentul pe post de Mare Adunare Nationala.
Deja guvernul e redus la statutul de putere executanta, adevaratul executiv e la Cotroceni, la comisiile prezidentiale.
Ce e haios e ca sinecuristii portocalezi, papatori de fonduri de la stat contra servicii propagandistice, vorbesc cel mai abitir despre dreapta, in timp ce marii capitalisti sunt stuchiti drept moguli si alte dihanii.

5. berenger - Februarie 13, 2011

Cat despre programul ala de dreapta, las` ca ti-l aplica Basescu si Udrea – daca vrei sa pastrezi argumente de genul asta, ne oprim deja. nu de alta, dar sunt satul, si sofismele astea de care e plina gandirea romanilor imi insulta inteligenta.
daca totusi treci peste asta, sa vedem ce-i cu monarhia. impartirea asta de manual de liceu intre monarhia constitutionala si cea absolutista, vorbeste despre exercitarea puterii. dreptul divin vorbeste despre legitimarea ei. cu alte cuvinte, un monarhist vede in monarh un conducator pe care sa-l respecte tocmai pentru ca acea persoana e deosebita, are un drept diferit fata de un cetatean obisnuit de a fi conducator. in lipsa acestui drept, care nu poate fi decat divin, oricine luat de pe strada poate deveni monarh, or tocmai asta-i lucrul care face diferenta intre un republican si un monarhist.
oricum, interesanta si adevarata punctarea ta, aia care spune ca penelistii sunt promotorii neconditionati ai republicii parlamentare. s-ar putea sa nu-i placa gazdei noastre, pentru ca e exact impotriva argumentului sau fundamental, dar asta-i adevarul.

6. Lilick - Februarie 13, 2011

Treaba e mai simpla si arata, in cifre exacte, asa:

„In Parlamentul European, grupul liberal (ALDE), din care face parte si PNL, voteaza frecvent alaturi de grupul socialist(S&D), din care face parte si PSD, in chestiuni legate de libertatile civile, justitie, mediu sau sanatate publica. Pe de alta parte, cele doua curente se despart atunci când vine vorba de elaborarea politicilor economice si monetare sau de ocuparea fortei de munca, când grupul liberal voteaza de aceasta data alaturi de Partidul Popular European (PPE), din care face parte si PDL”, explica Doru Frantescu, director IEDP – Qvorum.
Analizând voturile celor trei mari grupuri politice din Parlamentul European – PPE, S&D si ALDE – constatam ca, in ultimul an, potrivirea doctrinara a liberalilor europeni a inregistrat urmatoarele evolutii:
– Libertati civile, justitie si afaceri interne: 79% potrivire cu socialistii, 60% potrivire cu crestin-democratii
– Mediu si sanatate publica: 80% potrivire cu socialistii, 52% potrivire cu crestin-democratii
– Economie si afaceri monetare: 67% compatibilitate cu socialistii, 92% compatibilitate cu crestin-democratii
– Afaceri sociale si ocuparea fortei de munca: 71% compatibilitate cu socialistii, 93% compatibilitate cu crestin-democratii
Sursa: http://votewatch.eu/cx_epg_voting_together.php

7. radu - Februarie 14, 2011

@berenger: o fi fost valabila legitimarea de drept divin pt. un monarhist mai demult. Acum cred ca e valabila si legitimarea de drept istoric. Cand Carol I a fost adus pe tron, din ratiuni pragmatice, dreptul divin era deja o conventie la noi.
Vezi ca te contrazici. Din ce spui reiese ca inegalitatea in drepturi ar putea ar fi de stanga, in anumite monarhii.
Nu sunt sofist, spun ce promite Basescu. 🙂
@Lilick: exact.
@Bogdan Duca: PNL nu e un partid conservator. N-a fost niciodata, chiar daca a avut si are aripi foarte de dreapta, asa cum a avut si are aripi mai de stanga. Pe de alta parte, e partidul romanesc cu cea mai lunga si mai prestigioasa istorie, ceea ce suna deja very conservative.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: