jump to navigation

Alianţa de Centru-Dreapta şi demnitatea domnului Tismăneanu Ianuarie 9, 2011

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Gruparea „Martorii lui Băsescu” plânge de mila părinţilor fondatori ai PNL-ului. Sunt „îndureraţi” peste poate de faptul că pe Brătieni, pe Duca sau, mai recent; pe Horia Rusu, i-ar apuca depresiile postmortem din pricina felului în care Crin Antonescu şi actuala conducere a PNL înţeleg să se manifeste politic.
Nu ştiu cât de specialişti în comunicatul cu lumea cealaltă sunt domnii din secta prezidenţială (care cuprinde nu numai PD-L ci şi pe intelectualii pătrunşi de cauza reformei băsesciene a statului). Probabil că domnul Aliodor Manolea i-a învăţat şi alte trucuri ezoterice, în afara „flăcării violet”….
Trebuie însă să recunosc că m-am întrebat şi eu: cine s-o răsuci în mormânt din pricina lui Băsescu şi grupării lui? Dar mi-am dat seama că…. nimeni. Cine s-ar răsuci în mormânt din pricina unei găşti de politicieni, intelectuali şi afacerişti fără identitate, care alaltăieri erau comunişti, ieri erau socialişti şi astăzi sunt „de dreapta”- cu un comportament de stânga?
Din păcate vedem cum mulţi oameni ajung în mormânt din pricina acestui amestec de ticăloşie şi de incompetenţă al guvernării sectei „Martorilor lui Băsescu”.
Dacă nu aş fi victima acestei ticăloase şi incompetente guvernări probabil că m-aş amuza citind elucubraţiile intelectualilor lui Băsescu. Dar din păcate nu e nimic de râs atunci când eşti guvernat de această gaşcă.
Am citit câteva articole portocalii despre nou înfiinţata Alianţă de Centru Dreapta. Unul de neluat în seamă, al unui romancier isteric şi incoerent (care aplauda pe Boc când tăia salariile profesorilor şi îl înjura când impozita drepturile de autor- ce dovadă mai clară a lipsei sale de coerenţă şi de onestitate?). Două texte ale unor „deontologi” prezidenţiali şi postările de pe blog ale lui Vladimir Tismăneanu.
Profesorul Vladimir Tismăneanu este unul din acele personaje căruia îi datorez destule din punct de vedere intelectual şi lângă care am fost alături de multe ori, atunci când cauzele noastre au coincis. Din respect faţă de domnia sa şi o relaţie de prietenie (ratată oricum din raţiuni de Băsescu şi Patapievici), am tăcut de foarte multe ori când ar fi trebuit să protestez faţă de multe din declaraţiile domniei sale ca şi faţă de multe din tăcerile nejustificate.
Dar acum domnul Tismăneanu chiar exagerează. Iar ceea ce poate fi de înţeles (chiar dacă nu permis) la un eseist ca Mircea Cărtărescu este inadmisibil la un profesor de ştiinţe politice.
A confunda Alianţa de Centru-Dreapta cu Pactul Ribbentrop- Molotov este exagerarea prostească a unui semidoct sau o jignire grosolană. Cum domnul Vladimir Tismăneanu nu este un semidoct, nu pot să regret decât grosolănia care începe să îl caracterizeze de când s-a făcut vecin de casă şi coleg de politică cu Traian Băsescu.
Dar grosolănia comparaţiei este dublată şi de afişarea falsei inocenţe. Domnul Vladimir Tismăneanu profită de ocazia semnării acestei alianţe politice pentru a face un gest de falsă demnitate: returnarea premiului „Ion I. C. Brătianu”, acordat lui de PNL în anul 2001.
Domnul Tismăneanu nu doreşte să păstreze premiul din pricina alianţei PNL cu partide care „au boicotat decomunizarea ţării” (PC şi PSD). Ce eroic! Domnul Tismăneanu care tace mâlc când niciunul din obiectivele serioase (şi nici din cele mai banale) prezentate la sfârşitul Raportului final al comisiei dumisale, nu a fost îndeplinit de guvernarea PDL, îndrăzneşte să acuze opoziţia că s-a opus decomunizării.
Domnul Tismăneanu care a contribuit la epurarea pe criterii politice a lui Marius Oprea, a lui Stejărel Olaru, a lui Dinu Zamfirescu, profitând de pe urma ei, se supără pe deciziile politice ale PNL.
Domnul Tismăneanu care nu şi-a mişcat şezutul academic din fotoliul comod de la ISP şi nici din funcţia de preşedinte al Comisiei prezidenţiale în decembrie 2008, când PDL şi PSD băteau palma şi se puneau pe guvernat cu binecuvântarea lui Traian Băsescu, face pe eroul returnând un premiu pe care sunt sigur că nimeni din actuala conducere a PNL nu ar vrea să i-l ofere (şi bine face).
Domnul Tismăneanu care a tăcut penibil atunci când un Teodor Baconschi a decis boicotarea prin subreprezentare a ceremoniei decernării premiului Nobel pentru Pace a lui Liu Xiaobo, este foarte vocal acum, comparând pe liderii opoziţiei cu Molotov si Ribbentrop.
Domnul Vladimir Tismăneanu care nu are probleme în a colabora cu Silvian Ionescu, cu Teodor Stolojan, cu Radu F. Alexandru, utecistul de viitor Emil Boc şi nu în ultimul rând cu fostul înalt funcţionar comunist Traian Băsescu, este foarte indignat că alţii pot semna un protocol de alianţă cu partidul care are ca senator un fost informator al Securităţii.

Domnule Tismăneanu, regret un singur lucru, acela că PNL, atunci când aţi devenit un tonomat al Cotroceniului, nu v-a retras premiul acordat în 2001. Căci, domnule Tismăneanu, poate că unii s-au opus unei (oricum false) decomunizări, însă dumneavoastră aţi pus o cauză nobilă, cea a anticomunismului, în slujba uneia din cele mai ticăloase şi în acelaşi timp incompetente administraţii politice pe care o ţară membră a UE o poate avea: administraţia Băsescu.

Anunțuri

Comentarii»

1. Liberalii, Alianta de Centru Dreapta si manipularile cu “stanga si dreapta” « transildania - Ianuarie 9, 2011

[…] Bogdan Duca – “Alianta de Centru Dreapta si demnitatea domnului Tismaneanu“ […]

2. Gondolin - Ianuarie 9, 2011

pai ce sa zic. Imi pare rau de timpul pierdut de dv-stra intr-o companie dubioasa. Gradul de intelectualiate ale unei persoane nu ii defineste caracterul… cazul Tismaneanu este definitoriu.

3. Imperialistu - Ianuarie 9, 2011

Dar este de neinteles, domnule Duca! PNL se intoarce acasa, nu vad de ce lumea ar fi indurerata ca liberalii revin la origini. 😦 Acolo le este locul, langa social-democrati si investitori onesti precum Dan Voiculescu.

Bogdan Duca - Ianuarie 9, 2011

@Imperialistu’: Dupa cum bine stiti, desi va faceti ca nu stiti, Alianta de Centru Dreapta, initiata de PNL impreuna cu PC-ul, nu include pe social-democrati. Este o alianta de dreapta careia speram sa i se alature si taranistii, platforme de dreapta din UDMR si chiar oameni de dreapta rataciti prin PDL.
Alianta cu PSD, de cu totul alta natura, este, la fel ca rapostata Alianta DA, o incercare a doua forte politice de dreapta si de stanga, de a salva Romania din derapajul de la democratie. Asa cum nu ati fost suparati cand ne-am aliat cu socialistii lui Basescu in 2003, de ce va suparati acum?

4. Imperialistu - Ianuarie 9, 2011

Dar cine a zis ca e o alianta ce ii include pe social-democrati? Am spus ca e bine ca PNL revine pe bancile stangii. Nu inteleg ce nu s/a inteles. 😐

Bogdan Duca - Ianuarie 9, 2011

PNL ramane la Dreapta. Ba chiar incepe sa isi asume rolul necesar de partid-umbrela al Dreptei romanesti.
Iar dumneavoastra, dupa ce va veti trezi din betia intelectuala provocata de reformele bachice ale domnului Basescu, sunteti invitati sa va alaturati noua 🙂

Imperialistu - Ianuarie 9, 2011

Multumesc pentru invitatie, domnule Duca, stiti ca apreciez gestul dvs., dar ma tem ca nu pot, umbrela e cam gaurita. 🙂

Bogdan Duca - Ianuarie 9, 2011

Ah. Nu va contrazic. Avem gauri,le peticim, mai avem probleme cu mecanismul de deschidere….Dar e mai bine sub o umbrela decat in ploaie. Mai ales cand aceasta umbrela este singura….

5. atreides - Ianuarie 10, 2011

Excelent text, felicitari!

6. Garcia Muerte - Ianuarie 10, 2011

Cat timp atacurile publice asupra acestei aliante vin exclusiv din zona celor care, in ultimii ani s-au legitimat doar ca si vuvuzele prezidentiale – vorba lui Atreides!, eu zic ca PNL – ul se gaseste pe drumul cel bun. Cand adversarii iti critica comportamentul, atunci inseamna ca se simt amenintati. Cea ce nu este rau…

Imperialistu - Ianuarie 10, 2011

Dar ce te faci cand adversarii sunt incantati de decizia pe care ai luat-o? 😀

Bogdan Duca - Ianuarie 10, 2011

Imi permit si eu un raspuns. Cu exceptia voastra, a grupului Inliniedreapta.ro, toti adversarii sunt panicati. Si au si de ce…
Cele doua aliante, daca vor functiona si vor merge pana acolo incat sa aiba candidati comuni, vor putea eradica PDL din politica romaneasca….

Imperialistu - Ianuarie 10, 2011

Noi stim mai multe decat altii. 😉

7. 2anonimi - Ianuarie 10, 2011

si cu Raymond Luca cum ramane? Sau e si el parte din „Martorii lui Basescu”?

Bogdan Duca - Ianuarie 10, 2011

Raymond Luca este si va ramane un liberal, membru al PNL. Spre deosebire de gruparea „Martorii lui Basescu”, PNL este o forta politica in care functioneaza democratia si in care mentalitatea de supusenie fata de capitani (de Legiune sau de nava, depinde de context) pur si simplu nu exista. 🙂

2anonimi - Ianuarie 11, 2011

Ce tactici misto de „raspuns”. E vorba de oameni din interior, nu numai Luca, mai multi, care au sustinut ca e cam nasol. Or in articolul dvs. lasati sa se inteleaga ca e vorba doar de cei din exterior, de „martorii” care au probleme cu asta.

Cat despre democratia din PNL, sa ne aducem aminte cum a somat liberalii la motiunea din iulie ca daca nu voteaza motiunea sunt dati afara pe loc? Sau sa na amintim chiar recent: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/pnl-se-aliaza-cu-pc-%E2%80%93-stirea-care-m-a-surprins-57332.html
(sau si dansa e reconvertita la martori?)

2anonimi - Ianuarie 13, 2011

gata, sa inteleg ca pe stilul domnului Antonescu, daca nu mai aveti dreptate discutia se termina brusc. Cum e domnule Duca, cu democratia, deci?
http://www.hotnews.ro/stiri-8200688-surse-antonescu-intentioneaza-ceara-conducerii-pnl-sanctioneze-ludovic-orban-adriana-saftoiu-risca-excluderea-din-partid.htm

Bogdan Duca - Ianuarie 13, 2011

O sa vedeti ca nu va fi nimeni exclus sau sanctionat. „Sursele” Hotnews sunt probabil fabricantii de gulgute ai lui Predoiu.

8. zagora - Ianuarie 10, 2011

las-o balta, alianta cu PC lui Felix (u Securist notoriu care si-a turnat inclusiv familia) este demna de filmele cu mafioti…

nu ca dl Crin ar fi mai breaz: se pare ca numele de Porumbacu ne zice ceva…un biet profesoras din Niculitel impins in fata de „marele capitalist de Stat”, Costache Patriciu

Bogdan Duca - Ianuarie 10, 2011

Sa inteleg ca daca PNL se alia cu un partid care sustine pe un fost secretar de stat in guvernul Dascalescu in functia de presedinte al Romaniei, care are oameni de nadejde in partid, de genul lui Teodor Stolojan, un securist de la comertul exterior, ca presedinte un fost secretar UTC (tovarasul Emil Boc) si lista ar putea continua la nesfarsit. era acceptabil?
Asa, intemeind o alianta din care face parte si PC, un partid cu un senator fost colaborator al Securitatii, este un partid „compromis” :p

Imperialistu - Ianuarie 10, 2011

Iertati-i, domnule Duca, inca nu inteleg ca liberalii sunt stangisti din nastere.

9. Pedro - Ianuarie 13, 2011

ACU 2 ani ii lingeai talpile lui Tismaneanu, iti punea pile la Patapievici, dar daca scrii la revista lui Felix ai schimbat macazul!

Bogdan Duca - Ianuarie 13, 2011

1. Nu mai scriu la revista Cultura din octombrie 2010.
2. Nu am lins talpile lui Tismaneanu ci am scris articole in apararea lui….in revista Cultura (a lui Voiculescu si Buzura!)
3. Nu am avut la ce si de ce sa imi puna pile Tismaneanu la Patapievici.

Mizeriile din acest tip de comentarii ar trebui si semnate. Dar unde nu este coloana vertebrala unde sa ma fie si curaj?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: