jump to navigation

O stafie bântuie România: creştin-democraţia (I) Octombrie 15, 2010

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Creştin-democraţia a murit în Europa dar renaşte voioasă în România. Aceasta a fost impresia mea când am vizitat site-ul platformei creştin-democrate ce doreşte să se afirme în interiorul Partidului Democrat.
Realitatea politică ar trebui să mă determine să ignor acest efort intern al PDL de a se reinventa doctrinar. Faptul că domnul Teodor Baconschi aspiră la a fi candidatul PDL pentru scaunul de la Cotroceni este la fel de interesant din punctul de vedere al realităţilor politice imediate ca şi transformarea domnului Remus Cernea în Albă ca Zăpada cu barbă. E clar de pe acum că şansele domnului Baconschi de a ajunge Preşedintele României în 2014 sau (cu voia lui Dumnezeu) mai curând, sunt la fel de mari ca şi cele ale domnului Cernea.
Dar cum mă consider a fi un om de dreapta, nu pot să nu remarc cum în interiorul acestui haos ce este dreapta românească actuală, apare încă un zombie: creştin-democraţia. Că e zombie, asta o ştiam de mult, dar că ar fi de dreapta, iată noutatea pe care o trâmbiţează purtătorii săi de cuvânt.
Personal, am tot respectul pentru tradiţia creştin-democrată, aşa cum s-a manifestat ea în Italia primelor două decenii de după al doilea război mondial, când Sfântul Scaun avea încă un cuvânt greu de spus cu privire la viaţa internă a partidului creştin-democrat italian. Nume precum cel al Fericitului Giuseppe Lazzati, un politician italian ajuns în calendar, nu pot decât să mă inspire. La fel, mizeria ideologică made in EU căreia i-a căzut victimă un alt politician creştin-democrat, Rocco Butiglione, nu poate decât să mă îndurereze.
Dar de aici la a privi cu respect la devierea spre stânga a creştin-democraţilor italieni (dar şi de aiurea), la distanţarea acestora nu doar de influenţa politică a Vaticanului dar şi de cea morală, a Bisericii Catolice, iată o cale foarte lungă, pe care nu am intenţia să o parcurg. Mai ales că Biserica Catolică, prin cele mai conservatoare voci ale sale (precum, din păcate uitatul cardinal Ottaviani) denunţa încă din anii 50, „fundătura” creştin democrată.
De altfel, creştin-democraţii de pretutindeni tind să părăsească haina creştină devenind….populari, concept mult mai vag şi mai lipsit de raportare la origini (pastoraţia sărmanului preot Luigi Sturzo). Iar atunci când se raportează la mesajul Bisericii Catolice, o fac foarte selectiv (doctrina socială catolică de după Vatican II fiind, oricum, mult mai la stânga decât ne-ar plăcea să o credem).
E greu să nu te amuze felul în care secularizarea creştin-democraţiei a dus la propuneri doctrinare hilare, precum ….creştin-democraţia islamică, pe care o enunţa cu emfază un conferenţiar de pe la Fundaţia Konrad Adenauer.
Acestor probleme specifice creştin-democraţiei, li se mai adaugă una: creştin-democraţia, principaliter catolică, nu are nici în clin, nici în mânecă cu Biserica Ortodoxă. Aceasta nu din cauză de Filioque ci din pricina faptului că nu putem vorbi de o doctrină socială ortodoxă şi nici nu prea ştiu cum s-ar putea vorbi de una.
Desigur, omiletic putem rosti cuvinte mari chiar şi despre o tradiţie creştin-democrată română, dar uităm prea repede câteva aspecte cheie: creştin-democraţia românească, atât cât a fost ea, este un produs catolic: rezultatul politic al fermentului intelectual din interiorul Bisericii Greco-Catolice din Transilvania. Iar apariţia partidului românesc creştin-democrat, PNŢCD, nu este opera politicienilor interbelici ci rezultatul efortului unui singur om, şi acela bun catolic, Corneliu Coposu. Ce s-a ales din această creştin-democraţie, vedem toţi: un partid care în momentul său de glorie a atins 18% (cât se estima că a avut PNŢCD-ul în cadrul Convenţiei Democratice) ca apoi să sfârşească într-o fără de sfârşit opoziţie extra-parlamentară. Nu mai discutăm aici şi cât de creştin-democrat era PNŢCD-ul. Să îi credem pe cuvânt că erau….
Dar despre o posibilă creştin-democraţie ortodoxă ar cam trebui discutat….
Eu voi expune motivele pentru care o creştin-democraţie ortodoxă este imposibil de realizat. Există, din punctul meu de vedere, două categorii de astfel de motive.
Prima categorie vizează chiar cauzele morţii creştin-democraţiei în Occident. Acestea sunt elemente care ţin …de Creştinism.
Şi Biserica Catolică dar şi Bisericile Ortodoxe se încăpăţânează să creadă că există un Dumnezeu, că avortul este o crimă, că homosexualitatea este un păcat abominabil, că sexul premarital nu este deloc ok, că simbolurile religioase şi valorile morale creştine nu trebuie să fie subiectul separaţiei dintre Biserică şi stat.
Unicul curent politic care a decis să susţină cu fermitate Creştinismul în aceste credinţe categoric impopulare a fost conservatorismul american. Dar acela este în….America. Europa nu suferă de astfel de „bigotisme”, aşa că, pe rând, creştin-democraţii au ajuns să nu mai fie creştini, acceptând ideea că …homosexualitatea publică nu trebuie îngrădită, că sexul premarital nu e o problemă politică, că separarea Bisericii de stat include şi valorile morale creştine. RFG şi Italia, conduse muuult timp de creştin-democraţi, au devenit democraţii „tolerante” tocmai în timpul guvernărilor acestora. Iar Parlamentul european, dominat de ceva vreme de „populari”, nu are nici o grimasă în a ignora valorile creştine ce au construit Europa….
Creştin-democraţii români au o dilemă serioasă: fie se ţin de condamnarea avortului şi homosexualităţii şi atunci nu mai sunt văzuţi ca fiind „buni europeni”, fie sunt mai „nuanţaţi”, acceptând marşurile gay, uniuni matrimoniale (dar care să nu se numească „căsătorie”) pentru homosexuali şi evitând să discute deschis despre crimele comise prin avort.
Iar dacă vor alege să fie radicali în condamnările lor, atunci nu vor fi oare nişte social-conservatori, în opoziţie cu centriştii „populari”?
A doua categorie de motive vizează deosebirile dintre Biserica Catolică şi Bisercile Ortodoxe. Aceste deosebiri nu vizează doar viziunea teologico-politică complet diferită ci şi faptul că Bisericile Ortodoxe sunt străine de ideea de doctrină socială (şi bine fac, o spun eu, cu modestie de pe margine) şi sunt şi în imposibilitatea tehnică (dificultăţile convocării unui Sinod panortodox) de a construi una.
Biserica Catolică are vocaţia implicării în politică. Bisericile Ortodoxe au vocaţia convieţuirii cu politicul. Este inadmisibil de conceput în Bisericile Ortodoxe un Syllabus sau o excomunicare in corpore a tuturor ortodocşilor care au votat măcar cu forţe politice comuniste. În Biserica Catolică de până la „socializarea” de la Vatican II, această atenţie a Bisericii în raport cu dezbaterea politică, ţinea de realitatea cotidiană.
Bisericile Ortodoxe nu ar fi dispuse să investească energii pentru susţinerea unui proiect politic creştin. Aceasta şi pentru simplul motiv că nu înţeleg ca misiunea lor pastorală să fie distubată de zgomotul electoral sau de antipatii politice.
Biserica Catolică a investit mult în proiectul creştin-democrat şi continuă şi acum să se implice în deciziile politice. Mesaje electorale, precum cele ale Conferinţei Episcopale italiene, care la fiecare scrutin sau referendum ţine să amintească electoratului principiile catolice, nu au nici un corespondent în Biserica Ortodoxă.
De unde vor să îşi extragă creştin-democraţii ortodocşi, creştinismul? Din cărţi? Hmmmm…. Dar ei uită că, pe vremea când încă mai trăia, creştin-democraţia avea inspiraţie nu doar din cărţi ci şi din binecuvântările Papei şi ale episcopilor catolici? Aceasta deosebea pe creştin-democraţi de mulţi conservatori creştini- fidelitatea faţă de Biserică şi de magisteriul ei.
Mulţi din intelectualii care alcătuiesc nucleul creştin-democrat de care fac vorbire, strălucesc prin stranietatea relaţiilor domniilor lor cu Biserica. Nu vreau să rostesc judecăţi morale, dar nu prea văd „canonizabili” printre domniile lor (şi să nu uităm că, pe vremea în care exista, creştin-democraţia a „fabricat” câţiva sfinţi), aşa cum nu văd nici apetenţa intelectuală spre teologia răsăriteană. Nu cred că greşesc prea mult spunând că tocmai prea multe lecturi occidentale, lipsite de experienţa reală a Bisericii Ortodoxe (care e ceva mai vastă, ca suprafaţă, decât schitul Stavropoleos, ba are şi teologi cu opinii diferite decât cele ale părintelui Andrei Scrima) îi determină să comită greşeala (nu doar ecleziologică) de a confunda cetatea Vaticanului cu dealul Mitropoliei…
E drept, tendinţa de a decreta ex cathedra că „ştim noi mai bine decât Sinodul cum e cu Ortodoxia” nu e nefundamentată. Personalităţi creştin-democrate, precum Mihail Neamţu sau Radu Preda cunosc probabil mai multă teologie decât Sinodul BOR in corpore (şi nu sunt ironic deloc când spun aceasta). Dar acest episcopat ortodox, cu toate problemele sale, chiar dacă nu e prea versat în subtilităţi teologice, ştie în schimb „cum stă treaba” cu mersul prin istorie al Bisericii. Şi istoria bimilenară a Bisericii ne arată că de mai multe ori a existat riscul ca Biserica să fie distrusă de nişte teologi subtili intelectual, decât să se prăbuşească din pricina unor ierarhi simoniaci şi semidocţi.

Anunțuri

Comentarii»

1. Lilick - Octombrie 15, 2010

Exact! Cum Remus Cernea nu poate sa fie Alba ca Zapada nici daca isi face schimbare de sex, nici Baconsky nu poate sa fie un nou Corneliu Coposu, oricat de crestina si democrata i-ar fi dorinta. 🙂

Bogdan Duca - Octombrie 15, 2010

Se chinuie si el, saracul…. O fi ordin de la Basescu. Le-a cerut astora sa se roage pentru viitorul lor politic. Asa ca i-a apucat crestinismul…Si democratia…

2. zzz - Octombrie 15, 2010

Tot la PNL ne e speranta…

3. john smith - Octombrie 16, 2010

Cam subtire,sper sa fie doar prima parte….
despre economia sociala de piata nimic?
despre politicieni celebri CD?

4. ela - Octombrie 17, 2010

cum vedeti dvs. dreapta romaneasca, atat cat poate ea?
imi puteti da exemplu cand biserica sa fie distruse de niste teologi intelectuali? credeti ca a fost bine ca biserica ortodoxa nu s-a impotrivit in nici un fel comunismului ateu?

Bogdan Duca - Octombrie 17, 2010

@ Ela,

Grele intrebari. La prima intrebare cred ca raspunde intreg blogul meu (cum vad eu dreapta ideala) dar si optiunea mea politica (de a evita o falsa dreapta- cea dependenta de Traian Basescu).
La a doua intrebare raspunsurile ar fi ceva mai usoare: Arius era un teolog rafinat, Macedoniu, la fel, nu mai vorbim de Eutihie. Disputele isihaste s-au purtat intre Grigorie Palamas si intelectualii vremii lui: Varlaam, Achindin si scolastici rafinati din Bizant.
La a treia intrebare am doua raspunsuri: A fost bine ca BOR nu s-a impotrivit cu fermitate comunismului. O prigoana impotriva Bisericii ar fi privat milioane de romani de spovedanie, impartasanie si celelalte Taine fara de care mantuirea este imposibila.
Al doilea raspuns vizeaza nu atat lipsa impotrivirii cat faptul ca, dupa 1989, Biserica nu si-a facut o „mea culpa” pentru abdicarile morale si nu a dispus masuri reparatorii pentru cei ce au avut de suferit (Biserica Greco-Catolica, in speta).
La fel, canonizarea sfintilor inchisorii, atat de necesara pentru recunoasterea martiriului Bisericii in anii comunismului este inadmisibil de mult amanata.

5. ela - Octombrie 17, 2010

multumesc pentru raspuns.

6. ela - Octombrie 17, 2010

Referitor la a doua intrebare nu stiu ce a fost in capul meu, ma gandeam la teologi dupa CVII, cum sunt adeptii teologiei eliberarii sau unul ca Hans Küng, dar acestia nu au avut un asa mare impact incat sa-i creeze Bisericii mari probleme. Parerea mea.

Bogdan Duca - Octombrie 18, 2010

Si acesti intelectuali teologi, precum Kung sau teologii marxisti, preotii muncitori, etc., au avut influenta lor, nu mica, in formarea doctrinei sociale catolice de dupa Vatican II. Ei au fost sanctionati, desigur, dar nu putine din ideile lor continua sa circule prin lumea catolica.

7. Ilie Catrinoiu - Octombrie 22, 2010

Bun, in afara de faptul ca ai comis o eroare mare: PNTCD nu e creatia lui Coposu. Inainte de a fi Coposu, a fost PNTul DISTRIBUTIST.

Crestin-democratia lui Baco nu are nimic in comun cu Ortodoxia tocmai pt ca Ortodoxia se pliaza numai si numai pe distributism, adica pe conservatorismul radical si economic. Baco nu face asa ceva.

Sa trecem la distributism mai repede ca ne-o iau sindicatele inainte si e mai mare rusinea, noi, teologii, sa nu sustinem distributismul. 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: