jump to navigation

Să mai şi râdem: bloguri şi televiziuni băsesciene în acest moment de criză. Mai 14, 2010

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Bloggeri inflamaţi care au făcut campanie electorală domnului Băsescu şi au susţinut proiectul domniei sale, merită vizitati acum, în acest moment de criză, în care popularitatea lui Băsescu şi a PD-L e…pe săniuţă, dar nici nu se poate spune fie şi măcar ceva pozitiv despre felul în care actuala conducere politică a României „înfruntă” criza, pauperizând societatea.

Domnul Vladimir Tismăneanu găzduieşte un articol ironic şi ireal al lui Dragoş Paul Aligică, în care economistul român de prin SUA, încearcă jalnic să se ia la harţă cu Varujan Vosganian.
Domnul Cristian Preda se ocupă de literatură, focalizându-şi atenţia asupra lui Mircea Cărtărescu.
Pe blogul foarte băsescian al lui Bleen aflăm cam ce aşteaptă pedeliştii: un miracol.
Blogul Elenei Udrea se leagă de „chiulurile” lui Crin Antonescu. Bun subiect, doamna ministru!
Domnul Mihail Neamţu, doct, ne anunţă cum arde domnul Baconschi bani pe conferinţe pentru…reconstrucţia dreptei. Care dreaptă? Mâna dreaptă a domnului Băsescu, desigur. Şi cum nu ştie dreapta ce face stânga, nu ne mirăm cum de băsescienii de dreapta nu spun nimic despre renaşterea băsescianismului de stânga: partidul domnilor Oprea, Sârbu şi Diaconescu.

Cât despre jurnalistul între intelectualii băsescieni (dar în nici un caz intelectual între jurnalişti, staţi liniştit), Cristian Pătrăşconiu: acesta face o pauză de blog.
Pe Vox News ni se povesteşte cum a fost cucerit nu ştiu ce vârf muntos prin Asia.

Vă amuză? Pe mine nu…Pentru că în timp ce băsescienii mimează normalitatea, ţara asta se scufundă în sărăcie.

Anunțuri

Comentarii»

1. paulgsandu - Mai 14, 2010

Bogdan, sint jalnici, patetici si demni de mila cu totii. Si au reusit sa aduca o tara intreaga in situatia asta, cu frumoasele lor scalambaieli de intelectuali ai lui Basescu, cu zvon de bordel.
Tara asta se scufunda nu numai in saracie, ci in mocirla morala, in ura!

2. Bogdan Duca - Mai 14, 2010

Din pacate nu mai sunt alternative in afara scarbei, care sa ne determine sa plecam de tot din tara si a urii, unica care ne poate face sa mai schimbam ceva.
Traian Basescu a semanat timp de 6 ani vant. Poate ca a sosit timpul sa culeaga furtuna


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: