jump to navigation

Scrisori din Roma: Emigranţii Martie 14, 2010

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

În a doua seară la Roma am ieşit să iau masa în oraş. Nu suport pastele, nu mor după pizza şi nu am bani suficienţi pentru a gusta în fiecare seară din bucătăria tradiţională italiană, ca urmare am pornit în căutarea …unui kebab. Nu numai că am găsit kebabul ci şi o poveste de viaţă. Domnişoara care mi l-a servit era o foarte simpatică şi guralivă peruancă care a ţinut, cât mi-a preparat mâncarea şi cât am consumat-o, să îmi povestească istoria ei.

Şi ea şi sora ei au părăsit Anzii pentru a ajunge în Apenini (ca o răsturnare ironică a poveştii triste a lui Edmondo de Amicis, „De la Apenini la Anzi”) unde sora ei s-a măritat cu ….un indian (din India) şi au făcut o pizzerie în care servesc….kebab. Domnişoara respectivă aştepta şi ea să se mărite. „Cu un italian?” am întrebat-o eu. „Nuuu!” a răspuns ea. „Cu cineva, englez, ca dumneavoastră.”

A doua zi, citesc în „Avvenire” (sunt cititor de presă catolică- dar genul acesta de presă catolică quasi-socialistă o citesc doar din raţiuni de…teză de doctorat) că emigranţii din Italia şi Franţa îşi solicită vocal respectarea drepturilor iar un înalt ierarh catolic italian declară relaxat că emigranţii….s-au integrat în ţările lor gazdă. 

Ies pe stradă şi trece pe lângă mine o doamnă în costum tradiţional indian şi adidaşi în picioare. Hmmm! Deci aşa s-au integrat. Băgându-şi picioarele în…integrare.

Mai târziu, la metrou, explic unei colege românce cum să îşi facă rost de bilete. O ţigancă se apropie de noi să ceară bani într-o italiană pocită. Eu fac ce ştiu mai bine când e vorba de cerşetori (oamenii care au nevoie de milă o solicită, nu o cerşesc): ignor situaţia. Ţiganca insistă până când o conaţională de-a ei urlă la ea: „Lasă-i fa! Nu auzi că sunt români? Ce mai vrei să ceri de la ăştia?”.

În altă zi, mă plimb cu gura căscată pe pereţi. Pe ce îmi cad ochii? Pe un anunţ scris de nişte români ce, ascultând de mesajul episcopului italian mai sus menţionat, s-au….integrat şi ei cum au putut:

Afităm o cameră (cu balcon) pentru o familie de moldoveni. Via X, conlegat bine cu transportul.”

Un pic mai încolo, pe un perete, un alt român, neintegrat, scrisese cu spray-ul: „Italia e de căcat”. Are şi el dreptate. A venit omul în Roma şi italienii ăştia nu l-au primit cu masa pusă, nu i-au dat casă, loc de muncă şi eventual şi o sumă de bani cadou. Aşa…de integrare. Cum să se integreze altfel?

Mă duc să îmi iau o cartelă SIM pentru a avea şi eu telefon de Italia. Mi se cere actul de identitate. Îl dau şi se citeşte pe faţa vânzătorului gândul disperat că a mai venit încă un străin (român, mai grav) în ţara lui. Îmi cere, cu o politeţe rece, adresa temporară din Roma, bun prilej pentru mine să testez credinţa acestuia. Îi spun grav că locuiesc la Colegiul Pontifical Pio Romeno, în Vatican şi că sunt doctorand…în teologie politică. Brusc, mohorârea de pe faţă îi trece şi redevine plin de solicitudine.

Am prilejul să testez tipul acesta de reacţie şi în zilele următoare, e drept, fără să mai abuzez indirect de importanţa ecleziastică, politică şi morală a gazdei mele temporare: Sfântul Scaun. Mă prezint ca român în orice conversaţie contextuală, având însă în mână şi un, de altfel foarte util ghid turistic al Romei. Concluzia? Românul turist este mult mai bine văzut decât românul „integrat”.

Un alt imigrant, un ţigan, (sper din toată inima să nu fie şi cetăţean român) cerşea de zor în italiană în gara Termini din Roma. Era integrat deci! A fost desigur alungat de nişte vânzătoare din fast-food-ul unde îi agresa pe clienţi. Atunci a început să le înjure şi să le scuipe (cu o agresivitate ce ar fi necesitat intervenţia poliţiei, după mine)…tot în italiană. Iată roadele multiculturalismului- îţi păstrezi obiceiurile proprii dar le trăieşti în noua limbă şi în noua patrie, nu?

Acum să trecem şi la situaţii mai serioase. Crime, violuri, furturi, tâlhării, organizarea şi întreţinerea de reţele teroriste anti-occidentale: iată fenomene ce pot fi asociate foarte uşor cu emigraţia şi multiculturalismul ce o patronează.

Pe un post de televiziune italian se vorbeşte despre doi tineri ţigani, condamnaţi- deşi minori, pentru că au ucis în bătaie un tânăr italian. Wow! Este menţionată etnia? În România aşa ceva este interzis prin directivă CNA. Pe un alt post, cei doi tineri ţigani, deveniseră….români.

Dar de ce dau toate aceste exemple? Pentru a arăta cam care sunt roadele concrete ale multiculturalismului aplicat „cu asâna”, după filosofia made in UE.  Nimeni nu are de câştigat de pe urma acestei poveşti.  De ce spun „cu asâna”? Pentru că totul se face după idei, după norme exterioare firescului. Norme impuse din exterior şi justificate printr-un, foarte logic, nu?, „aşa trebuie” de către politicieni, birocraţi şi ong-işti.

Multiculturalismul este un eşec. Dar este un eşec pe care mulţi refuză să îl accepte, insistând, din raţiuni care mie îmi scapă (sau mai bine spus, din lipsă de raţiune), să continue să îl promoveze.

Fiind la Roma nu pot să nu mă gândesc la felul în care a decăzut Imperiul Roman. Barbarii care au distrus Imperiul nu aveau nici forţa, nici capacitatea tehnică, nici civilizaţia care să le permită să cucerească Roma.

Roma a căzut prin ea însăşi. Logica fondatoare a Imperiului- romanizarea populaţiilor cucerite a fost înlocuită de un soi de ….multiculturalism avant la lettre. Romanii au adoptat obiceiuri ale barbarilor, religiile orientale s-au amestecat cu cele oficiale, într-un sincretism teologico-filosofic, tolerat, ba chiar încurajat de guvernanţii imperiului, care visau, ca cei occidentali de acum, la un armistiţiu social cât mai convenabil pe moment.

Politicienii romani se aliau, pentru cucerirea tronului imperial sau pentru menţinerea la putere, cu barbarii, numai buni să lupte alături de trupele romane nu pentru Imperiu ci împotriva acestuia. La fel, stânga europeană se aliază acum cu emigranţii pentru a îşi asigura succesul politic. Nu că dreapta, sensibilă la orice eventuală acuză de „fascism”, ar fi mai fermă în apărarea civilizaţiilor europene.

Soluţia este simplă. E clar că popoarele europene (românii, în nici 20 de ani, vor trece prin aceleaşi probleme), au nevoie de mână de lucru externă. Dar această nevoie nu trebuie acoperită ne-negociat. Când vine cineva într-o ţară pentru a îşi oferi serviciile, este, trebuie să fie, un oaspete, care să respecte regulile acelei ţări, tradiţiile ei, obiceiurile ei. Ceea ce poate fi chiar îngăduit pentru cetăţenii acelei ţări nu trebuie permis unor oaspeţi care, din nevoie,  pentru un trai mai bun şi o viaţă  mai bună decât cea din patria lor, vin acolo.

Nu se poate manifesta toleranţă faţă de infracţionalitatea străinilor. Este nefiresc ca poporul italian, sau cel francez, german, spaniol sau englez, să trebuiască să accepte (din raţiuni multiculturale!) hoţii, cerşetorii şi fundamentaliştii religios ai altor naţionalităţi. Toleranţa 0 faţă de infracţionalitate ar trebui să presupună expulzarea imediată a acestor infractori şi nu întreţinerea lor în penitenciare de către ţara care i-a primit şi pe care nu au menajat-o.

Care să fie oare viitorul civilizaţiilor europene? Să moară oare în acest melanj multicultural? Eu sper să ne trezim la realitate în timp. Şi dacă italienilor şi francezilor le este tot mai greu să îşi revină din această mare problemă, românii, care abia acum se trezesc cu realităţile UE pe cap, au timpul să se pregătească.

Anunțuri

Comentarii»

1. Dan Patrascu - Martie 16, 2010

Ai surprins foarte bine problema integrarii in Italia. Felicitari

2. ana - Martie 16, 2010

articolul dvs. m-a intristat.
o situatie asemanatoare este si in paris, organizatia secours catholique face tot ce poate, dar fara nici un rezultat.
ce este de facut cu rromii?

Bogdan Duca - Martie 16, 2010

Ce este de facut cu tiganii? (O schimbare a numelui lor nu este o solutie, din punctul meu de vedere).
Sunt o comunitate etnica si nu un grup de minori. Asa ca trebuie, inainte de toate, sa decida ce vor sa faca ei cu propria lor natie. Vor sa se integreze? Nu cred ca este o natiune europeana atat de rasista incat sa le refuze integrarea. Continua sa nu vrea sa se integreze? Atunci sa suporte consecintele legilor pe care, in refuzul lor de a accepta civilizatia, le incalca….

3. Alexandru - Martie 27, 2010

Este foarte adevarat ce scrieti, nimeni nu ar trebui sa accepte asa ceva!
Totusi, politia italiana, franceza etc, dau dovada de laxism..este vina lor si nu a Romaniei.

4. paulgsandu - Martie 31, 2010

Ma bucur, Bogdan, sa te descopar si ca scriitor! 🙂 Desi poate ca as fi avut o placere estetica mai mare sa te ascult vorbind despre leandrii din Roma, istorioara vanzatoarei de chebab si cea a cumpararii cartelei de telefon sunt, estetic vorbind, incantatoare. n-as indrazni totusi sa spun acelasi lucru si despre tiganii metamorfozati in romani (asta si pentru ca, in momentul asta, scriu din Romania…)
Sint insa perfect de acord cu tine; multi-culturalismul e un esec (cu atat mai mult cu cat nu va putea fi niciodata asumat cu luciditate) Si e un esec pentru ca echivaleaza cu o siluire. Fenomenele sociale la o scara atat de larga nu se intampla prin vointa catorva minti „vizionare”. Nu poate decreta nimeni ca italienii, romanii si mai stiu eu cine trebuie sa se inteleaga bine (comunistii eventual).
Multi-culturalismul e o alta boala a civiliatiei batranei Europa al carui sfarsit probabil il vom apuca amandoi


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: