jump to navigation

Nevoia Mărturisirii Ianuarie 23, 2010

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

În cei aproape 2000 de ani de existenţă, Creştinismul a pierdut o virtute esenţială: curajul. Şi, scriind aceasta, nu mă gândesc la curajul martiriului. Până şi în zilele noastre Creştinismul este (chiar şi în acest moment) cea mai persecutată religie din lume, victimă a fundamentalismului islamic, a terorismului de stat al unor regimuri politice precum cel din Sudan dar şi a agresivităţii crescânde a unor state şi organisme internaţionale (precum Consiliul Europei sau CEDO). Numărul martirilor creştini din ultimii 100 de ani este sensibil mai mare decât cel al victimelor persecuţiilor romane împotriva ucenicilor lui Hristos.  Religiile politice născute din mentalitatea revoluţionară (iacobinismul, comunismul, nazismul, fascismul…) s-au remarcat şi prin ura manifestată faţă de Creştinism.

Curajul de a se sacrifica pentru propria credinţă nu a lipsit şi nu lipseşte creştinilor. Dar ceea ce se pare că începe să le lipsească este curajul mărturisirii.  Cu cât vocile opresorilor devin mai puternice, cu atât scade în forţă glasul mărturisitorilor. În faţa unei lumi din ce în ce mai vădit antihristice, Biserica pare să fie incapabilă să îşi mai articuleze propriile argumente.  Din dorinţa de a îndeplini cu exactitate îndemnul lui Hristos de a întoarce şi celălalt obraz atunci când suntem loviţi pe nedrept, păstorii creştini refuză să intre în contra-ofensivă. Ignorând modelul aceluiaşi Hristos, care nu s-a sfiit să alunge profanatorii Templului cu biciul în mână, care nu s-a temut să spună adevărul chiar dacă în mod categoric i-ar fi fost mai comod să se complacă în jumătăţi de adevăruri, mulţi creştini acceptă ba chiar încurajează anticreştinismul lumii acesteia.

Morala pe care creştinii o propovăduiesc acum nu mai este decât în linii mari morala Creştinismului. Este, în cel mai fericit caz, o etică kantiană „botezată” în grabă.

Remarcaţi, vă rog, cum s-a trecut de la raţiune la raţionalism şi apoi la rezonabilitate în discursul etic modern cu privire la sexualitate, de exemplu.  Raţiunea umană ne învaţă să ne controlăm instinctele şi să acceptăm evidenţa de bun simţ a dimensiunii procreative a sexualităţii. Raţional, sexualitatea nu poate să fie ruptă nici de ideea de iubire, nici de ideea de familie şi mai ales nu poate fi ruptă de conştiinţa responsabilităţii faţă de fiinţa umană ce poate rezulta din actul sexual.

Raţionaliştii au adus însă ştiinţa în patul conjugal. Grija faţă de demografie, planificarea economică, considerentele de carieră, metodele contraceptive au dus la relaxarea nevoii de a controla instinctele precum şi la slăbirea sentimentului responsabilităţii. Efectele? Instinctele au preluat controlul raţiunii iar oamenii au devenit ucigaşi de copii (deşi nu vor recunoaşte lucrul acesta deschis) invocând nu argumente raţionale ci….rezonabile.

Creştinismul nu a încetat să condamne avortul ca pe o crimă abominabilă. Dar vocea sa se face din ce în ce mai greu auzită din cauza….lipsei de curaj a creştinilor. Speriaţi de consecinţe („credincioşi” care nu vor mai frecventa biserica pentru că „popii” le arată ce sunt de fapt: ucigaşi de copii dar şi  confruntarea cu un Stat ce crede că poate schimba legea morală prin modificarea ….Codului Penal) creştinii preferă să se ocupe de alte „chestiuni importante”.

Biserica, incapabilă să oprească masacrarea copiilor nenăscuţi ca şi debandada antihristică şi antiumană a desfrâului cultural, moral şi intelectual, se dedică unor alte misiuni nobile, precum „salvarea lumii a treia”, „eradicarea sărăciei”, „schimbările climatice”, „combaterea intoleranţei”….  Teme nobile pentru etica omului modern, dar străine de valorile moralei creştine autentice.  Căci orice cititor din Evanghelie ştie că sărăcia nu poate să fie eradicată aşa cum ştie că cei ce poartă în ochi bârna avorturilor nu au legitimitate de a scoate din ochiul altora „paiul” sărăciei sau chiar „prăjina” războaielor (cf. Matei, 7, 3-5). De ce? Deoarece tot Evanghelia ne spune că dacă orb pe orb va conduce, amândoi vor cădea în groapă….(Matei, 15, 14).

Creştinii au neapărată nevoie să revină la izvoare. Numai de acolo vor putea dobândi atât informaţia cât şi energia necesară pentru a putea să stea şi să depună mărturie pentru Adevăr în faţa acestei lumi. Căci ei sunt vestitori ai Evangheliei şi nu a diverselor filosofii şi ideologii, mai mult sau mai puţin interesante ce umplu bibliotecile şi minţile intelectualilor. Iar Evanghelia este clară pentru oricine o citeşte cu mintea şi cu inima deschise.

Din păcate însă Scripturile sunt lecturi liturgice iar Evanghelia a devenit doar o carte de cult. Pentru a se apropia de Biblie, oamenii folosesc cele mai întortocheate căi. Preferă „documentarele” (nedocumentate) de pe posturi de televiziune cu pretenţii „educaţionale”. Simpla ei lecturare este însă….inactuală, treabă bună pentru „sectari”.  Aşa cum este de bon ton să ai Biblia în bibliotecă (eventual într-o ediţie „de colecţie”) la fel nu este deloc cool să o citeşti. Şi asta se întâmplă mai ales între creştini…

Dar rupt de izvoare Creştinismul nu poate funcţiona bine. Căci Creştinismul nu este un laptop. Nu poate funcţiona dacă nu este conectat la Dumnezeu, unica sa energie, unica sa sursă şi unica justificare a existenţei sale. Şi spunând aceasta ajung la un alt punct sensibil: creştinii nu mai au curajul mărturisii pentru că nu mai cred în Biserică ca în lucrarea lui Dumnezeu pe acest pământ.

Creştinismul trăieşte împreună cu întreaga lume teribila ispită a autonomiei faţă de Dumnezeu, ispita autosuficienţei. Pentru a vă imagina atmosfera, sugerez să vă raportaţi la deja arhicunoscuta legendă dostoievskiană a „marelui inchizitor”. Marele inchizitor suferea de boala necredinţei în Biserică ca trup al lui Hristos. Ca urmare, îl trimitea pe Hristos afară din Biserică. Dar supărarea marelui inchizitor era cauzată totuşi de un fapt, din nefericire imposibil în timpurile noastre: oamenii de pe stradă, creştinii simpli, îl recunoşteau încă pe Hristos. Datorită lor, celor care îl recunoscuseră pe Cel revenit între oameni, intervine şi marele inchizitor….

Biserica de acum îşi este autosuficientă. Dar Hristos nu mai este recognoscibil nici de către oamenii de pe stradă. Aşa că Biserica este cu adevărat oarbă. Autosuficienţei ei fariseice (păcat căruia i se mai putea găsi o rezolvare) i se adaugă autosuficienţa întregii lumi. Hristos revenit pe pământ nu ar mai fi recunoscut mai de nimeni. Cine ce să vadă în El? Aproape toate miracolele Sale pot fi săvârşite ştiinţific. E drept, nu putem învia morţii, dar ce nevoie e de înviere într-o civilizaţie care, cu cinism „etic”, trăieşte într-o cultură a morţii?

Mesajul lui Hristos nu mai este oricum propovăduit în  lume. Îndemnul său la iubire a fost transformat în îndemn la acţiuni caritabile. Pentru fiecare faptă bună pe care trebuie să o săvârşească un om pentru a îşi cultiva dragostea faţă de celălalt, există ca şi corespondent, câte o politică internaţională, câte un mănunchi de ONG-uri şi agenţii inter- şi intra-guvernamentale.

Pacea lui Hristos, care, ne spune Evanghelia, nu este acelaşi lucru ca pacea oamenilor (Ioan, 14, 27) a devenit un soi de surogat ideologic care împiedică războaiele juste, de eliberare şi de distrugere a răului vremelnic, în numele cine ştie căror încrengături ideologice. Pacea lui Hristos nu poate să încapă, precum pacea celor de la ONU, nici pe Saddam Hussein, nici pe Ahmadinejad, nici pe Kim Jong Il….

În lumea noastră Hristos nu ar fi avut prilejul de a întâlni nici măcar un adversar care să îl recunoască. Pe cine să sărute el? În locul inchizitorului ascetic, ar avea de înfruntat poate mutra veşnic veselă a lui Jay Leno sau chipul politicos-indiferent al poliţistului care l-ar fi arestat pentru tulburarea liniştii publice, după ce Mântuitorul ar fi scos biciul prin templele acestei noi lumi.

De aceea poate că legenda marelui inchizitor rămâne o simplă legendă. Iar venirea lui Hristos pe acest pământ va fi, aşa cum spun izvoarele autentice ale Creştinismului „înfricoşătoare”, „dreaptă Judecată”, sfârşitul lumii. Căci atunci când creştinii vor pierde curajul mărturisirii Evangheliei, nu mai rămâne altceva decât împlinirea ei.

Anunțuri

Comentarii»

1. naayram - Ianuarie 30, 2010

Domnule Duca am citit un articol scris de dumneavoastra pe tema poporului meu rom.Nu inTeleg de ce nu intelegi! Vezi mata, eu am fost dat afara din Seminarul Teologic doar pentru ca sunt rom.Acest motiv la declarat in fata mea chiar directorul, desi fusesem presedintele Ligii Ortodoxe..De abia aunci am inteles de ce romii mei ajung nebuni:pentru ca sunt fortati..si cum rasismul este vechi de scole, boala noastra nu va disparea niciodata.Romanii merita asta.Nu isi respecta patria iar Dumnezeu ai loveste prin copiii celo ce au fost loviti in secolele trecute.Si America are un presedinte negru…asa se razbuna istoria.

Margareta Rusu - Martie 16, 2010

Stimate Domn Naayram,
Nu ma surprinde aceasta reactie a ortodoxiei…
si pentru a va convinge de mai multe adevaruri[ascunse de ortodocsi ultranationalisti .si ultratraditionalisti.. ]va recomand cartea Arhimandritului Teodosie Bonteanu despre adevarata credinta si Biserica a romanilor[de origine latina si nu slava, caci noi ne tragem din latini… , ne-am amestecat ulterior si cu slavii care ne-au adus mari defavoruri..]Cartea se numeste O TURMA SI UN PASTOR.
Nu renuntati la chemarea de a deveni Preot[o chemare cu adevarat MARE!], va asteapta si alte perspective , respectiv Biserica Greco-Catolica[unita cu Roma]sau Biserica Catolica[Biserica MAMA].Important este sa-i slujiti lui Dumnezeu.
Raspundeti daca vreti pe e-mail rusumargareta@hotmail.com
Eu sunt la Masterat la Teologie Catolica
Va rog transmiteti acest mesaj acestui Domn care a scris in Ian .2010 pe site-ul Dvs.S-ar putea sa ii fie de folos acest raspuns.

2. salahhe - Februarie 2, 2010

Biserica este incapabila sa isi articuleze argumentele pentru ca acestea nu mai stau in picioare de mult.

Chiar azi dimineata am descoperit si am privit unul din documentarele acelea pe care le arati acuzator cu degetul. Ti-l arat si tie sa vezi o fata a unei alte „biserici”. Si ca sa vezi cu cine semeni in gandire.

Ce usor e sa scrii, cum ar fi sa traiesti dupa propriile-ti reguli?

3. Ilie Catrinoiu - Februarie 3, 2010

Opaaa, deci e bine sa scrii din postura de anonim despre rasismul prezent de secole in BOR, mai ales daca ai fost si „seminarist” la un seminar fantoma, banuiesc…

Cand vorbim despre rasism, vorbim despre stanga politica, materialism, nu Biserica, teologie, crestinism: http://www.youtube.com/view_play_list?p=61F327685E4D9131

4. Margareta Rusu - Martie 16, 2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: