jump to navigation

La Mulţi Ani! O recomandare de lectură şi niscaiva pregustări Decembrie 31, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Sper să aveţi un an 2010 mai bun decât 2009. Îmi doresc ca acest an să fie unul al lămuririi dintre conservatori, al împăcării dintre ei şi al reducerii pagubelor aduse Dreptei româneşti de aşa-numita „dreaptă” a domnului Băsescu şi a colegilor săi pedelişti.

Am terminat de citit „Biografia unui destin misionar”, jurnalul dintre 1973 şi 1983, al părintelui Alexander Schmemann, ilustrul liturgist ortodox american, de origine rusă.
Vă recomand (ediţia românească a cărţii a apărut la editura Reîntregirea din Alba Iulia, în 2004, în traducerea Feliciei Furdui) această excelentă carte.

Dar nu mă pot abţine să nu vă ofer şi câteva „pregustări”:

„Marxismul este, într-un fel, apogeul tuturor ideologiilor, a „ideologiei” ca atare. Orice ideologie neagă libertatea individuală, sacrifică omul unei utopii, unui adevăr rupt de viaţă. Ideologia este creştinismul rupt de Hristos (…). Ideologia este negarea prezentului de dragul viitorului; este transformarea omului într-un instrument ai ideilor sale (…). Este o perdea de adevăruri abstracte aruncată peste lume şi viaţă care face imposibilă orice comunicare normală. Totul devine strategie sau tactică. Ideologia este metoda deosebită de scop în timp ce Hristos înlătură deosebirea dintre metodă şi scop. ”

„(…) m-am gândit la puterea lumii căzute- legea. Legea este modul în care societatea se apără pe siune împotriva haosului nimicitor, generat de păcat şi căderea.”

„Hristos ne vorbeşte despre păcat. Fără Hristos, păcatul este doar o problemă pe care această lume o soluţionează, iar soluţia este întotdeauna liberală, pozitivă, tolerantă, iubitoare…”.

„În opinia Occidentului, creştinismul ne cheamă să luptăm împotriva sărăciei sau să o înlocuim cu bogăţii relative, sau, cel puţin, cu o egalitate economică, etc. Apelul creştin este cât se poate de diferit: sărăcia ca libertate, sărăcia ca încredinţare că inima a acceptat chemarea imposibilă (de aici tragică) spre împărăţia lui Dumnezeu.”

„Prostia este rodul cel mai înfiorător al păcatului orginar. Se spune despre diavol că este inteligent. Nu, adevărul este că diavolul e foarte prost, iar nerozia lui este tocmai sursa puterii sale. Dacă ar fi fost inteligent, n-ar mai fi fost diavol; s-ar fi căit de mult timp şi „s-ar fi acoperit cu cenuşă”. Să te ridici împotriva lui Dumnezeu este, înainte de toate, o mare prostie.(…) Stalin era prost, la fel ca şi Lenin şi Mao. Doar un prost metafizic poate fi stăpânit total de o idee, de o pasiune. Însă prostia, fiind o simplificare, este foarte puternică. Întreaga lume căzută este nerozie, expertă în inventivitate.”

„Intelectualii sunt înainte de toate, un hipertofic „Eu”.”

Anunțuri

Comentarii»

1. Riddick - Decembrie 31, 2009

No shit ? Şi care-i „Dreapta românească” ? Aia care face protocoale de susţinere a PSD ?

La mulţi ani şi multă minte !

2. Bogdan Duca - Decembrie 31, 2009

Riddik:

Excelentă logică: decât să votăm cu cei care fac protocol cu socialiştii, mai bine votăm nişte comunişti. Nu de alta, dar şi ei au făcut protocol cu socialiştii (memoria băsescienilor este selectivă- uită istoria lui Băsescu de până în 2005, ca şi protocolul din decembrie 2008).

3. atreides - Ianuarie 2, 2010

Un An Nou fericit!

4. Dan Patrascu - Ianuarie 3, 2010

Excelenta cartea de care vorbeai. IN ultimul an m-am intlanit tot mai des cu gandirea teologica a lui Schmemann, teolog ortodox care este foarte apreciat in cercurile catolice din Roma. Am citit jurnalul de care vorbeai in vara. Am fost intr-un mic concediu la Ramet, iar de la manastire mi-am cumparat jurnalul lui Schmemann.

5. paulgsandu - Ianuarie 5, 2010

Un An nou cu multe lecturi si discutii antrenante, Bogdan!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: