jump to navigation

Din interiorul PD-L Decembrie 28, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

În sectorul I, unde există o circumscripţie fără deputat (după plecarea deputatului Bogdan Olteanu la Banca Naţională), PD-L, partidul care ne guvernează are o problemă cu numirea unui candidat:
Candidatul propus de organizaţia sectorului I era vicepreşedintele acestui sector, un pedelist autentic, domnul Viorel Tudorache.
Implicat în afaceri imobiliare la limita legii (fiind bănuit a fi un şef al mafiilor imobiliare din Bucureşti) domnul Viorel Tudorache a făcut dovada a fi un om „de dreapta”. Venind în PD-L din PNG (unde mai candidase fără succes), acelaşi domn Viorel Tudorache a făcut dovada că este un….bun pedelist (adică un traseist politic).

Dar când domnul Tudorache se bucura că are şi el un „colegiu”, conducerea partidului a decis că mult mai potrivit este domnul…..Honorius Prigoană.
Care domn Honorius Prigoană nu numai că este personaj de tabloid şi fiu de personaje de tabloid, dar şi conduce o organizaţie PD-L în SUA, organizaţie ce s-a remarcat printr-un număr ridicat de secţii de votare şi a şi asigurat (nu discutăm condiţiile de legalitate, dar circulă poveşti) câteva din miile de voturi care ne-au căpătuit pentru încă cinci ani cu Băsescu.

Evident că nu susţin nici una din părţi. Evident că îi doresc PD-L să nu câştige acest loc în Cameră (şi sper să nu îl obţină- este suficient un papagal gunoier în Parlament). Dar nu pot să nu remarc calitatea umană deosebită a celor care, împreună cu domnul Traian Băsescu, vor să reformeze Statul român.

Şi un banc:

Traian Băsescu şi guvernul Boc pleacă în croazieră pe mare. Ajung în Triunghiul Bermudelor şi dispar. Totuşi se salvează cineva. Cine credeţi? Băsescu? Nuu. …. Ci poporul român.

Anunțuri

Comentarii»

1. Alexandru Marin - Decembrie 28, 2009

Tudorache, care spre rusinea mea a terminat acelasi liceu ca si mine, administreaza interlopi si aduce mult mai multe voturi decat o sa aduca vreodata onoarea lui Prigoana. Un mafiot de seama, fin de Becali, liderul spiritual al penegistilor care au macelarit liberalii de la sectorul 2 pe strada in 2008.

Evident, insa, ca pt. a nu-l supara pe Prigoana, care s-a intors la sentimente mai bune in campania asta fata de Basescu, dupa ce la un moment dat era tentat sa-i faca o surpriza Basescului, Murgeanu a trebuit sa fie de acord cu inca un gunoier pt. parlament si sa-i spuna ucenicului sau, Virgil, sa mai astepte.

Daca asta e modelul de tanar in politica, eu probabil ca trebuie sa ma gandesc la alte activitati. Sper ca modelul UTC nu o sa infloreasca si in noile generatii, desi daca ma uit bine la Hoara sau Ridzi realizez ca Boc si-a educat bine tinerii…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: