jump to navigation

Indemn electoral pentru creştini mai „talibani”, ca mine Noiembrie 21, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Au fost vremuri (până prin Renaştere- Machiavelli) când politica avea o miză teologică sau metafizică. Acum acele vremuri au trecut şi încercările de a le învia sunt cel puţin periculoase. Miza metafizică şi-sau teologică a politicului este acum doar apanajul ideologiilor. Timpul marilor teologii politice a trecut şi este bine că este aşa. Opere teologice precum cele scrise de un Marsilio de Padova sau de un Dante Aligheri nu mai pot să apară şi nu mai au de ce să apară.
Acum, mai mult ca oricând, unicul tratat de teologie politică valabil pentru un creştin este cel cuprins în textele eshatologice ale Bisericii. Doctrine sociale, teologii politice, luări de poziţie ale Bisericii în problemele cetăţii altele decât reafirmarea optimismului eshatologic sintetizat de salutul apostolic „Maran Atha!” nu îşi au sensul ba chiar sunt periculoase din cel puţin două motive. Mai întâi pentru că riscă să dilueze glasul profetic al Bisericii, unica voce autorizată ce trebuie să se audă în cetate, apoi pentru că introduce pe oamenii Bisericii într-un joc periculos, corupător de minţi şi suflete: credinţa că cineva poate să facă Binele aici, pe pământ, când de fapt noi nu putem să săvârşim decât mici şi personale fapte bune.
Morala creştină deşi este în mod categoric una universală în mod cert nu este una globală. Universalitatea ei este dată de chemarea tuturor oamenilor la ajunge la asemănarea cu Dumnezeu. Dar morala creştină nu se săvârşeşte altfel decât personal şi în cadrul bine limitat al relaţiei persoanei cu Dumnezeu şi cu aproapele său.
Separarea Bisericii de Stat este un adevăr ce trebuie asumat până la consecinţele sale ultime. În definitiv, ce treabă are Hristos cu stăpânitorul acestei lumi şi al acestui veac?
Desigur că această atitudine apolitică nu trebuie să fie una asocială. Biserica trebuie să denunţe profetic semnele prin care se manifestă stăpânitorul acestei lumi. Dar aceasta fără amestecare. Cât despre soluţii: hai să ne dobândim pacea ca mulţi să îşi dobândească apoi pacea de la noi, cum spune Sfântul Serafim de Sarov. Şi remarcaţi vă rog că Sfântul Serafim vorbeşte de „mulţi” şi nu de „toţi”…
Însă a face politică nu este un lucru intrinsec rău pentru creştini. Fiecare creştin în parte este obligat să îşi chivernisească propria avere, să îşi administreze relaţiile sale publice şi să trăiască nu numai ca fiinţă eclezială, mădular al Bisericii ci şi ca cetăţean al acestei lumi. El are obligaţii şi are drepturi pe care, individual, trebuie să le îndeplinească conform cu propriul său crez creştinesc dar cu aceiaşi conştiinţă, învăţată de la Apostol, că noi nu avem pe acest pământ „cetate stătătoare”. Ca urmare, ce rost are să facem revoluţii pe aici? Nu poate omul singur să îşi plănuiască ziua de mâine, căci nu ştie dacă va mai fi pe aici, dar cum îşi poate permite atunci creştinul să facă planuri politice pentru o lume care nici măcar nu este a sa?
Soluţia politică a creştinului este să lucreze şi să se roage ca sfârşitul şi fuga din calea celui ce trebuie să vină în zi de iarnă (Marcu 13, 18). Adică să îşi protejeze cât mai bine libertăţile şi să îşi chivernisească cât mai bine bunurile materiale şi spirituale pentru a putea în acelaşi timp să se îngrijească de mântuirea sa şi pentru a putea să fie exemplu mântuitor pentru ceilalţi. Să îmblânzească cât poate de mult condiţiile de viaţă în iarna sfârşitului de lume ce pare să se apropie.
Şi slavă Domnului! Dumnezeu a avut grijă ca omul să primească multe libertăţi publice, a întors răul spre bine nu de puţine ori. Tot ce trebuie creştinului pentru a profita de aceste libertăţi este doar înţelepciunea şarpelui şi blândeţea porumbelului. Din păcate, noi fie excelăm în înţelepciune reptiliană, fie în blândeţe, uitând frumosul îndemn patristic: „Nici Marta fără Maria, dar nici Maria fără Marta!”.
De aceea e bine ca un credincios să meargă la vot,căutând la politicieni nu Binele ci acele lucruri bune pe care el, ca persoană, să îşi poată întemeia viaţa şi salva sufletul. Mulţi creştini aşteaptă de la politicieni soluţii mântuitoare. Dar mântuirea o poate da doar Hristos. Mulţi creştini aşteaptă de la politicieni să fie buni credincioşi, uitând că Hristos însuşi ne spune cine este stăpânitorul acestei lumi şi că El şi nici noi nu avem treabă cu el, nu suntem ai acestei lumi. Apoi cine suntem noi să ne punem în calea voinţei lui Dumnezeu, care mai înainte ca U.E. să fie plănuită de oameni a ştiut că ambiţiile şi bunele intenţii atee ale lumii vor aduce această lume în valea Meghiddo, locul sfârşitului? Dumnezeu ne va salva atunci când El va binevoi din acestă vale de lacrimi şi nu când noi pornim la cruciade eliberatoare în numele Său.
Da! Diavolul există şi este prezent în această istorie. Da! Ideologii demonice concurează în efortul lor de a distruge nu lumea ci pe om. Comunismul, nazismul, noua toleranţă, multiculturalismul, ecologismul antiuman, umanismul anticreştin, cultura morţii şi dictatura relativismului sunt realităţi ale timpului nostru dar nu ne este nouă în măsură a le învinge. Tot ce putem face noi este să ne exorcizăm de ele şi să le denunţăm, spunându-le în faţă „Ştim ce sunteţi cu adevărat şi cine este tatăl vostru!” după modelul lui Hristos care, El primul, denunţa ideologiile timpului său (fariseism, saducheism) arătându-le originea: în cel ce dezbină şi diluează- Diavolul.
Dar aici este, cred eu, şi locul înţelepciunii şarpelui. Căci aşa cum denunţând fariseismul Hristos a salvat farisei, pe Nicodim, pe Simeon din Cirene sau pe marele Pavel, tot aşa şi noi trebuie să învăţăm să iubim şi pe comunişti, pe nazişti sau pe ecologişti, încercând să le oferim un exemplu nu de intransigenţă zelotă ci de dragoste şi înţelepciune.
Să luăm cele bune fără să ne întinăm cu cele rele. Şi mai ales să nu fim extremişti. Să nu ne lăsăm păcăliţi că X este cel mai bun sau că Y este cel mai rău ci cu pragmatism să vedem care roade pot fi folosite şi care nu. Dar şi aici, cu roadele, este o problemă. Căci mulţi suntem tentaţi să vedem roadele tot…global. Şi ce plini de noi suntem când reuşim să găsim acel partid care nu votează pentru căsătoriile dintre homosexuali, trecând cu vederea alte răutăţi ale lor!
Dar un creştin nu mai poate să vadă politicul teologic decât în măsura în care citeşte în politic semnele sfârşitului. Toţi cei ce fac politică, şi mai creştini şi mai drăcoşi (la propriu!) sunt lucrători ai sfârşitului istoriei. Şi toţi îşi vor primi plata lor, unii ca antihrişti, alţii ca martiri.
Eu cred că un creştin trebuie să privească politicul ca pe o chestiune strict administrativă. Eu aşa îl privesc. Şi ca urmare îmi permit să votez pe C. cu gândul că o să mai dispară nişte impozite, dar fără să aştept Românii şi lumi „ca soarele sfânt de pe cer”. De aceea îmi permit să votez împotriva lui B fără să ţin cont de gesturile „creştine” făcute de acest politician într-un moment sau altul ci doar îngrijorat că libertăţi ale mele ar putea să fie subminate de bunele sale intenţii.
A privi religios politicul este chiar riscant. Dăm lumii acesteia mai mult decât i se cuvine. În definitiv, nu există diferenţe morale sau ontologice între funcţia de preşedinte al unei ţări şi cea de administrator de bloc (cu regii, care erau „unşi” e cu totul altceva- dar vai ţărilor cu monarhii moderne). Unicele diferenţe ţin de responsabilităţile presupuse de o fişă de post., nu? În rest, cum spuneam: politicienii nu mai au mize reale metafizice sau teologice decât în măsura în care acestea îşi asumă drumul fără de întoarcere către valea Meghiddo! Şi asta nu de ieri de astăzi ci de la Kant cu a sa invitaţie „spre pacea eternă” încoace.
Aşa că vă îndemn să mergeţi la vot pragmatic. Alegeţi ca albinele ce este mai bun de la fiecare candidat şi nu vă încredinţaţi decât lui Dumnezeu. Şi, înainte de orice aveţi grijă să vă apăraţi libertatea de a rămâne creştini. Nu de alta, dar iarna istoriei se apropie şi cum ne îndeamnă Mântuitorul, trebuie să fim pregătiţi să o înfruntăm….

Anunțuri

Comentarii»

1. Ana Petrache - Noiembrie 21, 2009

Textul este o exemplificare a teorieiei lui J.Baptist Metz a rezervei eshatologice, potrivit careia un crestin ce stie ca Imparatia lui Dzeu nu este din lumea aceasta nu va dori sa o infaptuiasca si nici nu va astepta de la principe sa realizeze ceea mai buna dintre lumile posibile. Evident corelativul acestei pozitionari in lume este critica sistemelor politice in elementele lor concrete ce nu ne convin ca cetateni si actiunea sociala privata. Adica, concret, voi alege un sistem politic ce imi permite ca 2% din salariu sa il dau unui orefeliant si nu un sistem politic ce ma obliga ca acei 2% din banii mei sa se duca la avorturi.

2. Robert - Noiembrie 21, 2009

dle Bogdan Duca, iar vii cu „surse” la a treia mana…; sa inteleg ca ai parcurs toata „scolastica” de la James of Viterbo si Ibn Tufail pana la Jean Bodin, sau umanismul bizantin de la Eustratius of Nicaea pana la Demetrios Kydones si Ghemostos Plethon?

autosuficienta si mintea second-hand ne mananca viata…

talibaneala de blog!

3. Bogdan Duca - Noiembrie 21, 2009

Domnule Robert,

Se pare ca va bagati in seama. Si inca patapievician. Macar Patapievici nu face copy-paste dupa nume cautate pe Google.
Nici Iacob de Viterbo (sau, daca vreti, Giacomo da Viterbo), nici mitropolitul Eustratie al Niceei sau Plethon (apropos e Ghemistos, nu Ghemostos) nu ar rasturna mesajul meu, pentru simplul motiv ca, asa cum aratam si in text, epoca lor, cu toate ale ei, e de mult apusa si realitatile politice ale vremii noastre sunt total opuse de ale lor.

Daca tot vreti sa va dati mare, nu mai folositi Wikipedia. Sau doar Wikipedia….

4. Robert - Noiembrie 21, 2009

sa va trimit atasat cartile in editiile latina si greaca sau nu cititi decat in romana?

esti cam subcultural si anistoric, mai pune mana pe o carte serioasa din cand in cand….inteleg ca vrei sa fii docil pe langa db pt un post la univ dar..fii barbat

ps. in unele manuscrise apare si numele de ghemostos, dar dvs ati ramas la diateza pasiva…

5. Bogdan Duca - Noiembrie 21, 2009

Cum ziceti dumneavoastra domnule Robert of Bucharest (sau Robertzica – apare in unele manuscrise) …. Astept pdf-ul in greaca cu un comentariu la Aristotel de….Eustratios of Nicaea.

Inteleg ca cititi mult de pe internet, dar mai si traduceti (pentru dumneavoastra macar) cand cititi?

Si, dupa ce va faceti de ras, va mai si flexati muschii cerebrali in criza de fudulie! Unii daca nu sunt si fuduli, parca nu sunt …. destul, nu e asa?

Robert - Noiembrie 21, 2009

dle Duca,

bunul simt (care lipseste la dvs) v-ar fi impiedicat sa vindeti platitudini pe un blog destul de amarat (format si intelectual)

apoi, poti descarca si singur de pe net comentarii ca esti destul de inteligent; cred ca greaca la teologie Constanta era destul de precara, sper ca nu ati facut cu Spagoveanul si cursul de…”latina” (desi nu se face…)

apoi, ura anti-Patapievici nu va prinde, e prea…evidenta ruptura intelctuala dintre dvs si dansul; unul a scris carti, celalalt ramane cu gandirea de blog…

va las, vb cuiva: cu valetii nu te certi…

spor la citit!

6. alexandru racu - Noiembrie 21, 2009

Stimate domnule Duca,

Ultimul text publicat pe blogul dumneavoastra, intitulat: “Indemn electoral pentru crestini mai <> ca mine”, ne prezinta o intreaga serie de contradictii. Sunteti contradictoriu de la un capat la altul, iar motivul pentru care va contraziceti este urmatorul: porniti de la niste premise liberale extrem de simpliste (ca de altfel intreaga ideologie liberala) si ajungeti la niste concluzii liberale absurde (ca de altfel intreaga ideologie liberala). Mai mult decat atat, dupa cum voi incerca sa demonstrez, concluziile dumneavoastra finale nici macar liberale nu sunt ci de-a dreptul marxiste. Pentru ca destinul firesc al liberalismului si al iluminismului, filozofia liberala prin excelenta, este sa sfarseasca intr-o forma sau alta de marxism: fie hard, fie soft.

Pe scurt, premisele dumneavoastra liberale pline de naivitate sunt urmatoarele: separati politicul de social (ceea ce este o aberatie – e ca si cum ai separa trupul de sangele Domnului) la fel cum in alte texte ale dumneavoastra separati economicul de social si implicit de politic. Pe baza acestor premise, ajungeti sa le recomandati crestinilor sa fie sociali dar nu politici, ceea ce este iarasi o aberatie. Aici sunt de acord cu Marx care la randul lui este de acord cu autenticul conservatorism. Chestia deriva in ultima instanta din separatia dintre teologic si politic pe care o operati in chip liberal, separatie care nu poate decat sa nege realitatea intruparii. Nu-mi ramane asadar decat sa va trimit la o lecturare atenta a lui Carl Schmitt.

Cea de-a doua fictiune liberala care sta la baza ideilor dumneavoastre este separarea vorbei de fapta, neintelegerea cuvantului ca si cuvant lucrator ci ca formulare abstracta. O profetie a Bisericii nu poate sa fie decat politica pentru ca actul denuntarii stapanului lumii acesteia schimba in mod concret lumea, mai ales in masura in care este si receptionat. Aratati-mi in istorie un singur profet care n-a schimbat lumea (inclusiv in chip politic)! Si sa nu-l numiti pe Iisus Hristos pentru ca faceti o mare confuzie. Orice profet este inarmat, nu cum ar crede Machiavelli, ci pentru ca sabia care iese din gura este tot sabie, iar Hristos spune ca nu a venit sa aduca pacea, precum Kant, ci sabia. Drept pentru care va autoiluzionati atunci cand afirmati ca modernitatea a eliberat o biserica politica din ghearele politicului, dand nastere la o autentica biserica profetica, apolitica. Biserica a fost intotdeauna si profetica si politica, pentru ca pofetia a fost intotdeauna politica, afirmatia dumneavoastra fiind cat se poate de protestanta, mai ales daca adaugam la aceasta si hipertofierea constiintei profetice de care dati dovada. Pe masura ce „depolitizati” biserica dumneavoastra sporiti, direct proportional, in convingerea ca sfarsitul este aproape. La capitolul asta prefer sa fiu totusi mai rezervat.

Deci separare arbitrara intre teologic si politic, vorba si fapta, public si privat, social si politic, economic si social, economic si politic, profetic si politic. Altfel spus, liberalism ca la carte.

Asadar, premisa de la care porneste articolul dumneavoastra este cea a unei separari radicale intre imparatia lui Dumnezeu si lumea aceasta precum si ideea ca ne aflam intr-un timp al disolutiei totale, timp in care, orice fapta (politica), fie ea buna sau rea, este la urma urmei rea intrucat sporeste raul din lume si grabeste sfarsitul. Politicul este asadar intrinsec rau. Asa a fost de la bun inceput, si cu atat mai mult acum,in timpuri moderne, cand eliberarea bisericii de politic prin reolutia machiavelliana reprezinta doar un side effect providential. In realitate, proiectul amorsat in Renastere, acela al fundamentarii unei lumi perfect autonome (adevarata intentie a revolutiei machiavelliene) desi bun pentru ca a scapat biserica de politic, este unul rau in sine intrucat, data fiind ambitia de a crea o lume perfect autonoma, ne duce cu siguranta la catastrofa. Logica politicului fiind una catastrofica, crestinii (altminteri sarea pamantului) trebuie sa stea departe de politic pentru a nu se corupe ei insisi si pentru a nu grabi catastrofa.

Haideti acum sa luam pe bucati contradictiile dumneavoastra:

Intai de toate trebuie spus ca desi Hristos nu are nici un fel de partasie cu stapanitorul lumii acesteia, in ciuda a ceea ce afirmati, Hristos are treaba, ba chiar foarte multa, cu stapanitorul lumii acesteia, pentru ca lumea aceasta este lumea creata de Logos care poarta chipul Logosului. Tocmai datorita acestui motiv s-a coborat Hristos in lumea aceasta si a calcat pe capul stapanitorului lumii acesteia. Drept pentru care, teologicul este distinct in raport cu politicul insa nu este separat de politic. Aici o dam in nestorianism iar de acolo e deschisa calea catre gnosticism. Din aceasta rezulta in mod implicit ca, solutia politica, este departe de a fi intr-atat de clara si de simpla precum cea pe care o formulati ulterior.

Apoi urmeaza marea serie de contradictii. Parerea mea sincera este ca la capitolul acesta trebuie sa operati mai multe clarificari.

Asadar, politicul este intrinsec rau „insa a face politica nu e un lucru intrinsec rau pentru crestini”? E ca si cum ati spune, in chip marcionit, sexul este intrinsec rau, insa nu este intrinsec rau sa faci sex, daca esti crestin! Aceeasi distinctie arbitrara (liberala) intre social si politic, va face sa porniti de la premisa ca Maria a ramas singura, fara Marta (eliminata si corupta iremediabil de modernitate – ba mai mult, de la bun inceput Marta era oricum corupta, modernitatea revelandu-i doar coruptia inerenta) pentru a ajunge la concluzia (altminteri asta ar fi fost premisa normala, caci normal e sa pornim ca ortodocsii de la traditia confirmata prin „cercare”, nu precum neo-protestantii de la speculatii eshatologice fata de care Evanghelia ne recomanda sa fim cat se poate de circumspecti) „nici Marta fara Maria, dar nici Maria fara Marta”. In fine, climaxul il atingeti atunci cand afirmati: „mulţi creştini aşteaptă de la politicieni să fie buni credincioşi, uitând că Hristos însuşi ne spune cine este stăpânitorul acestei lumi şi că El şi nici noi nu avem treabă cu el, nu suntem ai acestei lumi”, dupa ce la inceputul frazei afirmaseti ca „e bine ca un credincios să meargă la vot, căutând la politicieni nu Binele ci acele lucruri bune pe care el, ca persoană, să îşi poată întemeia viaţa” (viata crestina, evident, pentru ca banuiesc ca sunteti constient de faptul ca nu exista o alta viata pentru crestin) şi „salva sufletul”. Or, eu va intreb pe dumneavoastra: cum pot niste politicieni care nu au nici o treaba cu Hristos sa ne ofere bunuri care au legatura cu „mantuirea sufletului”? Denuntand profetic partasia dintre Hristos si Veliar dumneavoastra sfarsiti prin a afirma cardasia dintre Hristos si Veliar. Caci din doua una: fie oferta politicienilor nu are nici o legatura cu manturiea sufletului iar atunci, ca si crestini, nu putem decat sa pacatuim, luand din timpul de rugaciune pentru a aloca ceva timp si politicii, fie are legatura, ceea ce inseamna ca politicul si teologicul nu sunt separate. Evident distincte, drept pentru care trebuie sa dam dovada de discernamant si sa nu confundam unirea cu confuzia.

Dumneavoastra sustineti ca „a privi religos politicul este chiar riscant”, fapt care nu va impiedica sa va asumati riscul de a denunta drept „hiliasta” gandirea lui Mircea Platon, Ovidiu Hurduzeu si Dan Puric. Insa fereasca Domnul ca domniile lor sa-si asume cumva riscul sa gandeasca teologic transformarile cauzate de globalizare in Romania contemporana!

De unde stiti ce e ala hiliasmul daca nu ganditi teologic politicul!? In realitate, pentru dumneavoastra, riscul nu este sa gandesti teologic politicul ci doar un anumit gen de teologie politica, altfel spus, orice teologie politica care nu se supune dogmelor liberale. Or noi stim mai bine de la Carl Schmitt incoace, ca orice politician (chiar si politicianul anti-politicului, sau al administrativului, cum propovaduiti dumneavoastra) este teolog si ca drept consecinta, orice liberal este un ipocrit. Dumneavoastra ganditi politicul la fel de teologic ca orice fiinta umana care este inca fiinta umana, nedevenid inca cyborg. Cum altfel ati putea sa condamnati nazismul, comunismul, multiculturalismul, umanismul anticrestin si ecologismul antiuman? Cum altfel ati putea sa stiti ca e bine sa votati si cu cine sa votati? Cum ati putea sa identificati acel politician care va poate oferi bunurile care ajuta la manturiea sufletului? Or sincer, cel mai onest lucru in ceea ce va priveste ar fi sa va asumati o anumita teologie politica in mod fatis, nu sa impachetati un decizionism liberal in cuvantari patericale.

Apoi, tinand cont de faptul ca, dupa cum se spune, „chipul lumii acesteia” oricum trece, va intrebati retoric: „ce rost are sa facem revolutii pe aici”? Bine, atunci va intreb si eu: ce rost a avut sa facem revolutia din decembrie 1989? Va intreb asta si datorita faptului ca deseori v-ati asociat cu un anumit segment intelectual care vitupera impotriva BOR pentru ca nu s-a implicat indeajuns in politic inainte de 1989, pentru ca apoi sa o denunte ca legionara dupa 1989, de fiecare data cand scotea capul din cutie. Intr-adevar, ce rost ar avea o revolutie care a pus capat daramarii de biserici pentru a initia era avortului legal? Or, aici din doua una. Or, lasam BOR in pace sa stea cuminte la rugaciune si sa blesteme anonim intr-o manastire uitata de lume atat comunismul rasaritean cat si post-modernismul occidental, adaptat de minune la ultima versiune de democratie si de capitalism pe care „America crestina” o exporta pretutindeni in lume, or, daca o scoatem pe BOR la inaintare, o scoatem cu tot arsenalul teologico-politic.

De ce va aratati atunci aprecierea pentru cei care au luptat in munti? De ce, daca revolutiile sunt rele, apreciati revolutia neo-liberala a anilor 80′ care a distrus statul bunastarii sociale? De ce in definitiv sustineti revolutionarea ordinii satesti mioritice prin intermediul revolutiei neo-liberale, ba mai mult, sunteti chiar pregatit sa puneti si mana pe arma atunci cand vine vorba de exportarea democratiei in Irak? La capitolul acesta, marturisesc ca nu dati dovada nici de blandetea porumbelului, nici de intelepciunea sarpelui de la Vatican care a judecat mai bine decat George Bush in privinta razboiului din Irak. De ce va asociati procesului kantian (ce altceva este neo-conservatorismul decat un neo-kantianism) de instaurare a pacii eterne daca acest proces este intrinsec rau? Idealul transformarii politicului in administrativ il impartasiti altminteri cu Karl Marx, insa experienta istorica ne-a invatat cat de pasnica este transformarea politicului in administrativ si cat de pasnice sunt in general (dupa cum bine a subliniat tizul lui Marx, Schmitt) toate utopiile anti-politice de inspiratie neo-kantiana.

In concluzie, activismul dumneavoastra neo-conservator este foarte straniu pentru un om care denunta orice lecturare teologica a politicului ca legionara, inchizitoriala, etc. In cel mai bun caz, premisele dumneavoastra teologico-politice ar trebui sa va impinga spre optiunea monastica. In nici un caz catre alegerea unui candidat la presidentie care isi gaseste cel mai inalt exemplu de moralitate autohtona in Tudor Chirila, sau a oricaruia dintre cei trei candidati. In opinia mea, un teolog nu prea are cum sa-i dibuiasca. Eu unul prefer sa-l las pe cetateanul turmentat sa aleaga intre ei. Va asigur insa ca voi iesi din casa si imi voi face datoria fata de patria lumeasca atunci cand va fi cazul, anume, atunci cand Romania va fi confruntata cu o alternativa in mod evident mai buna sau mai rea.

7. Anaxagoras - Noiembrie 22, 2009

D-le Alexandru Racu ati fost cumva coleg la FSP (Bucuresti) cu Florin SIA?

8. alexandru racu - Noiembrie 22, 2009

@Anaxagoras

Da

9. Bogdan Duca - Noiembrie 22, 2009

Domnule Alexandru Racu,

Ca de obicei, comentariile dumneavoastra sunt o provocare intelectuala, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu poate sa fie decat incantator.
Acest lucru nu ma face insa sa nu resping acuzele dumneavoastra, si mai ales acuza de marxism.
Da. Principiul fundamental al statului modern, care este in acelasi timp una din ideile principale ale filosofiilor politice liberale, separarea Bisericii de Stat, este premisa de la care porneste si cercetarea mea.
Numai ca eu incerc sa privesc aceasta separatie dintr-o perspectiva conservator-crestina (fundamentata politic mai ales pe documentele magisteriale catolice din secolul al XIX-lea, a căror viziune socială ar trebui să stea la baza oricărei gândiri conservatoare, din punctul meu de vedere).
Un repros pe care mi-l aduceti este acela de….nestorianism din cauze politice. Aş vrea nişte lămuriri suplimentare.
Imi reprosati ca nu inteleg conceptul de teologie politica al lui Schmitt. Mi se pare ca dumneavoastra nu il intelegeti. Carl Schmitt nu vedea in politica teologicul ci vedea in politica teologicul secularizat- iar aceasta teologie secularizata, ce mai poate fi descoperita in discursul politic doar printr-un soi de arheologie a conceptelor). Iar apoi ţin să vă aduc aminte faptul că un ilustru patrolog şi istoric bisericesc, Erik Peterson, a contestat chiar posibilitatea existenţei unei teologii politice creştine (teză radicală cu care sunt doar parţial de acord).

Dar hai să scot ideile principale ale prezentării mele.
1.Teologii politice nu există în modernitate decât în măsura în care mai putem numi o teologie secularizată ca fiind teologie.
2. Biserica şi creştinii trebuie să îşi exercite funcţia profetică, de denunţare şi exorcizare a prezenţei Răului în istorie. Această funcţie-vocaţie profetică nu este una politică ci este una teologică.
Dumneavoastră contestaţi această afirmaţie a mea, văzând în această slujire profetică tocmai factorul politic.
Eu vă contrazic. Profetismul exclude negocierea şi nu urmăreşte preluarea puterii. Or, dacă putem vorbi, pretenţios sau nu, de o ontologie a politicului, aceasta presupune în mod obligatoriu lupta pentru putere şi arta negocierii.
3. Cred că sfârşitul lumii este aproape. Nu sunteţi de acord cu mine. Nici unul dintre noi nu are însă argumente incontestabile în favoarea tezei sale.
4. Cred că politica este o artă (căci e o artă) de pe urma căreia fiecare creştin, individual, poate profita. Sunt pentru o privire pragmatică asupra politicului. Şi din acest punct de vedere, mă simt mai confortabil ca cetăţean în democraţia liberală decât m-aş fi simţit în Imperiul Bizantin.
Şi acesta este şi motivul pentru care, deşi nu am aceleaşi gusturi muzicale ca domnul Antonescu, am votat cu acesta.
5.Cred că democraţia este o matrice pentru politica modernă ce presupune incontestabil de multe avantaje. De aceea militez pentru neideologizarea democraţiei aşa cum militez si pentru răspândirea ei în lume.
Raţiunea pentru care o fac nu e teologică ci…pragmatică.

De altfel, în interpretarea mea, conservatorismul, fără să fie o ideologie este un amestec de pragmatism şi bun-simţ.

Cât despre acuza de a fi neokantian, aceasta este nefondată. Aşa cum este nefondată credinţa dumneavoastră că în războiul din Irak sau din Afghanistan s-ar fi dorit, de către neoconservatori, instaurarea păcii în lume. Tot ce s-a dorit a fost protejarea democraţiei: şi având în vedere faptul că până şi în Irak, terorismul islamic e falimentar, această strategie nu a fost una greşită.

10. Ilie Catrinoiu - Noiembrie 22, 2009

Nu stiu cat de aproape e sfarsitul lumii, domnule Duca, dar stiu ca in lume se manifesta Raul, lumea nefiind rea. In Noul Testament lumea e o vie data omului pentru ingrijire. Adica politicul trebuie exorcizat prin sabia cuvantului. Si stiti cum se manifesta dracii: pun botnita omului liber; adica nu-i publica cuvantul prin nu stiu ce reviste, la nu stiu ce edituri….

Cadeti in capcana despre care am scris aici, in cazul intelectualilor: http://culianu.wordpress.com/2009/10/15/monstrul-postmodern-intelectualul-hibrid/

Aluzia pe care o faceti despre sfarsitul istoriei si gata…. crestinii nu mai au nimic de FACUT in materie de politica, tradeaza un hiliasm.

Mie imi place asta:

“În final, existã o singurã virtute caracteristicã tuturor oamenilor de dreapta adevãrati: combinatia dintre pesimismul pe termen scurt si optimismul pe termen lung. Nicio ordine socialã nu poate rezista mai mult de câteva secole, iar ascensiunea si decãderea civilizatiilor nu pot fi stopate prin propagandã, oricât de generoase ar fi finantãrile din partea fundatiilor. Statele Unite vor fi într-o bunã zi praf si pulbere, iar toate specificitãtile pe care conservatorii s-au zbãtut sã le mentinã vor dispãrea. Doar principiile mai generale pentru care s-au luptat, dacã acestea sunt (asa cum considerã conservatorii) o parte durabilã a ordinii naturale asa cum a fost hãrãzitã de Dumnezeu, vor reapãrea, când se vor ivi din nou circumstantele favorabile civilizatiei, asemenea florilor din desert dupã ploaie” – Paul Gottfried

11. Bogdan Duca - Noiembrie 22, 2009

@Ilie Catrinoiu:

Ca teolog ştiţi că fără ca lumea să fie în sine rea nu este nici bună. Acest interval moral este cel care caracterizează lumea. „Aici e purgatoriul”- cum spunea părintele Cleopa.
Si da. Exorcizarea se face prin sabia cuvântului. De aceea sunt periculoşi, teologic vorbind, intelectualii: pentru că îşi asumă din perspective umanist-atee, o slujire creştină.

Oricum, remarc că aţi înţeles greşit, ca şi domnul Racu mesajul meu (deci e clar că e vina mea că nu m-am făcut înţeles): eu cred că un creştin trebuie să îşi asume funcţia profetică şi să îşi negocieze pragmatic drepturile sale în societate. Aceasta fără să spere într-o lume mai bună.
Grija mea este exact cea a lui Buckley Jr. : să nu cumva să emanentizăm Eshatonul.

Profesorul Gottfried (pe care abia aştept să îl citesc) nu spune ceva diferit de mine. Şi eu sunt optimist cu privire la umanitate pe termen lung: vine Hristos şi ne scoate din robia păcatului! Îmi place să numesc atitudinea mea „optimism eshatologic”, influenţat cumva de viziunea asupra istoriei a părintelui von Balthasar şi a von Metz.

12. alexandru racu - Noiembrie 23, 2009

Pana sa ne scape Mantuitorul de robia pacatului, dumneavoastra sunteti angajat in sprijinirea lui Geoana care ne scapa de robia lui Basescu. Asta ca sa incep cu o gluma. Am si votat acum cateva ore. Am optat pentru un triumvirat. Cred ca asta este sansa Romaniei: d-aia pe buletinul de vot am stampilat trei oameni: Hunor, Vadim si Becali 🙂

Dar hai sa trecem la lucruri serioase

Mai intai de toate va multumesc pentru complimente. Ma bucur ca aveti o parere mai buna despre mine decat cea a lui Andrei 🙂

O sa le iau pe bucati ca sa evitam confuziile:

„Da. Principiul fundamental al statului modern, care este in acelasi timp una din ideile principale ale filosofiilor politice liberale, separarea Bisericii de Stat, este premisa de la care porneste si cercetarea mea.”

Nu. Aceasta este concluzia la care ajungeti intrucat porniti de la o premisa de antropologie gresita, ba chiar copilareasca, intrucat orice judecata de bun simt o poate invalida: premisa liberala a separarii publicului de privat, politicului de teologic, socialului de economic, etc…Publicul este separat de privat doar in cazul schizofrenicilor. Cum mi-a scris acum cateva minute M. Platon, toate acestea nu sunt separate pentru ca locuiesc in aceeasi realitate: realiatea existentei umane. Veriga de legatura este omul, pe care dupa cum afirma acelasi Platon, dumneavoastra nu-l intelegeti. Teologicul si politicul trec prin om, care este o singura persoana. Nu exista o persoana politica si o persoana teologica (aici bate acuza de nestorianism) ci o singura persoana in care se intalnesc politicul si teologicul, umanul si divinul. Drept pentru care, statul si biserica nu sunt separate: sunt unite, certate, aliate, etc…de-a lungul istoriei in functie de circumstantele istorice. Modernitatea nu pune capat teologiei politice, la fel cum nici Imperiul Bizantin, pentru ca nu a gasit schema. Iar problema teologico-politica va exista ca o provocare mereu noua pana la sfarsitul veacurilor. Asta este marea originalitate a crestinismului. Eu nu am propus intoarcerea la Imperiul Bizantin (orice intoarcere in timp este imposibila si in plus absurda pentru crestin in mod particular). Eu doar va recomand o situare mult mai problematica in modernitate pentru ca istoria nu s-a sfarsit, cum invata Fukuyama, si nu stim cand se va sfarsi. La capitolul acesta nu raspund la afirmatia sfarsitul e aproape (desi, uneori parca si eu simt asta dar numai profet nu sunt) cu afirmatia sfarsitul e departe. Asta nu stiu si nu imi este dat sa stiu. Ceea ce stiu este ca problema teologico-politica nu e rezolvata si incerc sa o tratez ca atare: fara intoarceri la Imperiul Bizantin si fara plonjari in viitorul democratic, neutralizat din punct de vedere politic (democratizat la maxim, sau altfel spus autonomizat), sau in viitorul apocaliptic.

Reducerea teologico-politicului la o arheologie a conceptelor juridice Schmitt o face intr-adevar dar, atentie, o face cu privire la modernitate. Altminteri, Schmitt este cat se poate de constient ca teologicul si politicul au existat inainte de modernitate, cea care si-a propus sa le anihileze, dar nu poate, datorita persistentei teologiilor secularizate. Altfel spus teologico-politicul este o trasatura universal umana iar potrivit lui Schmitt din teologico-politic nu se iese decat prin cibernetizare totala, adica prin pierderea naturii umane. In Teologia Politica II, Schmitt i-a raspuns lui Peterson afirmand ca doctrina Treimii, desi oficial saboteaza orice teologie politica, ea este politica tocmai pentru ca saboteaza orice teologie politica. Cu alte cuvinte, ea da nastere la relatii de tip prieten/dusman, intre prietenii teologiei politice (arienii) si dusmanii teologiei politice (ortodocsii). Presupunand prin absurd ca acest conflict ar fi fost arbitrat de politia unui stat neutru liberal, el ramane totusi un conflict, atata timp cat politia corectitudinii politice (liberalism without restraint, altminteri) nu reuseste sa patrunda adanc in constiinta umana si sa neutralizeze toate conflictele (asa cum cauta sa faca ecumenistii de astazi). In mod concret, stim insa cu cate capete sparte s-a lasat conflictul dintre oponentii teologiei politice (ortodocsii) si partizanii teologiei politice (arienii).

Iata exemplificarea greselii dumneavoastra:

„Biserica şi creştinii trebuie să îşi exercite funcţia profetică, de denunţare şi exorcizare a prezenţei Răului în istorie. Această funcţie-vocaţie profetică nu este una politică ci este una teologică.
Dumneavoastră contestaţi această afirmaţie a mea, văzând în această slujire profetică tocmai factorul politic.
Eu vă contrazic. Profetismul exclude negocierea şi nu urmăreşte preluarea puterii. Or, dacă putem vorbi, pretenţios sau nu, de o ontologie a politicului, aceasta presupune în mod obligatoriu lupta pentru putere şi arta negocierii.”

Nu pot decat sa va trimit la istorie de la profetul Ilie, trecand prin modul in care etica crestina a non-violentei a rasturnat in cele din urma arhitectura politica a antichitatii romane, trecand prin iconoclasm si pana la relatia dintre evanghelici si politica externa a lui George Bush (violenta, pe care dumneavoastra si neoconii o sustineti, facand intre timp pe profetii cei blanzi – sa fim seriosi). In plus dumneavoastra faceti o confuzie impardonabila in urmatoarea fraza, „un caz scoala” de greseala intru ale gandirii politice

„Profetismul exclude negocierea şi nu urmăreşte preluarea puterii. Or, dacă putem vorbi, pretenţios sau nu, de o ontologie a politicului, aceasta presupune în mod obligatoriu lupta pentru putere şi arta negocierii.”

Dumneavoastra confundati politica cu politicul. Ceea ce descrieti dumneavoastra mai sus e politica nu politicul! Pentru ca dumneavoastra porniti de la „sistem”, de la institutional (singurul care poate fi redus la formule abstracte, matematice) pentru a ajunge la realitatea umana (pe care nici o formula abstracta nu o poate traduce, pentru ca omul e persoana, nu individ). Evident, pornind de la sistem nu ajungeti la realitatea umana ci la limba de lemn a ideologiei. D-aia aveti impresia ca va iese ecuatia bine cand de fapt nu va iese. Platon are dreptate. Va scapa factorul cheie: omul. Care este foarte complicat. Pentru ca asa l-a facut Dumnezeu. Iar in realitate, nu simplitatea ideologiei (democratia liberala fiind o ideologie, oricat ati incerca dumneavoastra sa o intoarceti – daca o mai intoarceti in continuare, va rog sa dati o definitie clara a ideologiei) simplifica omul, ci complexitatea omului complica politica. Asta vreau eu sa va fac sa intelegeti.

Evident, eu nu neg ca democratia liberala are multe avantaje. Fereasca Dumnezeu! Eu doar subliniez faptul ca pe langa avantaje, democratia liberala are si foarte multe dezavantaje. Ceea ce dumneavoastra nu faceti. Dumneavoastra sunteti cel sigur pe „solutie”, nu eu. La fel cum sunteti si mai sigur decat mine cu privire la semnele vremurilor. Nici nu neg ca un crestin poate si deseori trebuie sa dea dovada de pragmatism. Insa refuz sa accept ideea ca interesul unui crestin fata de lumea in care s-a intrupat Hristos poate fi unul strict pragmatic. Aici o dam in etica protestanta si spiritul capitalismului care dupa cum ne invata Weber sfarseste cu „pietrificarea mecanizata”. Fenomen care nu poate fi legitim decat intr-o lume care nu a cunoscut darul intruparii. Grija mea ca si crestin nu este doar aceea de a nu face raiul pe pamant ci si aceea ca pamantul pe care Dumnezeu mi l-a dat in grija sa nu devina un iad. Ca altfel am sa dau socoteala. Insa dumneavoastra aveti o singura grija. Grija de capatai a modernitatii.

In fine, cat priveste neo-kantianismul neo-conservatorilor, nu imi mai bat prea mult capul. Cautati singur pe net discursurile lui George Bush cu privire la razboiul Irakian. Dumneavoastra singur ati afirmat ca democratia se apara cel mai bine prin raspandirea ei (evident, inclusiv pe cale armata), asa ca ori nu tineti minte ce spuneti ori nu stiti ce spuneti. Nu neg dreptul SUA sau al altor state de a se apara. Tot ce spun este ca, dupa parerea mea, puteau sa o faca de o maniera mai eficienta, cu mai putine victime in randul populatiei civile si in randul soldatilor americani, mai profitabila pentru contribuabilul de rand din SUA si mai putin profitabila pentru complexul militaro-petrolier. Securizarea granitelor, niste servicii secrete extrem de bine puse la punct (nu precum cele de acum care sunt fie imbecile fie de-a dreptul lipsite de scrupule si criminale), lovituri chirurgicale si operatiuni de lichidare de gen MOSAD. Dar asta este doar o parere. Nu sunt expert in relatii internationale. Insa sunt absolut sigur ca daca democratia liberala va ajunge vreodata in Orientul Mijlociu, SUA trebuie sa gandeasca un pic mai profund sau un pic mai putin cinic (nu sunt sigur daca sunt criminali sau tampiti, sau ambele) decat o fac in momentul de fata.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: