jump to navigation

Băsescu versus democraţia Noiembrie 10, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Aud tot mai multe voci în jurul meu care susţin că există multe alternative viabile la Traian Băsescu. Foarte mulţi se orientează spre Crin Antonescu, cel ce ar putea să fie primul preşedinte ne-emanat de către „aparatul de partid şi de stat” de dinainte de 1989. Dar cum Crin Antonescu nu este cotat cu prima şansă în această cursă prezidenţială, iar intrarea sa în turul II al alegerilor prezidenţiale atârnă doar de buna mobilizare a electoratului care îl doreşte preşedinte, fanii electorali ai acestuia încep să aibă dileme morale de genul: „dacă în turul II vor intra Mircea Geoană şi Traian Băsescu, trebuie neapărat să votez cu Băsescu. Doar nu o să vină din nou Iliescu la putere.”

Un pericol pentru democraţie

Personalităţi de prestigiu din sfera ştiinţelor sociale şi politice vehiculează, de asemenea, tradiţionalele mituri ale anilor ‘90 (care au „prins” şi în 2004): PSD-ul este musai rău, iar venirea unui pesedist la putere va duce la… numirea lui Vanghelie în postul de ministru al Educaţiei. Genul acesta de afirmaţii nu fac decât să dezorienteze un electorat care, lipsit şi aşa de o cultură politică democratică, se va orienta fie spre Traian Băsescu, fie va evita să mai voteze în turul II al alegerilor prezidenţiale.
Nu am intenţia de a face aici apologia PSD-ului sau a lui Mircea Geoană. Nu cred în soluţii socialiste pentru România, motiv pentru care nu am votat niciodată cu PSD-ul sau cu PD-L-ul si nici nu am intenţia de a vota. În cazul primei funcţii în stat, însă, fiind vorba mai ales despre un om şi nu despre o doctrină, lucrurile stau altfel. Am votat cu Ion Iliescu în turul II al alegerilor din anul 2000, pentru că celălalt candidat reprezenta un pericol pentru democraţie. În 2004 am votat pentru Traian Băsescu pentru că era garantat de către PNL şi pentru că Adrian Năstase îmi apărea, iarăşi, a fi un pericol pentru democraţie (se pare totuşi că lucrurile nu stăteau chiar aşa – dovadă faptul că nici procurorii numiţi de preşedintele Băsescu nu au reuşit să instrumenteze nişte dosare serioase contra domnului Năstase).
Acum voi vota cu aproape oricine va intra în turul II împotriva lui Traian Băsescu. Desigur că aş fi preferat ca un candidat conservator să fi fost cel care se va opune lui Băsescu. Desigur că, din lista actuală de candidaţi, îl prefer pe domnul Crin Antonescu. Dar, cu excepţia domnilor Corneliu Vadim Tudor şi a lui George Becali (şi ar mai fi şi un bulibaşă candidat, care nu îmi inspiră încredere), sunt dispus să dau votul meu în turul II al alegerilor prezidenţiale chiar şi lui… Remus Cernea, omul a cărui viziune asupra lumii mă înfricoşează, de altfel.
De ce fac această afirmaţie? Pentru că Traian Băsescu este, din punctul meu de vedere, un pericol real pentru democraţia din România. Nu! Nu cred că poate să devină dictator. Meseria de dictator nu mai este posibilă în Uniunea Europeană. Dar cred în potenţialul lui Traian Băsescu de a deveni un soi de Vladimir Putin dâmboviţean.

Forţarea şi deformarea statului
Democraţia românească este una fragilă. Aceasta mai ales din pricina slabului nivel de cultură civică a poporului român. De bine, de rău, însă, sistemul democratic românesc, aşa cum este el, cu un regim semi-prezidenţial, cu parlament bicameral şi cu o Constituţie binişor încropită, merge. Da. În România există corupţie. Da. În România birocraţia ne ucide. Da. Trăim într-o junglă legislativă şi într-un infern fiscal. Dar există nenumărate semne ale schimbării în bine.
România anului 2008 (nu mă refer la anul 2009, când haosul politic instaurat de preşedinte şi de partidul său a fost parte a realităţii cotidiene) era net mai bună decât România anului 2000, care, la rândul ei, era net mai bună decât România lui 1996, sau România lui 1992. De bine, de rău, ţara s-a mişcat pe un făgaş, iar statul a început un lung şi lent proces de reformă, cu bune şi rele.
Această evoluţie a societăţii româneşti, susţinută mai ales de factori externi, nu este poate una care să ne ofere satisfacţii imediate. Există nenumărate probleme. Pentru unele dintre ele nu putem întrezări o rezolvare imediată. Pentru altele pot exista soluţii mai rapide. Dar un conservator ca mine nu poate decât să încerce să asiste la această evoluţie, să o prezerve şi să o protejeze. De ce? Deoarece opusul evoluţiei nu este involuţia (imposibilă – fiecare dintre noi suntem parte a acestei schimbări şi nu am mai putea suporta să trăim nici măcar o zi realităţile societăţii comuniste sau ale României primilor ani de după 1989). Opusul acestei evoluţii este… revoluţia.
Revoluţia este o schimbare forţată şi rapidă. Revoluţia presupune reforme planificate în bibliotecă şi apoi aplicate de către cineva, care „ne vrea binele”, eventual fără să se gândească să ne întrebe şi pe noi. O revoluţie este un fenomen periculos per se. Dar nimic nu este mai periculos decât o revoluţie neterminată, fragmentată şi apoi instrumentalizată după cheremul unor cercuri de interese. Căci o astfel de revoluţie este lipsită chiar de propriul său creier: planificarea programatică „din bibliotecă”. Şi un lucru rău, dacă mai este şi prost făcut, nu poate decât să se transforme într-o catastrofă.
Domnul Traian Băsescu şi cei ce îl susţin vorbesc direct sau voalat despre „reforma statului”. Ei bine, această „reformă a statului” semiplanificată de domniile lor mă îngrijorează pe mine şi mă determină să îl resping agresiv pe domnul Traian Băsescu. Şi o să încerc să arăt mai clar de ce. Mai întâi voi explica de ce nu cred că această „reformă a statului” este ceva sănătos, apoi voi încerca să arăt că ceea ce îşi doreşte de fapt Traian Băsescu este o forţare şi o deformare deloc firească a statului. E ca şi cum un medic ar anunţa un pacient că este mai sănătos pentru el să îşi amputeze un picior şi, după ce pune pacientul pe masa de operaţie, în loc să foloească un bisturiu şi un fierăstrău de oase, scoate o toporişcă, scuipă în palme şi trece la… amputare.

Soluţia Băsescu
Când Preşedintele şi susţinătorii săi vorbesc de reforma statului ei folosesc de la bun început o strategie revoluţionară. Încep să identifice duşmanul pe care trebuie să îl distrugă. În cazul acestor domni duşmanii sunt trei (în ordinea importanţei lor): marii oameni de afaceri ai României (numiţi „moguli”, mitologizaţi ca un soi de cabală antinaţională), clasa politică (desigur, coruptă şi aservită oamenilor de afaceri) şi comunismul (sinonimizat forţat cu fosta Securitate). Reformele dorite de Preşedinte şi cei din preajma sa sunt următoarele: victoria împotriva cabalei de moguli, slăbirea clasei politice şi condamnarea comunismului, condamnare menită să şteargă urmele continuităţii (neplăcute, dar inevitabile) dintre fostul regim comunist şi sistemul politic românesc de după 1989.
Mijloacele ar fi fost următoarele: condamnarea fermă a comunismului, urmată de o lege a lustraţiei şi de deconspirarea tuturor încrengăturilor dintre societate, partid şi Securitate. Desigur că această condamnare nu ar fi fost decât una formală. Mai întâi, pentru că este imposibil să interzici comunismul într-un stat UE în contextul în care partidele comuniste şi marxiste sunt prospere în majoritatea statelor din Uniunea Europeană, iar comuniştii şi stânga radicală sunt periculos de bine reprezentaţi în Parlamentul European. O lege a lustraţiei la 20 de ani după căderea comunismului ar fi fost de o splendidă inutilitate, iar descâlcirea pactului nescris dintre societate şi partidul comunist înainte de 1989 nu este deloc plăcută pentru… societate.
Un al doilea pas presupunea instrumentalizarea justiţiei şi transformarea ei în arma de luptă împotriva „cabalei” marilor oameni de afaceri din România. Genul acesta de strategie a fost aplicat cu mare succes în Rusia lui Vladimir Putin. Populaţia, care nu poate înţelege ideea de avere decât în logica comunistă (în care proprietatea este ceva obligatoriu rău), ar fi jubilat vâzând pe Dinu Patriciu falimentar şi după gratii. Forţa economică a marilor bogaţi ai României ar fi fost subordonată statului condus de domnul Băsescu şi astfel statul în proces de reformare ar fi avut toate pârghiile materiale necesare.
Al treilea pas însemna reforma propriu-zisă a Statului Român. Aceasta presupunea, simplu spus, încredinţarea pârghiilor puterii domnului Traian Băsescu şi celor care îi susţin proiectul. Acest al treilea pas implică şi el mai multe manevre: alegerile uninominale, reducerea numărului de parlamentari şi lichidarea oricărei posibilităţi de (auto)control a Parlamentului prin desfinţarea Senatului şi prin politizarea administraţiei descentralizate, administraţie controlată cât mai bine de un guvern mare şi totalitarizant, subordonat, la rândul său, Preşedintelui. Ministere altfel inutile precum Ministerul Turismului şi Ministerul Tineretului şi Sporturilor, nu au apărut doar din nevoia de a plăti nişte datorii unor apropiaţi ai Preşedintelui, ci sunt semnele dorinţei adepţilor proiectului Băsescu de a controla cât mai bine statul. De asemenea, un alt pas presupunea revizuirea Constituţiei în sensul adoptării unei republici prezidenţiale (după modelul „semiprezidenţial” francez) şi a lichidării „spiritului” acesteia, în sensul evitării posibilităţii de interpretare a ei.

Parlament unicameral, Republică prezidenţială
Cam acestea ar fi trebuit să fie (şi aşa s-ar deduce din acţiunile concrete şi din declaraţiile politice de până în prezent), după modesta mea părere, planurile celor ce au încercat să proiecteze „soluţia Băsescu”. Din punctul meu de vedere, acest tip de reformă revoluţionară a statului nu poate conduce decât la dezastru. Mai întâi, pentru că o economie capitalistă nu se poate consolida decât pe încrederea capitaliştilor că statul, după ce îşi primeşte „tainul” de taxe şi impozite, nu va agresa libertatea pieţei şi categoric nici pe cea a jucătorului economic. Apoi, lucru şi mai grav, genul acesta de campanie nu face decât să discrediteze economia de piaţă în ochii unei societăţi ce învaţă cu multă greutate ce înseamnă capitalismul, trebuind să reziste concomitent presiunilor serioase anticapitaliste venite dinspre discursul radical de stânga.
Nu mai vorbim despre riscurile presupuse de instrumentalizarea justiţiei. Un lucru grav este să ai o justiţie coruptă. Este mult mai grav totuşi să ai o justiţie aservită. Domnul Băsescu nu a făcut altceva decât să îşi aservească justiţia, numind procurori dependenţi de voinţa sa, intervenind ferm în CSM, numind miniştri de justiţie cât mai apropiaţi de persoana domniei sale. Ba chiar, cum el însuşi s-a „scăpat” la o conferinţă de anul trecut, multe dosare „grele” nu erau şi nu sunt străine de urechile şi de ochii prezidenţiali.
Cât despre votul uninominal, acesta este străin de actuala Constituţie, care decretează că parlamentarii nu sunt subiecţii unui vot imperativ. Campaniile electorale ale candidaţilor „uninominali” au fost prea puţin diferite de cele pentru primării, electoratul fiind dezinformat cu privre la fişa postului de deputat sau senator şi păcălit de posibilitatea ca un parlamentar să nu aibă altă treabă în Parlament decât aceea de a se ocupa de asfaltarea drumurilor din circumscripţia sa electorală.
Iarăşi, un Parlament unicameral, cu număr redus de parlamentari, înseamnă atât că reprezentativitatea electoratului va fi mai redusă, cât şi faptul că Parlamentul României va fi lipsit de propriile sale instrumente de autocontrol. Departe de a simplifica activitatea legislativă, Parlamentul unicameral va fi doar mai sensibil presiunilor venite dinspre Guvern şi Administraţia Prezidenţială.
Republica prezidenţială, scopul principal al acestei reforme, are ca obiectiv simplu acordarea posibilităţii preşedintelui de a se implica cât mai mult în activitatea executivului , inclusiv dreptul de a numi şi revoca miniştri. Aceasta în contextul în care proiiectul Băsescu exclude din start existenţa unui executiv „suplu” şi presupune şi politizarea „deconcentratelor”. Un guvern lărgit şi un sector bugetar bine ţinut în frâiele politicii, iată căile de control ale grupului electoral cel mai disciplinat: cel al angajaţilor din sectorul bugetar, interesaţi să voteze pentru continuitate din raţiuni de… conducere politizată.
După cum vedeţi, proiectul Băsescu este departe de a dori reducerea controlului statului. Sau poate că doreşte reducerea controlului unor instituţii ale statului asupra cuiva: a preşedintelui în persoană.

O strategie post factum
Dar dacă acest plan, nu diabolic (orice politician, în definitiv, doreşte putere), cât antidemocratic (pentru că este liberticid şi reduce reprezentativitatea oamenilor în sferele decizionale), pare totuşi raţional, realitatea este cu totul alta. Aceasta pentru că planul de mai sus nu a pre-existat acţiunilor domnului Băsescu şi ale adepţilor domniei sale. El se deduce din ele, fiind expresia lor teoretică, în mare parte post factum.
În fapt, domnul Băsescu nu a dorit reforma Statului Român decât în măsura în care acest stat a părut că se opune voinţei sale. A dorit să lichideze pe „moguli” doar când nu au mai fost serviabili domniei sale. A condamnat doar formal comunismul pentru a îşi fideliza acea parte din elita intelectuală care aştepta această condamnare. A încercat să îşi subordoneze justiţia, dar a descoperit un adevăr: o justiţie coruptă nu poate să fie aservită, ci doar cumpărată. Oamenii săi din justiţie nu au putut să „reformeze” justiţia în sensul dorit de preşedinte şi au sfârşit prin a fi ei înşişi izolaţi.
Votul uninominal a confirmat faptul că preşedintele nu poate să fie o locomotivă eficientă pentru partidul său (ce a obţinut un număr de voturi sub PSD), iar Parlamentul nu poate să fie nici el subminat pe acestă cale. Cât despre executiv, dezavantajele inevitabilelor guvernări în coaliţie sunt resimţite din plin de Traian Băsescu. De aici şi nevoia acestuia de a solicita un Parlament suplu şi unicameral precum şi o revizuire a Constituţiei.

Care e misiunea Preşedintelui Băsescu?
Departe de a fi un vizionar, departe de a avea capacitatea de a planifica un proiect politic pe termen lung, Preşedintele Băsescu a improvizat mult în acest mandat al său, cu singurul scop: de a avea controlul necesar pentru a îşi „face treaba”. Care este această treabă? Domnul Preşedinte nu a reuşit să ne explice. S-a rezumat doar să înşiruie, din 2004 încoace, o tot mai lungă listă de adversari ce trebuie înfrânţi pentru ca domnia sa să facă… ce? Doreşte oare cineva lucid să îi acorde lui Traian Băsescu şansa de a „reforma statul” fără să ştie dacă acesta este şi capabil să guverneze democratic statul astfel „reformat”? Şi chiar dacă, prin voia lui Dumnezeu şi a Uniunii Europene, un Băsescu cu puterea lui Sarkozy şi-ar face mendrele democratic încă 5 sau 10 ani în România, cine ne garantează că, după acest interval de timp, Statul Român revoluţionat băsescian nu va fi locul ideal în care, dacă Dumnezeu va dori şi UE nu va mai fi, se va putea aciua un dictator?
Eu nu sunt dispus să dau democraţia mea, atâta câtă este ea (dar cu potenţial de a creşte şi de a înflori) lui Traian Băsescu. Cred că ne este mai bine aşa decât într-o Românie născută din voinţa unui singur om şi din visurile unui grup de intelectuali şi politicieni ce nu au reuşit în ultimii cinci ani să ne arate altceva decât că sunt incapabili să se ridice din îngenunchierea în faţa lui Traian Băsescu.
Până una, alta, ar trebui să ştim că mesajele antiparlamentare de pe posterele cu care Traian Băsescu a împânzit România seamănă frapant cu cele pe care, în 1932, un alt candidat la alegeri, de data asta din Germania, le împrăştia electoratului. Acel candidat, singur împotriva unei clase politice „corupte” se numea Adolf Hitler.

Anunțuri

Comentarii»

1. Ianis Papapulos - Noiembrie 10, 2009

aseritiunea ‘când haosul politic instaurat de preşedinte şi de partidul său a fost parte a realităţii cotidiene’ te ..condamna

Domnule propagandist din alianta anti. Se vede ca ai logoreea lui Iliescu, logica lui Geoana ( prostanacul) si folosesti acuzatii din categoria de ‘bun simt’ Antonescu’.Asta cu Hitler de la urma chiar e geniala. Scrii la cotidianul
domnului Nistorescu cumva?
Ai vazut dovada ca in aprilie 2009 dl Geoana s-a dus la Moscova pentru a cere sprijinul…Ce vrei mai mult decat atat?
Eu zic sa pariezi pe altcineva pentru alegerile din 2014.Cred ca dl Cristian Diaconescu, dela PSD , pare o carte castigatoare. Pentru ca dumnealui are si diplomatie si coaie si e un gentelman> si mai poate sa si zica rau ratusca randunica. ceea ce mircea…mai are de invatat!

2. atreides - Noiembrie 10, 2009

”fanii electorali ai acestuia încep să aibă dileme morale de genul: „dacă în turul II vor intra Mircea Geoană şi Traian Băsescu, trebuie neapărat să votez cu Băsescu. Doar nu o să vină din nou Iliescu la putere.” Cam toti liberalii pe care ii stiu eu pe net au spus clar ca vor vota in turul doi cu oricine nu se cheama basescu. Deci, as zice ca putem sta destul de linistiti din acest pdv. Analiza pe care o faci planurilor lui basescu este excelenta, intr-adevar lui basescu i se falfaie de vrajeala cu modernizare statului, omul nu vrea altceva decat din ce in ce mai multa putere pentru el si clica lui. Daca nu scapam de el, suntem terminati cu totii, o sa ajungem o tara bananiera. Nici eu nu sunt vreun fan al lui Geoana, dar, daca va fi cazul, o sa-l votez in turul doi fara nici o retinere

3. Andrei - Noiembrie 11, 2009

votati cu vadim sau becali, dnilor sfrijiti in ale politicii 😦

dle Duca, daca mai faceti un efort de gandire poate va reveniti din..prostii

4. Ilie Catrinoiu - Noiembrie 11, 2009

🙂

salahhe - Noiembrie 15, 2009
5. Ion Iliescu - Noiembrie 12, 2009

Iar ai spus tampenii

6. salahhe - Noiembrie 13, 2009

Eu visez ca traiesc intr-o Romanie in care nu intra Basescu in turul 2. If only we could always live in dreams… cum spunea Roy Orbinson.

Maestre Dinica, sa iti fie tarana usoara.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: