jump to navigation

Dosarul de cadre, autobiografia şi autocritica tovarăşului Bogdan Duca Noiembrie 8, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

De curând, domnul Mircea Platon a descoperit…apa caldă. Majoritatea celor prezenţi în viaţa noastră publică sunt copii ai unor persoane de încredere din fostul regim. Ceea ce este, incontestabil, o realitate neplăcută. Vladimir Tismăneanu este fiul unui vechi comunist. Horia Patapievici este copilul unui colaborator al armatei de ocupatie sovietice, ajuns apoi director la BNR. Anca Oroveanu este fiica lui Leonte Rautu, Andrei Oişteanu este tot nepotul odiosului Răutu. Andrei Cornea este fiul lui Paul Cornea, unul din cei ce au comunizat cultura română. Teodor Baconschi este copilul poetului apropiat de regim A.E. Baconski. Şi lista ar putea continua cu multe alte nume mai mult sau mai puţin aşteptate….Ultimul, cu voia dumneavoastră pe listă aş fi eu, copilul unui ofiţer de Securitate (avea gradul de maior în 1989) şi al unei mame ce ajunsese ea însăşi să lucreze tot la Securitate, deşi ar fi putut să fie profesor de filosofie „şi ştiinţe socio-umane” (însă, din raţiuni de…origine nesănătoasă a fost doar subofiţer- cred că era plutonier la sfârşitul regimului).
Desigur, această listă de copii ai „foştilor” trebuie completată de acei „foşti” reprofilaţi cultural. De la Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Păunescu până la Ioan Coja şi Ovidiu Hurduzeu, persoane ce au lucrat la niveluri mai mici sau înalte în sistem, sunt acum activi cultural şi politic fiind social-democraţi, liberali, democrat-liberali, neolegionari sau conservatori ce propun României mari schimbări în bine. Această a doua categorie are însă o calitate: toţi cei ce fac parte din ea sunt, desigur….dizidenţi. Că dizidenţa lor s-a redus la o fugă din ţară sau la cine ştie ce curajos banc politic rostit între prieteni, aceasta este cu totul altceva.
Noi, copiii foştilor, nu avem însă şansa „reabilitării” prin dizidenţă. Ce contează că Vladimir Tismăneanu a fugit din ţară şi a scris cărţi de bibliografie pe tema comunismului? Tot fiul blestemat al lui Leonte Tismăneanu rămâne. Ce contează că Horia Patapievici era să moară pe la Jilava în noaptea de 21 spre 22 decembrie? Memoria tatălui său este şi pecetea sub care este condamnat să îşi ducă viaţa. Eu, care la revoluţie am avut vârsta de 9 ani nu prea puteam nici să fug din ţară şi nici să conving pe cineva să mă aresteze la revoluţie….Oricum, experienţele relatate mai sus ar fi dovedit că asemenea eforturi ar fi fost inutile.
Mai mult chiar, orice am scrie, orice am face, noi, copiii foştilor vom fi judecaţi tot în funcţie de părinţii noştri. Acum câteva ceasuri un comentator tembel de pe un blog mă transformase într-un soi de agent kominternist ce pregăteşte controlul neobolşevic asupra lumii. Doar pentru crima abominabilă de a fi…copilul părinţilor mei.
Dacă reneg public şi ferm opiniile părinţilor mei (aşa cum a făcut Vladimir Tismăneanu) sunt acuzat de lipsă de iubire faţă de părinţi. „Puiul de bolşevic” îşi ucide mama pentru….cauză. Dacă îmi apăr părinţii (aşa cum a făcut Horia Patapievici) sunt acuzat, desigur, de fidelitate faţă de crezurile lor ideologice. Dacă scriu de bine despre un lucru, sunt acuzat de oportunism (încă congenital- cum spune pe un alt blog un comentator mai troglodit- dar utilizator de neologisme). Dacă scriu de rău despre un lucru, sunt, desigur, motivat de ura genetică a bolşevicilor şi securiştilor faţă de oricine nu este cu ei.

Eu nu am ascuns niciodată originea mea „nesănătoasă”. A devenit chiar subiect public atunci când, am luat apărarea lui Vladimir Tismăneanu în presa culturală de la noi pornind de la empatia mea firească cu situaţia lui. Mi s-a părut decent să fac cunoscut de la început lucrul acesta pentru a evita situaţii mai mult sau mai puţin neplăcute. Datorită războinicului domn Mircea Platon însă, am devenit duşman de clasă şi lup în piele de oaie.
Probabil că nu voi mai fi creditat pentru crima de a fi avut parintii angajati la Securitate, dar repet public o confesiune ştiută de toţi prietenii mei, de altfel.

Am fost şi sunt în conflict cu părinţii mei pe orice temă de interes spiritual şi cultural. Sunt creştin practicant în ciuda voinţei lor, am făcut facultatea de teologie doar tolerat de ei şi am în general opţiunile politice pe care ei nu le aşteptau de la mine (abia acum, în 2009, am căzut de acord toţi trei că Băsescu este un pericol public şi trebuie să plece de la Cotroceni).
Am descoperit malignitatea Securităţii la 15 ani, în holul unui hotel de circuit închis (al SRI) când practicam o îndeletnicire burgheză foarte dragă mie când sunt cazat la hotel : zăcutul şi conversaţiile în şi din fotoliile din holul principal al hotelului.
Zăceam deci într-un fotoliu, făcându-mi siesta după masa de prânz când am fost
înconjurat de nişte vechi cadre de Securitate (unii, după vârstă ar fi putut să fi prins chiar şi Siguranţa). Acei oameni au început să vorbească între ei comentând ştirile politice (ne aflam în vara lui 1995, când România era guvernată de « patrulaterul roşu »). Nu mai ştiu ce prostii spuneau ei pe acolo dar am avut o senzaţie stranie, transformată ulterior în groază : oamenii ăştia, de lângă mine emanau nu răutate ci….Răul. Răul, în toată banalitatea lui, se manifesta prin porii acestor moşnegi responsabili poate de moartea multor oameni.
În clipa aia am înţeles că regimul comunist trebuie să fi fost nu rău ci Răul fie şi pentru faptul că reuşise să transforme nişte oameni în draci. De atunci am devenit anticomunist.
Am intrat în politică contra voinţei alor mei, « fani » ai lui Ion Iliescu, făcând campanie pentru Emil Constantinescu (doar atât, nu puteam vota la 16 ani). Era chiar amuzant felul în care ascundeam prin camera mea materialele electorale pe care, cu un coleg de liceu, le împărţeam apoi, în timpul orelor de chiul, trecătorilor.
Anticomunismul meu a crescut exponenţial cu angajarea mea în Biserică. Era chiar inevitabil, probabil, ca să trec, pentru câteva luni, la 17 ani, prin experienţa legionară. Atunci am cunoscut personal şi l-am ascultat vorbind pe Ioan Gavrilă Ogoranu.
Spre disperarea părinţilor mei am reuşit să enervez conducerea liceului în care eram elev încercând să pun în cabinetul de istorie poza lui Codreanu. Că afişasem pe Căpitan, în spirit de frondă şi pe uşa camerei mele, aceasta este o altă poveste, soldată chiar cu o palmă primită….de la fosta Securitate.
Am ieşit din Legiune mai brusc decât intrasem la insistenţele unor prieteni care m-au convins că Legiunea are multe calităţi dar ….antisemitismul nu e creştin.
Am ucenicit duhovniceşte pe lângă părintele Arsenie Papacioc. M-am format intelectual datorită unor prieteni minunaţi citind teologie şi filosofie clasică. La facultatea de teologie am ucenicit pe lângă părintele profesor Ioan Buga şi am avut şi experienţa mea de ascorist .
Am avut şi o deviere de stânga. Se datora climatului cultural de provincie al Constanţei, unde inepţiile literare postmoderne păreau cool chiar înainte de a fi digerate. Mi-a trecut însă repede….
Mutat cu studiile (pe ştiinţe politice şi teologie) la Bucureşti, de la 23 de ani am început să descopăr conservatorismul şi liberalismul clasic. Şi am început să public. Pentru cei care au chef să se plictisească cu « opera » mea, pot să o urmărească aproape integral pe paginile acestui blog.
Acestea fiind spuse, solicit tovarăşilor inchizitori ai Dreptei să mi se acorde iertarea că sunt fiu de securişti.

Anunțuri

Comentarii»

1. Andrei - Noiembrie 8, 2009

inseamna ca dl Platon va trebui sa se „spele” de pacate 🙂

sa-l lasam totusi pe dl Platon sa lucreze la doctorat, are o teza de incheiat…

2. Marius Delaepicentru - Noiembrie 9, 2009

Îmi pare rău pentru tine, Bogdane. Iartă-mă pentru tonul familiar, dar profit de diferenţa de aproape o generaţie dintre noi.

Într-adevăr, trăim kafkian. N-aş vrea s-o iei personal, dar preeminenţa dosarului în dauna persoanei, reprezintă tocmai modul de gîndire la a cărui inculcare şi părinţii tăi, într-un fel sau altul, au contribuit. Ţi-o spun ca unul cu „ereditate grea”, chiar dacă pe ramuri paralele. Ţi-o spun ca unul recrutat ca turnător, chiar dacă a avut o „carieră” de o zi, în cele cîteva luni, cît a fost răcan în armata română. Motivul raţional pentru care am semnat a fost să nu le stric dosarul celor doi unchi, ofiţeri secu pe vremea aceea. Celălalt motiv a fost frica. Frica paralizantă. Răul. Deşi recrutarea mea nu a produs efecte, altele decît statistice, asta nu m-a împiedicat să o resimt ca pe o catastrofă personală.

Ce e de făcut? În primul rînd, cel mai util este să despărţim cadriştii de mentalitatea cadristă, şi să ne concentrăm asupra celei din urmă. Cum poate fi ea înlăturată, sau cel puţin atenuată?

Păi, prima idee la care m-am oprit, şi la care lucrez, este să milităm pentru abolirea buletinului de identitate. Pare minor, nesemnificativ, dar nu numai politica lucrează cu simboluri, ci şi mentalul.

Micul buletin reprezintă adeverinţa de neîncredere pe care statul ne-o atribuie. Şi ne mai şi obligă să o purtăm, deşi conţine date personale, ce, în mod normal nu ar trebui să fie la îndemîna terţilor. Neîncrederea birocratizată se reflectă asupra gîndirii în general. Trăim într-un perpetuu proces penal, guvernat de prezumţia de vionvăţie. Abolirea buletinului ar face ca întregul eşafod al neîncrederii să se reconfigureze într-un mare ghişeu, guvernat de încredere, în spatele căruia, funcţionarii să schimbe informaţii între ei, iar eventualele obiecţii să fie sprijinite de probe din spatele ghişeului, iar nu din faţa lui. Pînă la proba contrarie, cel din faţa ghişeului va fi considerat persoană umană, înzestrată cu raţiune, şi care spune adevărul. E o paradigmă cît se poate de conservatoare, în sensul clasic.

Dacă vrei să aprofundezi tema, îţi pot oferi capătul unui fir:
http://forum.liberalism.ro/viewtopic.php?p=38843#38843

Succes!

3. Ilie Catrinoiu - Noiembrie 9, 2009

Eu nu inteleg de ce palalaie Plesu si Patapievici ca vor lustratie cand ei au facut „cultura”, adica au ingropat cultura, in Romania cu copiii bolsevicilor. Adica e ridicol sa spui ca vrei lustratie cand tu lucrezi cu acei copii de bolsevici care nu vor vrea niciodata lustratie.

Dl Tismaneanu nu isi reneaga parintii. A spus pe blogul sau in vara ca tatal sau a fost victima a comunismului. Asa a fost?! 🙂

Daca nu se va intelege ca un om care a avut parinti bolsevici in aparatul de stat NU POATE sa fie ANTICOMUNIST decat daca isi RENEAGA PARINTII SI SANGELE, nu se va face nimic. Dar asa ceva e greu si nu multi pot sa faca asa ceva. Din cauza ca nu multi oameni sunt in stare de asa ceva, din cauza asta anticomunistii din cultura romana sunt numarati pe degetele de la o singura mana.

Plesu sustine de 20 de ani ca trebuie sa ne asumam trecutul comunist. Eu sa imi asum trecutul comunist? Niciodata! Sa si-l asume mercenarii care l-au adus in Romania, de la Wall Street pana la Institutul W. Wilson si culturnicii de acolo. Adam Michnik, alt disident antidemocrat – dar nu anticomunist – , spune ca comunismul a fost un fenomen istoric in Polonia. Fenomen istoric comunismul? Eu zic ca fost subistoric.

Scopul meu in viata e sa iau un interviu stimabilor intelectuli Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu si Gabriel Liiceanu. Atat! Apoi ma las de bloguit.

Raportul Tismaneanu a fost scris stiindu-se dinainte ca lustratia o sa cada la masa trativelor cu petrodolarii lui Patriciu. Domnule Duca, daca nici Tismaneanu nu a stiut dinainte ca Raportul sau va fi trecut in umbra, eu ma fac Papa la Vatican de maine. Basescu intra la Cotroceni, face un guvern cu Tariceanu – omul de casa al oligarhiei, sustineti ca Basescu nu stia asta????!!!! – si nu stia ca va fi sabotat?

Parca am fi in filme cu prosti facute pentru prosti.

4. Forum (anti) Christi - Noiembrie 10, 2009

E de inteles ca parintii dvs s-au impotrivit sa faceti teologia – e o asa zisa meserie ce presupune minciuna minut cu minut

http://scrierile.wordpress.com/2008/08/19/pacatul-trecerii-sub-tacere/

Ei macar erau obligati de regimul de atunci, dvs nu aveti nici o scuza

5. Dan Patrascu - Noiembrie 10, 2009

Foarte frumos articolul.
o mica completare: o problema a intelectualilor de astazi, care au in preponderenta o „origine nesanatoasa” este faptul ca ei constituie un cerc inchis, in care foarte greu poti patrunde din afara, adica daca nu ai si tu la randul tau origini nesanatoase sau daca nu te recomana chiar cineva din cercul lor inchis. Personal ma confrunt cu aceasta problema.

P.S. Iti propun un articol care cred ca este si pe placul tau.
http://patrascudan.wordpress.com/2009/11/10/islamul-si-viitorul-europei/


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: