jump to navigation

Apologeţi în serviciul Preşedintelui. Până unde se va merge? Octombrie 31, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Atât Preşedintele cât şi mulţi din adepţii săi conştientizează că şansele de a avea o administraţie Băsescu la Cotroceni după 6 decembrie sunt din ce în ce mai scăzute.
Desigur că ar avea mai multe opţiuni pentru a remedia situaţia. Mai întâi ar putea să renunţe la populismele ieftine şi să revoce decizia de a convoca un referendum ce, prin momentul desfăşurării sale şi prin felul în care i-au fost formulate întrebările este cel puţin imoral, dacă nu şi suspect de a fi o formă de fraudă electorală.
Apoi ar trebui să ţină cont de majoritatea parlamentară (majoritate confirmată de electorat acum nici un an de zile) şi să numească ca premier pe domnul Klaus Johannis.
Într-un dialog constructiv cu Parlamentul domnul Băsescu ar trebui, într-o a treia etapă, să înceapă negocierile pentru procesul necesar de revizuire a Constituţiei.
Desigur că orice Preşedinte cu minte ar fi făcut lucrul acesta încă de la începutul mandatului său. Domnul Băsescu nu a fost nici cu minte şi nici cuminte. A intrat în mandat sfidând o majoritate parlamentară (deşi în acel moment încă simpatizam cu Preşedintele am scris despre firescul respectării majorităţii parlamentare afirmate la alegerile din noiembrie 2004).
A subminat apoi majoritatea parlamentară făcută iniţial cu acceptul său. A încercat să răstoarne guvernul Tăriceanu. A jucat cartea marelui luptător anticorupţie intervenind în justiţie, vorbind despre reforma acesteia şi denunţând cercuri de interese. Aceasta în acelaşi timp cu consolidarea unor cercuri de interese personale („grupul de la Golden Blitz”) şi trecând cu vederea propriile sale implicări în afaceri de corupţie (dosarul „Flota” şi afacerea casei de pe strada Mihăileanu).
Şi-a dorit tot timpul o imagine de Preşedinte reformator, dar cei 5 ani de mandat ne-au arătat un Preşedinte ce îşi inventa reformele Un Preşedinte fără nici un plan.
Cei 5 ani de mandat sunt nişte ani în care Preşedintele a avut continuu „revelaţii” cu privire la ce nu funcţionează în România. Din păcate şi pentru domnia sa şi pentru noi, multe din aceste „revelaţii” nu privesc viitorul mai bun al României ci doar nevoia insaţiabilă a domnului Băsescu de a deţine controlul cu orice preţ!

Acum domnul Băsescu are împotriva sa o clasă politică ostilă. Şi, mai grav, o clasă politică ce a fost validată prin vot chiar în timpul mandatului domniei sale. La alegerile parlamentare din 2008, doar 30% au votat pentru soluţia Traian Băsescu iar 70% au votat ÎMPOTRIVA acestei soluţii.
Cu nişte diferenţe procentuale mai mult sau mai puţin importante, votul din 2008 se va repeta. Traian Băsescu va pierde alegerile prezidenţiale pierind „pre limba lui”. Incapabil de dialog, incapabil să vadă prăjina din propriul ochi, domnul Traian Băsescu s-a dorit a fi un balaur anticomunist şi anticorupţie, sfârşind doar a fi o muscă iritantă.

Oamenii fideli Preşedintelui, ca şi Preşedintele de altfel, nu pot înţelege că această comedie se apropie de sfârşit. Au îmbrăţişat o cauză la fel de nobilă şi de eficientă ca şi o cruciadă a copiilor. Multe vorbe şi nimic concret.
Acum, la ceasul final, când proiectul Băsescu este muribund, au pornit atacul. Un atac teribil justificat doar prin disperare. O mostră a acestui atac este articolul lui Dan Tapalagă ca şi multe texte ale unor autori pe care altfel îi apreciez.
Atacurile domniilor lor sunt pornite chiar împotriva propriilor valori. Dreptul la proprietate şi dreptul la liberă exprimare este negat atunci când se contestă posibilitatea ca trusturile de presă să aibă opinii. Deşi constituţional, unica persoană neutră politic în România ar trebui să fie Preşedintele (iar acesta numai neutru nu este), susţinătorii Preşedintelui pretind această neutralitate tocmai celor care nu au nici un motiv să o manifeste: trusturilor de presă.
Evident, nu tuturor trusturilor de presă. Atât pentru Preşedinte cât şi pentru adepţii săi unii „moguli” din presă sunt buni (fraţii Păunescu). Alţii, precum Sorin Ovidiu Vântu, după ce au fost „buni”, au devenit răi sau, mă rog, parţial răi. Deşi deontologi, mulţi din susţinătorii Preşedintelui acceptă fără probleme banii de „mogul” conducând sau colaborând cu reviste precum Idei în Dialog (parte a averii „mogului” SOV).
Alţi susţinători sunt agresivi de-a dreptul, fără drept de apel. Hai să vă citez din domnul Tapalagă. După domnia sa cine nu este de acord cu Traian Băsescu face parte din „tot ce-i demn de dispret intr-o societate
normala: frustrati, penali, moguli, jurnalisti mancurtizati, impostori agresivi, oportunisti, turnatori la securitate, plastografi, manipulatori de profesie, naivi isterici, sindicalisti corupti, intelectuali ratati, ONG-uri clona, pe scurt o societate civila trucata. E posibil sa gasiti in funesta galerie de mai sus oameni de buna credinta, mai putintei la minte, luati de val in marea de vorbe despre pericolul dictaturii. Eu nu i-am vazut, dar poate exista.”
Cu alte cuvinte, cu excepţia celor 30% care vor vota din primul tur cu Preşedintele Băsescu (adică acei true believers) ceilalţi sunt o „societate civilă tructată”. Dintre aceştia, acea categorie care îl are pe Traian Băsescu ca opţiune secundă (pentru turul II) e posibil să fie din categoria oamenilor „de bună credinţă, mai puţintei la minte.” Bine că în acea autentică societate civilă fac parte oameni oneşti, precum domnul Falcă, domnul Dorel Constantin Onaca, doamna Elena Udrea, domnul Adrian Videanu, domnul Radu Berceanu, domnul „Pinalti”, domnul Pogea, doamna Ritzi dar şi alte personalităţi de încredere.
Bine că jurnalişti precum domnul Pătrăşconiu sau „Naşul” (cel ce face emisiuni cu Băsescu, Simona Senzual şi Sexy Brăileanca) nu au fost „marcutizaţi”. Unii, deşi marcutizaţi iniţial, şi-au recuperat mintea şi, precum domnul Ion Cristoiu îşi pun peniţa în slujba domnului Băsescu.
Bine că domnii Traian Ungureanu, Dan Tapalagă sau Sever Voinescu nu sunt nişte naivi isterici pentru că şi-au pierdut naivitatea. Bine că domnul Lăzăroiu a renunţat la profesia de manipulator rămânând doar cu vocaţia.
Cât despre intelectuali…mai bine nu mai zic nimic că iar îmi ies vorbe de frustrat…. că doar tot sunt contra lui Traian Băsescu.

Anunțuri

Comentarii»

1. atreides - Octombrie 31, 2009

Intr-adevar, tot ce fac baietii astia, inclusiv Tapalaba cu articolul ala mizerabil, tradeaza o cumplita disperare. Ma gandesc de pe acum cu voluptate ce distractiv va fi sa urmarim cariererele acestor indivizi dupa 6 decembrie. Mai ca as pune pariu ca vor intoarce armele si vor linge unde au scuipat. Suflete de sluga…

2. emanuel - Octombrie 31, 2009

Mai bine nu-l scriai. Penibil si dezamagitor.

3. duke2007 - Octombrie 31, 2009

Excelent! Felicitari! Toata stima!

4. morometele - Octombrie 31, 2009

duca, nu-i frumos ce faci. scoti din context. tapalaga vorbeste despre dizidentii „dictaturii basescu”. si sa stii ca a fost politicos.
dizidentii dictaturii sunt de fapt psd-isti, iar aia care flatuleaza puturos si mai subtirel se cred „liberali” (penelisti) si sun dizidenti. apara tara de dictatura, mitocania lui basescu ii deranjeaza, dar il savureaza pe „doctorul”, se simt bine langa vanghelie si la nevoie suporta si o flegma de’a lu’ becali daca termina vadim balele.

5. Mihai Manda - Octombrie 31, 2009

pana cand mediocritati ca tine se vor stinge de la…sine

q.e.d

6. Crin Antonescu - Noiembrie 1, 2009

Omul asta sigur scrie de la 9. E complet in afara ratiunii.

7. Mihai Manda - Noiembrie 2, 2009
8. Ilie Catrinoiu - Noiembrie 2, 2009

Asta cu „dictatura Basescu” si „oligarhul Patriciu” e cea mai mare teapa din politica neobolsevica de la noi. Toti sunt una si un pamant: oligarhia coloniala sovietica.

9. ramy - Noiembrie 3, 2009

Bogdan, vezi ca ai disparut din blogrollul lui V. Tismaneanu 🙂

10. Dan Patrascu - Noiembrie 3, 2009

Probabil Presedintele Basescu a avut o ultima revelatie: aceea ca va parasi palatul Cotroceni. Ma intreb doar daca va urma exemplul lui Voronin si va pleca din locuinta prezientiala cu mobila, cu muraturile si cu vinul din beci 🙂

11. Bogdan Duca - Noiembrie 3, 2009

@Ilie Catrinoiu:

De acord. Dar cu un amendament: fara sa fie dictator, Basescu ameninta sistemul democratic….

@ ramy:

Nici eu nu am pe Traian Basescu in blogroll…
Si m-a scos si domnul Catrinoiu de pe blogroll! Nu mai ma iubeste nimeni….Snif! Snif!

@ Dan Patrascu:

Tare faza cu Voronin! Mai ales chestia cu muraturile. Deh! Fiecare fura ce poate…In Basarabia doar atat se mai poate fura…

12. Riddick - Noiembrie 3, 2009

romanian… nouveau con ?! 😉

13. danielr - Noiembrie 4, 2009

Duca, esti conservator? Ce fel de conservator? Poate te pricepi la conservator gogonele, castraveti, varza si gogosari, ca la politica si la istoria ideilor politice nu esti mester.

Imperialistu' - Noiembrie 4, 2009

Conservator voiculescian. Astept cu deosebit interes inscrierea domnului Duca in Partidul Conservator al stimatului Dan Felix Voiculescu.

14. Imperialistu' - Noiembrie 4, 2009

Cei 5 ani de mandat sunt nişte ani în care Preşedintele a avut continuu “revelaţii” cu privire la ce nu funcţionează în România. Din păcate şi pentru domnia sa şi pentru noi, multe din aceste “revelaţii” nu privesc viitorul mai bun al României ci doar nevoia insaţiabilă a domnului Băsescu de a deţine controlul cu orice preţ!

Acum domnul Băsescu are împotriva sa o clasă politică ostilă. Şi, mai grav, o clasă politică ce a fost validată prin vot chiar în timpul mandatului domniei sale. La alegerile parlamentare din 2008, doar 30% au votat pentru soluţia Traian Băsescu iar 70% au votat ÎMPOTRIVA acestei soluţii.

Daca erai un conservator autentic, maestre, nu dadeai doua parale pe clasa politica ostila din Romania. Cum insa principiile domniei tale sunt de o cu totul alta natura, iti manifesti vocal dezamagirea ca „tiranul” Basescu a indraznit sa vrea o directie diferita de cea a clasei politice minunate cu care ne-am blagoslovit. Penibil.

Desigur că ar avea mai multe opţiuni pentru a remedia situaţia. Mai întâi ar putea să renunţe la populismele ieftine şi să revoce decizia de a convoca un referendum ce, prin momentul desfăşurării sale şi prin felul în care i-au fost formulate întrebările este cel puţin imoral, dacă nu şi suspect de a fi o formă de fraudă electorală.

Imoral, frauda electorala 😆 Ca la Antena 3! Hai, domnu’ Duca, de ce nu te inscrii ? Zau asa, ti-ar sta bine langa Voiculescu!

15. Mihai Manda - Noiembrie 4, 2009

sa-l lasam in pace pe duca, omul tine mortis de fiecare data sa ne reaminteasca ceea ce stim deja: e SubMediocru…

te consilieaza prost dl Barbu, probabil nu a luat luat luna aceasta transa de la Don Patricius si e agitat…

16. Bogdan Duca - Noiembrie 4, 2009

@Mihai Manda:

Domnule Manda, nu comentez asupra submediocritatii mele. Insa va spun de pe acum ca nu voi tolera atacuri la adresa altor persoane apropiate mie, pe blogul meu.
Profesorul Daniel Barbu nu este implicat in redactarea acestui blog, ca atare, prezenta numelui domniei sale aici, in contextul oferit de dumneavoastra, este complet neavenita.

17. Riddick - Noiembrie 4, 2009

„apropiate mie”… 😉

Nebunaticilor !

18. Ioan - Noiembrie 5, 2009

Domnul Barbu a ajuns sa se duca in emisiune la domnul Gadea :-). Asta da, disperare.

Imperialistu' - Noiembrie 6, 2009

Si sa accepte batjocorirea propriilor lui colegi de catre un personaj deygustator de tipul lui Ciutacu.

19. Dan Patrascu - Noiembrie 5, 2009

Bogdane iti propun urmatorul articol:
http://patrascudan.wordpress.com/2009/11/05/traian-basescu-a-colaborat-cu-securitatea/
Sunt niste informatii mai vechi dar totusi foarte importante. Cred ca ele ar trebui sa ajunga la cunostiinta cat mai multor persoane, astfel incat romanii sa aleaga in cunostiinta de cauza.

20. Bogdan Duca - Noiembrie 6, 2009

Abia acum am apucat sa vad si eu emisiunea „incriminata”. Nu cred ca se poate reprosa ceva profesorului Daniel Barbu. Si NU a acceptat batjocorirea propriilor lui colegi.

@ Dan Patrascu:

Faina munca de sinteza. Insa Basescu a reusit sa ii pacaleasca pe anticomunisti…. Si pe multi sa ii markutizeze, chiar.
Dupa ce vom scapa de Basescu chiar ma intreb ce se va intampla cu toata secta politico-religioasa ce s-a construit in jurul lui….

Imperialistu' - Noiembrie 6, 2009

Domnule Duca, ce inseamna „a markutiza”? Tot folositi acest verb si nu pot sa nu ma gandesc ca poate va referiti la mancurtii lui Aitmatov, pocindu-le numele, caz in care verbul este „a MANCURTIZA” (putem folosi un k pentru a-l face mai simpatic 🙂 ).

In sfarsit, stiti ce ma intreb eu? Ce o sa se faca antibasescienii in situatia in care Traian Basescu o sa piarda alegerile. Viata lor va fi devenit cu totul inutila, pe cine vor mai injura si critica pentru ca (de ex.) nu se gasesc medicamente?

21. Bogdan Duca - Noiembrie 6, 2009

@ imperialistu’:
a mancurtiza, aveti dreptate. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa.

Antibasescienii vor redeveni socialisti, liberali, conservatori, ecologisti si ce or mai fi. Vor ajunge sa lupte intre ei si sa se bucure de NORMALI|TATE


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: