jump to navigation

Despre Obama şi, desigur, despre Nobelul pentru Obama Octombrie 17, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Anul acesta era să îmi revizuiesc părerea despre premiul Nobel. Premierea Hertei Muller mă făcea să sper că membrii Comitetului Nobel şi-au venit în fire şi încep să premieze calitatea şi nu doar opiniile corecte politic. Dar vestea că Nobelul pentru pace a ajuns în mâna domnului Hussein Obama m-a determinat să mă întorc la atitudinea mea de rezervă faţă de acest premiu şi faţă de criteriile pe baza căruia este acordat.
Domnul Obama, din proasta inspiraţie a 50 şi un pic la sută din corpul electoral american Preşedintele Statelor Unite, este unul din personajele cele mai lipsite de substanţă pe care le-a putut oferi America restului lumii. Pusă în comparaţie cu el, Madonna pare o personalitate de mare anvergură iar îngăimările cântăreţei pop cu privire la „soarta” dramatică a ţiganilor din sud-estul Europei au aceiaşi consitenţă ideatică ca şi discursurile locatarului de la Casa Albă.
Dar cu toate acestea domnul Obama a obţinut Premiul Nobel pentru Pace şi, foarte curând va obţine şi Oscarul, probabil pentru unul din slide-show-urile siropoase ce circulă pe internet despre „extraordinara” mamă a domniei sale sau despre felul în care familia prezidenţială americană a consumat îngheţată în cine ştie ce rezervaţie de prin munţii Statelor Unite.
Dar lăsând gluma la o parte domnul Obama a obţinut Premiul Nobel pentru că….a lăsat Uniunea Europeană şi ţările din estul Europei pradă Rusiei şi eventualelor atacuri venite din partea deloc simpaticilor fanatici musulmani ce guvernează teocratic Iranul. Pacifist cum îl ştim, şi cum premiul Nobel îl confirmă, domnul Obama a renunţat la scutul antirachetă din estul Europei, a renunţat la planurile strategice americane cu privire la Marea Neagă şi probabil a condamnat la moarte prin rusificare cele două tinere democraţii, ucraineană şi georgiană. Merite incontestabile pentru care domnul Obama ar fi putut să fie şi laureat al premiului Lenin pentru Pace, dacă acest de altfel onorabil premiu (cel puţin pentru un domn ca Hussein Obama) ar mai fi existat.
Eu cred că totuşi Academia suedeză s-a grăbit. Domnul Obama îşi primeşte premiul Nobel după doar primul an de mandat. Dar mai are atâtea de realizat: primirea Rusiei în NATO, susţinerea fermă a Chinei în eforturile acesteia de pacificare a Tibetului şi, eventual- e mai dificil, e drept- de cucerire a Taiwanului. Ar mai fi şi o vizită oficială la Pheniang şi eventual un parteneriat nuclear cu Republica Populară Democrată Coreeană, un parteneriat NATO-Iran, finanţarea unui mega-proiect de islamizare a Europei şi, desigur, „cireaşa de pe tort” (un neoconservator ca mine i-ar zice „bomboana de pe colivă”- dar tot dulce e, nu?): lichidarea acelui focar de războaie din Orientul Apropiat care este Israelul. Atâtea proiecte măreţe care ar merita „nobelizate”, nu?
Între timp, după modelul european „de succes”, care a adus ţărilor UE creşteri economice de 0,5 procente în anii „buni”, Statele Unite urmează o politică de etatizare, semn că domnul Obama a urmărit cu mult interes „documentarele” deloc simpaticului Michael Moore. Nu de alta, dar criza economică de pe urmă (supradimensionată de o mass-media în căutare de dezastre) este un bun prilej de îngropare a odiosului capitalism.
Dar cine este totuşi acest personaj? Barak Hussein Obama este un om şters: nu este un teoretician socialist, este incapabil să ofere o a treia cale, un recitator (cu probabile talente actoriceşti) ale discursurilor scrise la Starbucks de un tânăr politolog de 25 de ani. Nu are un trecut (cariera sa este mai ştearsă decât cea a majorităţii congressmanilor şi senatorilor SUA), iar multe din momentele vieţii sale sunt învăluite în mister. De exemplu nu ştim încă dacă este creştin sau musulman sau ateu. Există dubii cu privire la locul naşterii sale, nu avem habar de multe din poveştile familiei sale. Pe bună dreptate poate fi considerat un „personaj”. Un personaj al unei tragi-comedii regizate de mass-media americană şi europeană, produsul mediatic al unor trusturi de presă şi „victima” fericită a proiectelor intelectuale vehiculate de tot mai numeroşii profesori socialişti din Universităţile americane.
George W Bush era privit cu lipsă de respect de către „intelighenţia” americană pentru că era mai din topor. Dar măcar avea personalitate! Umbla cu cizmele de cow-boy la costum, le mai „scălda” cu pronunţia în limba engleză şi avea evidente carenţe intelectuale. Dar ştiai de unde să îl „apuci”. Era un om simplu, la obiect, un creştin ce nu îşi ascundea proprile valori, un tip bătăios, care avea un pachet bine definit de valori pentru care era gata să facă orice. Dar Obama cine este? Nu ştim. Nu ştim unde se termină balonul de săpun mediatic care se cheamă Obama şi unde începe personajul în carne şi oase. Vrei să afli adevărul despre el? Te loveşti de o avalanşată de mituri. Premisa de la care se pleacă este aceea că acest personaj trebuie să fie „mare”. Spuneam mai sus că nu se compară cu Madonna, despre a cărei carieră de succes avem puncte de reper şi a cărei calitate şi talent pot fi bine măsurate economic (ştim câte albume a scos şi câte a vândut). Obama nu se poate compara nici măcar cu prinţesa Diana, şi ea fabricată de presă, dar măcar celebră pentru aventurile sale sexuale şi pentru scandalurile în care a aruncat pe nedrept Casa Regală britanică. A murit într-un accident de maşină (bineînţeles- soldat şi cu teoria conspiraţiei de rigoare), a clămpănit Elton John o melodie de rupt suspine din sufletele gospodinelor şi…a devenit „Prinţesa inimilor”, salvatoarea Africii, simbolul luptei pentru nenumărate cauze mai mult sau mai puţin nobile.
Dar Obama trăieşte. Şi trăieşte banal. Nu are nici o excentricitate. Nu poţi spune despre el nici măcar că poartă ceasul pe mâna dreaptă (ca Putin) sau că are o colecţie de timbre extraordinare. Ce să mai vorbim de viaţa sa sexuală? Are o familie de bun conservator. Banalitatea acestui personaj nu îl împiedică însă să aibă o cotă explozivă a popularităţii, să fie vedetă media şi să devină focarul speranţelor iraţionale ale unei umanităţi ce pare a fi în continuă căutare de mesia. Aproape că îţi vine să crezi că lozinca sa electorală „Yes, we can!” nu privea comunitatea negrilor din SUA ci comunitatea oamenilor şterşi şi mediocri. „Da, putem să fim mediocri şi să transformăm mediocritatea într-o virtute nobelizabilă”.
Acest personaj apărut din nimic (sau poate „din marele căscat al omenirii”, aşa cum, după Dostoievski, se nasc antihriştii) comite însă, în numele păcii şi a unor virtuţi pe care nici el, nici cei ce îl urmează nu le pot defini o grămadă de prostii. Legi permisive cu privire la avort (căci e o prostie să crezi că a ucide un copil nenăscut ar fi o crimă, nu?), „drepturi” pentru cei cu opţiuni sexuale anormale, încurajarea regimului politic Putin-Medvedev (cât mai trebuie occidentalilor să se prindă că la Moscova se naşte un hibrid monstruos sovieto-ţarist?), toleranţă ridicată faţă de islamo-fascism, etatism şi dirijism economic: iată tentacule ce ies din spatele zâmbetului tălâmb şi costumului impecabil ce alcătuiesc unicele aspecte vizibile ale personajului Obama. Dar cine este oare caracatiţa ce posedă aceste tentacule?
Un răspuns simplu ar fi unul care să sufere de conspirativită. Masonii, evreii, „marea finanţă”, comuniştii, marxiştii, fundamentaliştii islamici, iată câteva răspunsuri „la obiect”. Dar evreii sunt primii care suferă de pe urma „pacifismului” lui Obama, masonii şi „marea finanţă”, în genere liberali, nu prea se simt prea bine, probabil, în universul socialist propus de administraţia Obama. Comuniştii şi marxiştii sunt mai ales cercuri de intelectuali iar influenţa lor reală se reduce doar la Universităţi şi diverse sectoare non-guvernamentale unde îndobitocesc minţi sensibile la mesaje „revoluţionare”. Fundamentaliştii islamici sunt prea reduşi şi prea fanatici pentru a conspira la subminarea Occidentului pe astfel de căi. În Casa Albă ar intra cu avionul, nu cu făcături mediatice precum actualul preşedinte al SUA.
Dar dacă nu e conspiraţie atunci ce o fi? Dacă toţi aceşti „conspiratori de serviciu” nu par a fi implicaţi atunci cine e? Teoria mea este că Obama este produsul timpului nostru, „mesia” ideal al unui Occident dominat de gândire slabă, dispreţ faţă de valori şi lene oblomoviană. Este un produs mass-media pentru că nu mai putem ingurcita decât produse mass-media. Dacă nu ar apărea la televizor, dacă nu ar „circula” pe net, nu ar exista. Este încurajat de intelectualii „la modă” pentru că nu este deloc străin de ideile şi valorile lor. Crede în toate prostiile corecte politic, dispreţuieşte „sistemul opresiv” (a se citi aici: orice valori ce nu sunt „fabricate” prin biblioteci şi apoi testate public de clovni zizekieni, chomskieni sau negri-agambenieni) şi nu va pune niciodată la îndoială teorii „profunde” ce consideră că dreptul femeii asupra a ceea ce face cu trupul ei este mai sfânt decât dreptul la viaţă, sau care consideră homosexualitatea o practică 150 % normală.
Obama este şi tolerat de comunişti, marxişti şi alţi tirani de prin lumea largă. De ce? Deoarece este garanţia că cel puţin pentru 4 ani (deşi cu popularitatea asta are două mandate garantat) SUA nu va mai dori să se implice în răsturnarea tiraniilor. Chavez poate răsufla uşurat, Raoul Castro se poate pregăti să primească ajutoare economice de la americani, colonelul Ghadaffi nu trebuie să îşi mai facă griji cu privire la soarta ambiţiilor sale de mare lider regional african. Cât despre cupletul sinistru Putin-Medvedev de la Kremlin- Obama este o soluţie mult mai „ieftină” decât socialistul german Gerhard Schroeder a cărui trădare a trebuit răsplătită cu un post foarte bine plătit de director Gazprom (mă întreb ce lider european urmează să intre în board-ul acestei „respectabile” companii de stat).
Dar mai presus de orice, Obama este susţinut de tot mai mulţi oameni ce văd în el ceea ce îşi doreau de mult: un mesia zâmbăreţ, care să nu îi streseze cu decaloguri şi principii morale, care să le promită confortul leneş (dar falimentar pe termen lung) al etatismului socialist.

Anunțuri

Comentarii»

1. Despre Obama şi, desigur, despre Nobelul pentru Obama | Secolul 21 ~ 21st Century - Octombrie 18, 2009

[…] reading here: Despre Obama şi, desigur, despre Nobelul pentru Obama This entry is filed under Bogdan Duca, Romania. You can follow any responses to this entry through […]

2. Dan Patrascu - Octombrie 18, 2009

Dle Duca, de data aceasta nu sunt intru totul de acord cu dvs. Este drept ca Barack Obama are lipsurile sale, dar imaginea pe care o propuneti mi se pare putin cam prea dura.
Pace si Bine

3. bresciano - Octombrie 19, 2009

Bogdan,

In sfarsit am gasit in Romania un articol curajos si adevarat despre Hussein Obama acest balon creat de mass media liberala.
Cred ca nici Glenn Beck (unul din putinii critici ai lui O) nu putea sa descrie mai bine figura unui presedinte golit de substanta.
Daca doresti sa ma contactezi o poti face la bogdanpopescu100@yahoo.com

4. Ilie Catrinoiu - Octombrie 19, 2009

Herta Muller e corecta politic: e si romanca, si nemtoaica; e exact ce cauta Nobelul. Sau nu e nici una , nici alta. Face parte din gama intelectulului hibrid. Ea e „trans”, e mereu „in trecere”.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: