jump to navigation

Despre jurnalism, „moguli” şi….minunatul Caragiale Septembrie 7, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

De curând, domnul Mihail Neamţu, cunoscut teolog şi eseist, a publicat în revista Idei în Dialog un amplu articol „Criza jurnalismului şi deficitul democratic”, text ce conţine un frumos jurământ „hipocratic” al jurnalistului. Acestui text aş vrea să îi închin câteva consideraţii critice, nu înainte de a „arunca” o privire asupra mass-mediei de acum.
Textul domnului Neamţu vine pe un fundal plin de tensiune. Mass-media românească trece prin transformări dramatice: trusturi de presă îşi schimbă peste noapte orientarea politică, apar dezbateri mai mult decât legitime pe tema calităţii discursului jurnalistic (dezbaterea recentă dintre Horia Patapievici şi Mircea Badea). Contextul electoral şi scandalurile de pe scena politică ce se succed cu o viteză de-a dreptul ameţitoare, fac ca munca jurnaliştilor să devină nu doar mai dificilă ci şi foarte importantă.
Activitatea unor jurnalişti a descoperit ilegalităţile doamnei Monica Iacob-Rizi şi a dus la demiterea şi cercetarea penală a acesteia. Tot jurnaliştii au început să cerceteze cu atenţie afacerile în care este implicată familia preşedintelui Băsescu, obligându-l pe acesta din urmă să îşi tempereze fratele „întreprinzător”. Iar şirul descoperirilor făcute de către presă nu este nici pe departe aproape de sfârşit.
Pe de altă parte, mass-media pare să fie străină de idealul obiectivităţii, jurnaliştii, chiar şi atunci când îşi fac cum trebuie treaba, fiind mai interesaţi de zdrobirea adversarului, satisfacerea intereselor politice şi-sau economice ale patronilor precum şi de obţinerea notorietăţii.
Dezbaterea dintre domnii Horia Roman Patapievici şi Mircea Badea este, din punctul meu de vedere, cel puţin interesantă. Ca de obicei, domnul Patapievici scrie un text excelent, la nivel de idei, dar neinspirat dacă ţinem cont de context. De ce spun aceasta? Domnia sa scrie un frumos text despre necesitatea decenţei şi refuzul împuţiciunii dezbaterilor politice de la noi. Ceea ce este ok! Dar domnia sa scrie acest text în context electoral şi de pe o poziţie în mod clar lipsită de neutralitate.
Dacă domnul Horia Roman Patapievici ar fi acuzat în textul domniei sale şi grobianismul din discursul politic („ciocul mic” pretins de o fostă doamnă deputat, „păsărica”, „găozarul” şi apropourile golănesc-erotice ale actualului Preşedinte al României sau atacurile dure din presă întreprinse de unele peniţe din prejma domniei sale) textul acesta ar fi fost unul echitabil. Domnul Horia Patapievici nu o face, din păcate.
Domnul Horia Patapievici nu remarcă nici măcar faptul că atât „atacatorul” cât şi „atacatul” (Mircea Badea şi Elena Udrea) fac parte din aceiaşi realitate socială, unde dezbaterile se tranşează….vulgar. „Organul” asupra căruia „specula” vulgar Mircea Badea a fost introdus în discursul politic de către oamenii din preajma Elenei Udrea, o doamnă ce nu înţelege să îşi justifice poziţia de ministru inutil al unui minister inutil altfel decât prin sfidarea legii şi jignirea unui parlamentar ales al Statului român.
Mai mult, imaginea doamnei Udrea din mass-media, ar fi, potrivit lui Horia Patapievici, una ce pune în evidenţă erotismul acestei doamne. Dar domnul Patapievici probabil că a uitat că responsabilă de această imagine este chiar doamna Udrea. Nu presa este vinovată de faptul că doamna Udrea preferă să se îmbrace provocator (dacă nu chiar vulgar) în aproape toate ieşirile sale publice. Şi pot aduce şi o dovadă a nevinovăţiei presei: sunt multe doamne şi domnişoare frumoase în politica românească, poate chiar mai plăcute privirii decât doamna Udrea. Una din aceste doamne, Anca Boagiu, colegă de partid cu doamna Udrea, a ştiut să îşi construiască imaginea pornind de la profesionalismul său şi nu de la ….fustele mini. Iar presa a ţinut cont de acest lucru.
Nu este vina nimănui că oameni precum Mircea Badea şi Elena Udrea au reuşit să se afirme în spaţiul public devenind VIP-uri. Într-o societate aşa cum o visează domnul Patapievici (şi sunt sigur că este foarte asemănătoare cu societatea visată de mine) nici domnul Mircea Badea, nici doamna Elena Udrea nu ar avea ce căuta în spaţiul public. Dar din păcate pentru noi, societatea nu este aşa cum ne-o dorim.
Dar ar putea să fie mass-media românească altfel decât este ea acum? E posibil un jurământ precum cel, inspirat din jurământul lui Hippocrate, propus de domnul Mihail Neamţu? Am putea părăsi faza aceasta a grobianismului, a atacurilor josnice la persoană, a atacurilor feroce, în haită sau solitare?
Domnul Mihail Neamţu crede că da. Eu, cu tot respectul şi prietenia pe care i-o port, îndrăznesc însă să îl contrazic. Cred că mass-media nu face altceva decât să reflecte cel mai bine firea noastră, cu toate păcatele sale dar şi cu toate calităţile sale. Aceştia suntem. Hai să ne împăcăm cu situaţia!
Pentru domnul Neamţu, însă, vinovaţi de felul de a fi al mass-mediei româneşti sunt…”mogulii”. Ei sunt cei care, din interese obscure, obligă sau plătesc conştiinţele jurnaliştilor să scrie „ce trebuie” şi nu ce e adevărat.
Acest lucru este foarte posibil să fie adevărat. Dar este în mod necesar rău? Ca om de dreapta, ca adept necondiţionat al capitalismului, cred că şi presa trebuie să se supună regulilor economiei de piaţă şi să fie dependentă financiar, aducând profit, patronilor săi.
Nu sunt de acord cu denumirea de „moguli” dată patronilor din presă. Ei sunt pur şi simplu patroni şi este firesc să decidă cu de la ei putere câţi bani vor cheltui şi pe ce scopuri, atâta timp cât sunt legale. Nu ne plac ideile expuse de trusturile de presă ale „mogulilor”? Putem să schimbăm canalul. Nu ne place nici o televiziune? Ne putem informa de pe net. Nu ne plac ziarele pe care le citim? Putem să nu le mai cumpărăm. Şi mai mult ca sigur, decizia noastră de a nu frecventa anumite spaţii din mass-media va conta în măsura în care acest lucru se va resimţi în rating şi la vânzări.
Nu cred în presa independentă. Chiar dacă pot să antipatizez în egală măsură toată clasa politică românească, aceasta nu înseamnă că sunt independent. Nimeni nu e independent în ceea ce spune ci, în măsura în care este principial, este dependent de valorile ce îl reprezintă, de ideile ce îl formează intelectual. Iar acest fenomen, pe care îl consider a fi axiomatic, face ca ceea ce psihologii numesc „efectul Rashomon”, să devină o constantă a înţelegerii oricărui fapt la care ne raportăm.
Interesante sunt consideraţiile domnului Mihail Neamţu faţă de presa culturală de la noi. Cotidienele noastre au nişte pagini culturale „splendide, dar….care lipsesc cu desăvârşire”, ca să îl citez pe Caragiale. Avem în schimb reviste culturale, destul de multe, poate chiar prea multe, ţinând cont de faptul că nu puţine dintre ele trăiesc doar racordate la perfuzia şi aşa amărâtă a bugetului de Stat.
Dar cum să avem pagini culturale de calitate când viaţa noastră culturală este una construită pe cu totul alte valori decât cele ale dialogului? Noi nu avem o cultură a recenziei (cred că se pot număra pe degetele de la o mână, recenziile cu adevărat de calitate ce apar în presa culturală românească într-o lună de zile), şi nu putem acuza pe „moguli” de lucrul acesta, mai ales că ei îşi fac mai mult decât onorabil datoria de mecena, finanţând între altele, chiar revistele între care se poartă, acest dialog prin textul domnului Neamţu şi răspunsul meu. Căci atât Cultura cât şi Idei în Dialog beneficiază de generozitatea (pentru care ar trebui să le fim recunoscători) a unor „moguli” precum Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu, ceea ce…nu este deloc rău, nu-i aşa?
O altă chestiune din textul domnului Mihail Neamţu de care doresc să mă „leg” este cea a modelelor. Domnul Mihail Neamţu propune nişte modele jurnaliştilor români. Primul personaj la care se raportează este Mihai Eminescu.
Desigur, respect opţiunea domnului Neamţu de a se raporta la jurnalistul Mihai Eminescu. Din punctul meu de vedere însă, publicistica lui Eminescu nu poate fi considerată un model. Marele poet, al cărui talent literar nu îl contest (şi nici nu sunt în măsura de a o face) a fost un jurnalist agresiv, antisemit şi deloc înţelegător faţă de valorile liberalismului clasic. Acest fapt trist, poate fi confirmat oricând de simpla lecturare a publicisticii eminesciene, ale cărei idei sunt similare cu cele vehiculate în anumite ziare şi reviste naţionaliste de acum, pe care, de altfel, nici domnul Neamţu nu cred că le frecventează…
Alt model propus a fost cel al lui Pamfil Şeicaru, pe care domnul Mihail Neamţu îl opune unui Sorin Roşca-Stănescu, probabil. Ceea ce uităm prea ades e faptul că activitatea jurnalistică a lui Pamfil Şeicaru nu a fost deloc una diferită de cea a „mogulilor” de la noi.
În anii 30, circula o butadă (se pare că formulată de Nicolae Iorga) ce făcea referire la sediul destul de mare al cotidianului Curentul, patronat de Pamfil Şeicaru: „Şantajul şi etajul. Etajul şi şantajul”. Vai, cât se potrivesc aceste cuvinte şi jurnaliştilor de acum, nu?
Alte nume de modele din trecut, propuse de domnul Neamţu este cel al lui Tudor Arghezi, care totuşi a fost un colaboraţionist (acuzat şi condamnat pentru trădare) în anii primului război mondial- fapt ce invalidează moral, din punctul meu de vedere, orice demers public ulterior, şi care, ca pamfletar, a ştiut să fie acid şi usturător, pe bună dreptate sau nu, la fel ca mulţi jurnalişi de acum.
Desigur, pe lista domnului Mihail Neamţu apar şi nume onorabile, precum cel al lui Mihail Fărcăşanu şi cel al lui Mircea Vulcănescu. Dar să nu uităm totuşi că aceste peniţe, ca şi multe voci de jurnalişti decenţi de acum, erau înghiţite de o mare de voci agresive şi stilouri învenintate, fie că privim spre stânga, unde avem scriitura agresiv-vulgară a lui N.D. Cocea, fie că privim spre dreapta şi extrema-dreaptă unde teologi şi poeţi rafinaţi, precum Nichifor Crainic îşi deversau vulgaritatea, sau filosofi erudiţi, precum Constantin Noica sau Emil Cioran, elogiau femeia legionară ca pe o „nouă Antigona” sau lăudau nazismul.
Ce vreau de fapt să spun? Nu sunt pornit pe campanii de „demitizare” şi nici pe distrugerea generaţiilor de înaintaşi iluştri. Tot ce vreau să spun este faptul că aceştia suntem noi. Din păcate, din fericire, sau poate doar pentru că acesta ne este stilul, atunci când vrem să facem jurnalism cădem inevitabil între mişmaşuri politicianiste de tip Caţavencu, între speculaţii intelectual-politice gratuite de tip Rică Venturiano sau îndemnuri patetice, de tipul: „Naţiune fi deşteaptă!” ca cele citite de bătrânul admirator al lui Garibaldi, conul Leonida.
Ce să vrem? Nu putem să scăpăm de boala de a fi români, această maladie spirituală atât de bine identificată de genialul I. L. Caragiale. Tot ce putem este să profităm de pe urma ei, atâta cât putem. Fie şi măcar făcând haz de necaz, potolindu-ne setea de altceva cu o halbă de bere şi un hohot de râs.

Anunțuri

Comentarii»

1. Nicu - Septembrie 7, 2009

Eu am retinut din articolul de mai sus ca orice am face, noi – cei bolnavi de a fi romani -, n-avem nici o sansa sa ne vindecam de vulgar si toparlanism. In plus trebuie sa multumim lui Vantu si Voiculescu pentru aportul lor la sprijinirea culturii.
Am mai retinut ca nu exista modele de urmat pentru ca, nu-i asa?,
Mihai Eminescu a fost antisemit, Pamfil Şeicaru a fost santajist,
Tudor Arghezi colaborationist, Nichifor Crainic avea penita spurcata iar Cioran si Noica erau cam nazisti.
Noroc cu nenea Iancu.
Ma duc sa-mi potolesc rasul cu o halba de bere.

2. Adrian - Septembrie 7, 2009

articol plin de „cuvinte”, din categoria „vreau si eu sa fiu bagat in seama”…

mai incercati dle Duca, mai incercati…..

3. Tudor - Septembrie 8, 2009

…”dezbaterea recenta dintre Horia Patapievici si Mircea Badea”.

Ha ha ha!

4. Dan Patrascu - Septembrie 10, 2009

Pe blogul meu am postat un material asemanator cu al tau. Diferenta este ca nu m-am concentrat atat de mult asupra dezbaterii dintre Patapievici si Mircea Badea, ci pe fenomenologia acestei dezbateri in sine. Daca ti se pare interesant recomanda-l mai departe.

5. Ilie Catrinoiu - Septembrie 11, 2009

Patapievici „discuta” cu Mircea Badea. 🙂 Ar fi interesant de stiut de ce nu vrea sa discute si cu Mircea Platon sau Ovidiu Hurduzeu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: