jump to navigation

Papa, evreii şi palestinienii Mai 15, 2009

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Am primit, pe un forum de discuţie, un link la un articol despre reacţii la vizita Papei Benedict al XVI-lea în Israel. Îl puteţi citi şi dumneavoastră aici .

Dacă veţi citi veţi afla cu stupoare cum Preşedintele Knessetului (Parlamentul Statului Israel), domnul Reuven Rivlin, a criticat pe Suveranul Pontif pentru „crima” de a nu-şi fi cerut iertare ca Pontif şi ca german pentru Holocaust.
E drept, nici Papa nu a fost „cuminte”: a vizitat Domul Stâncii, a audiat un cleric musulman cu un discurs făţiş anti-evreiesc şi, colac peste pupăză, a trântit-o în discursul de la sfârşitul călătoriei, solicitând independenţa primului stat terorist din istorie: statul palestinian.

Ca om speriat de islamo-fascism nu pot să înţeleg poziţia Vaticanului în această chestiune. Măcar diplomaţii de la Vatican ar fi putut să citească Biblia şi să vadă acolo cum e cu evreii şi cu Palestina.
Dar nu pot să înţeleg poziţia total neînţeleaptă a lui Reuven Rivlin. Domnia sa nu se supără că Papa binecuvântează fratern pe musulmani şi le aprobă cauza. Nu! Domnia sa se leagă de faptul că Papa nu a început să îşi ceară scuze pentru nişte crime pe care el nu le-a comis.

Oare nici măcar autorităţile israeliene nu se prind de faptul că antisemitismul de modă nouă nu are treabă cu Holocaustul? Noii antisemiţi plâng când vizitează memorialul, fac pelerinaje la Auschwitz, dau Oscaruri filmelor despre Holocaust. Nu au probleme de acest gen. Îl urăsc chiar sincer pe Hitler.

Noul antisemitism cere evreilor să „facă pace” cu lumea arabă, eventual să plece de tot din Palestina (oricum, nu ar putea fi pace altfel acolo). Noul antisemitism se face că nu vede terorismul arab şi varsă lacrimi pentru Palestina. Vede victime civile între terorişti (pe bună dreptate: membrii Hamas nu au livret militar) şi favorizează o lume multiculturală plină de minarete.

Papa Benedict este el însuşi victima acestui nou antisemitism. Căci antisemiţii postmoderni sunt, în egală măsură şi anticreştini. Ei, ca să nu fie făcuţi nazişti, acuză Vaticanul pentru că nu l-ar fi asasinat pe Hitler, lovind implicit într-o Biserică „complice”, când Biserica Catolică numai complice nu a fost….
Şi, după ce îşi îndeplinesc obligaţiile morale acuză Israelul de…nazism.

Dacă eram în locul domnului Rivlin, îl luam pe Papă de mână şi îl duceam în pelerinaj nu la Yad Vashem ci în locurile unde au avut loc ultimele trei atentate contra evreilor. Sau îl puneam să urmărească nişte filmuleţe cu „fraţii arabi” care explică, la fel de clar ca şi Hitler, viziunea lor politică: Moarte Israelului! Moarte Americii! Poate chiar mai clar decât Hitler….

Dar nu, domnul Rivlin îl lasă pe Papă să bată câmpii pe tema Palestinei ca să îl acuze mai apoi că nu a plâns cât trebuie după ce a vizitat memorialul Holocaustului.

Jenant!

Anunțuri

Comentarii»

1. Papa, evreii şi palestinienii | Secolul 21 ~ 21st Century - Mai 15, 2009

[…] more: Papa, evreii şi palestinienii This entry is filed under Bogdan Duca, Romania. You can follow any responses to this entry through […]

2. Ilie Catrinoiu - Mai 15, 2009

Ahhh, domnule Bogdan Duca, stiti ca nu sunt de acord cu dumneavoastra. 🙂 Si stiti ca nu e vorba de niciun antisemitism nou la mijloc. Primul stat terorist din istorie e Kosovo, facut de Bush si Clinton.

3. Bogdan Duca - Mai 15, 2009

Domnule Catrinoiu,
Sunt eu de acord cu dumneavoastra intr-un punct: da, aveti dreptate. Kossovo este primul stat terorist. Palestina ar fi al doilea…

4. imperialistul - Mai 16, 2009

De fapt, primul stat terorist a fost Franta Iacobina, iar al doilea URSS. „Palestina” e printre ultimele trasnai dedicate zeilor terorii. 🙂

Papa a gresit doar in ceea ce priveste pe „palestinieni”: trebuia sa nu fi ascultat nici macar o parte din discursul clericului islamist si nici sa fi vizitat Domul Stancii. Pe de alta parte, daca ar fi facut asta, Religia Pacii ar fi linsat sigur cativa „porci” crestini in semn de nemultumire fata de aroganta Papei.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: