jump to navigation

Ideologia violenţei şi violenţa ideologiei Septembrie 5, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

VLADIMIR TISMĂNEANU

(articol reprodus cu acceptul autorului)

Apărut în 1848, în plină furtună revoluţionară europeană, „Manifestul“ era scris cu patos apocaliptic şi fervoare oraculară. Retorica „Manifestului“ era şi rămâne una a rupturii cu ordinea burgheză, considerată inumană. Era exaltat rolul proletariatului, o clasă căreia i se atribuiau virtuţi universal-izbăvitoare. Operând cu sentinţe apodictice, combinând vitriolul şi resentimentul, „Manifestul“ înalţă un imn de slavă luptei de clasă şi violenţei revoluţionare. Merită cunoscute contribuţiile lui C. Mamali pe acest subiect.

Am participat la sfârşitul lunii august la o masă rotundă despre semnificaţiile „Manifestului“ în cadrul convenţiei de la Boston a Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice. Cu acel prilej, Jeffrey Isaac (Indiana University) a examinat „Manifestul“ ca parte a dezbaterilor europene din secolul al XIX-lea despre natura democraţiei. A citat din „Economist“ editorialul despre Soljeniţân în care se afirmă răspicat că „Manifestul“ a fost textul care a justificat înrobirea a sute de milioane de oameni.

Steven Lukes, de la New York University, a demonstrat că de la bun început viziunea egalitaristă a lui Marx a suferit de orbire morală. Saskia Sassen, de la Columbia University, a comparat registrul retoric al internaţionalismului marxist cu actualele teme ale globalizării. La rândul meu m-am referit la soarta marxismului în statele sovietizate şi am susţinut că a fost vorba de împlinirea acelor imperative exclusivist-milenariste conţinute în „Manifest“: distrugerea proprietăţii private, atacul sistematic împotriva religiei, anihilarea statului de drept. Mai presus de toate, „Manifestul“ a fost cartea de căpătâi a multor generaţii de true believers, fanatici ai revoluţiei obsedaţi de misiunea lor istorică. Pentru ei, schimbarea lumii şi internaţionalismul proletar mergeau mână în mână. Cum scria Whittaker Chambers, unul dintre cei mai inspiraţi critici ai comunismului, a fost vorba de o contrareligie, de o gnoză seculară care promitea transformarea absolută a umanităţii.

Ideologia marxistă a fost narcoticul care a permis suprimarea conştiinţei critice, a autonomiei fiinţei morale. Violenţa era ridicată la rangul de principiu constitutiv în această perspectivă manicheistă pe care Lenin avea să o ducă la paroxism. Manifestul bagatelizează şi persiflează tot ce înseamnă umanism clasic şi tradiţie liberală. Bolşevismul, în oricare dintre încarnările sale, a făcut din intoleranţă şi ura socială condiţii vitale pentru succesul aventurilor istorice comuniste.

Pregătind împreună cu istoricul Cristian Vasile o carte despre Leonte Răutu, ideologul suprem al stalinismului românesc, am găsit un document extrem de revelator pentru ceea ce consider a fi violenţa ideologică a totalitarismului. Iată un fragment aiuritor, vicios, de-a dreptul abject din ce declara Răutu în urmă cu cinci decenii la consfătuirea cu cadrele ideologice de la CC al PMR din 30-31 mai 1958: „Am aflat recent că un profesor de istorie a intrat la curs la Universitatea Parhon, adresându-se studenţilor, cu vehemenţă, împotriva celor care apără punctul de vedere al partidului nostru în ceea ce priveşte Primul Război Mondial: ce era să facă săracul Brătianu?… Aţi auzit aci despre apologia mascată a lui Ştefan Zeletin, aţi auzit cum se studiază cu fervoare asemenea surse istorice cum sunt Contele Ciano, Costică Argetoianu şi alţii. Desigur că sunt fenomene penibile. Tuturor trebuie să ne fie ruşine în faţa partidului, în faţa Comitetului Central, că în sectoarele noastre de activitate se pot petrece asemenea fenomene şi este necesară mai multă hotărâre pentru a curma cu astfel de lucruri. Noi suntem sat fără câini?… Când o delegaţie a partidului nostru a fost în China, a aflat că chinezii mănâncă absolut tot ce se poate mânca, tot ce se află în aer, pe pământ, sub pământ şi în apă. Între altele, mănâncă şerpi. Un tovarăş chinez a fost întrebat de ce se mănâncă şerpi, la care a răspuns: suntem foarte mulţi şi nu avem posibilitatea în actuala fază economică să satisfacem toate nevoile de alimentare; în al doilea rând, şerpii se înmulţesc cu foarte mare repeziciune şi sau îi mănâncă şerpii pe chinezi sau îi mănâncă chinezii pe şerpi. Cred că această vorbă se aplică în sectoarele noastre de activitate: sau îi mâncăm noi pe şerpi sau ne mănâncă ei pe noi. Nu este o mâncare din cele mai apetisante, dar, decât să ne mănânce ei, mai bine să-i mâncăm noi… Dictatura proletariatului nu înseamnă numai activitate represivă, activitate administrativă, ea înseamnă, cum sublinia Lenin, o activitate pedagogică, organizatorică, este o activitate imensă de convingere. Dar, desigur, o activitate de convingere unită şi cu măsuri administrative când este necesar. Cine crede că ne va fi jenă, cine crede că am jurat să întrebuinţăm numai metode de convingere să convingem pe toţi hoţii, defraudatorii, toţi spionii, toţi răspânditorii de zvonuri, aceia greşesc“. Rar am citit un text care să unifice cu o asemenea perversă expertiză violenţa ideologiei cu ideologia violenţei.

Anunțuri

Comentarii»

1. Alexandru Dumitraşcu - Septembrie 7, 2008

Poate citiţi şi ceva de Ion Ianoşi, decât să citiţi din gura lui spurecatul ăsta care brusc după noaptea lui 22 a devenit mare capitalist.

2. Alexandru Dumitraşcu - Septembrie 7, 2008
3. Alexandru Dumitraşcu - Septembrie 9, 2008

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: