jump to navigation

Traian cel Mic Iunie 27, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
Tags: , ,
trackback

Fiind un comentator politic creştin, cred în capacitatea oamenilor de a se schimba în bine, de a se căi, de a avea parte, asemenea lui Pavel, de drumul lor spre Damasc. Eu însumi mă consider „produsul” intelectual al unui proces evolutiv, plin de schimbări şi „revelaţii” ce m-au făcut să nu mai fiu, intelectual şi spiritual vorbind, copilul părinţilor mei.

Profesorul Vladimir Tismăneanu, ce mi-a devenit un adevărat mentor în descoperirea conservatorismului din Statele Unite ( gândirea democratică de dreapta cea mai curată, din punctul meu de vedere), este el însuşi un mare convertit, de la marxismul (leninist sau „luminat”) la o viziune a lumii aşezată sub semnul moderaţiei şi fermităţii.

Dar din păcate pentru noi, asemenea convertiri la valorile democraţiei nu sunt fenomene de masă. Mai mult chiar, rentabilitatea jocului de-a democraţia a făcut să ne trezim cu o viaţă politică şi culturală plină de falşi convertiţi, de democraţi şi anticomunişti ocazionali.

Din 1989 luptăm împotriva comunismului. Şi tot de atunci, facem ce facem şi tot comunişti avem la putere. Aceasta pentru că şi cei mai vaşnici luptători anticomunişti sunt de fapt aceiaşi activişti şi copii de activişti din „iepoca de aur”. Partidul Social-Democrat, condus (încă) de către fiul unui general de Securitate, are în staff-ul său pe eternul Ion Iliescu, pe Adrian Năstase şi pe ceilalţi tovarăşi de încredere din „vremurile bune”. Chiar şi tinerii din partid, mulţi dintre ei fără origini „sănătoase”, sunt înrolaţi în diviziile de luptă ale neomarxismului, îmbrăcând revoluţionarul „tricou al morţii”, cel cu Che Guevara pe el.

Partidul Democrat-Liberal se doreşte a fi un partid de dreapta, unicul partid de dreapta. Dar el este alcătuit din fostul Partid Democrat, facţiune desprinsă din FSN-ul lui Iliescu şi Brucan, culcuşită până în 2005 în Internaţionala Socialistă, şi un grup de liberali ce confundă liberalismul cu economistul ceauşist, recuperat de Iliescu ca premier, Teodor Stolojan.
Partidul Naţional-Liberal este infestat de vizionarii valahi ai noii stângi, precum doamna Smaranda Enache şi colaboratorii domniei sale, fiind obligat din raţiuni politice să facă alianţe cu socialiştii de stânga ai lui Iliescu pentru a nu fi înghiţit de către socialiştii de dreapta ai lui Stolojan.

Partidul România Mare găzduieşte grosul nostalgicilor comunişti, fiind un veritabil sanatoriu politic a frustraţilor şi nostalgicilor.

Partidul Conservator (fost Umanist), poartă un nume pe care încă nu îl onorează cu nimic. Lipsiţi de doctrină, lipsiţi de coerenţă politică, supravieţuitori de cursă lungă, conservatorii –umanişti sunt un pion mărunt întrebuinţat cu cinism de marii jucători din viaţa noastră politică.

Iar lupta acestor partide se duce împotriva comunismului….celorlalţi. Nu pot să îmi ascund scârba de a vedea cum unul din aceste partide, cel mai ipocrit dintre toate, foloseşte mitul anticomunist al Pieţei Universităţii pentru meschine interese politice. Nu este cinstit sufleteşte ca foşti miniştri şi demnitari ai guvernului ce a comis crimele din 13-15 iunie, să ajungă, cu cinism şi nesimţire, să vorbească în numele victimelor de atunci.

Metanoia presupune şi căinţă. Or nici unul din feseniştii „de dreapta” nu a făcut un gest minim de căinţă, nici atunci, când miniştri, prefecţi şi parlamentari au girat crimele, nici acum, când au folosit pe martirii anticomunişti de atunci pentru a-şi salva afacerile cu borduri şi parcări.

Apolitic, conform Constituţiei, Preşedintele Traian Băsescu mizează pe o singură carte: cea a fostului său partid: PDL-ul. El însuşi cu un trecut comunist neasumat personal (dacă nu cumva era singurul comandant de navă-amiral românească şi oficial român peste graniţe pe care PCR-ul şi Securitatea să îl fi ignorat fără nici un motiv raţional), Băsescu a jucat cartea „metanoiei” prin condamnarea oficială a comunismului. O condamnare ce nu a avut nici un efect, cu excepţia isterizării celor din sanatoriul PRM.

Dacă această metanoia ar fi fost cu adevărat sinceră, Traian Băsescu ar fi trebuit să înceapă construirea unui nou proiect politic pentru România: unul eliberat cu adevărat de tirania cartierului Primăverii. Dar Băsescu nu a făcut-o, mizând mai departe pe fidelii din partidul fesenisto-liberal, miză ce ar putea să îl coste chiar scaunul prezidenţial din 2009.

Un asemenea proiect, ce ar fi trebuit să evite, cel puţin pe moment dimensiunea partinică, ar fi trebuit să fie filtrul viitoarei clase politice româneşti dar şi al societăţii civile. Spaţiu de întâlnire al unei gândiri politice, economice şi culturale de dreapta, autentic conservator şi autentic liberal, acest proiect ar fi putut să ofere şansa vindecării României de tirania foştilor activişti de partid.

Dar un asemenea proiect politic nu poate să adune comisioane de la clanurile mafiote ce ne finanţează viaţa noastră politică, nu poate să favorizeze „bordurizări”, nu poate să plătească campanii electorale (atât de ieftine, dacă este să le judecăm valoarea din punctul de vedere al ideilor), nu poate să întreţină averi construite pe compromisuri morale şi pe mormane de gunoaie politice.

În schimb, ar fi putut să asigure lui Traian Băsescu un loc mult mai important în istorie. L-ar fi făcut cu adevărat „Traian cel Mare”, omul altor coordonate istorice. Dar Băsescu, din păcate pentru noi, este un Traian mic, legat prea mult de cercurile de interese ale prietenilor şi partidului său, de jocul politic demagogic, de blocajul românesc în vânarea comuniştilor de către comunişti.

Mulţi din adversarii lui Traian Băsescu se tem de veleităţile dictatoriale ale acestuia. Şi eu m-am temut, chiar şi atunci când îl admiram şi îl susţineam deschis. Acum încep să înţeleg că Preşedintele ales de mine nu reprezintă un risc real pentru nimeni. E doar un alt „bordurist”, asemenea baronilor săi din PDL, disperat până la limita neconstituţionalităţii că partidul său pierde teren, că în toamnă va avea de înfruntat tot un Parlament ostil şi un guvern ce nu îi reprezintă cercurile de interese.

Nu m-aş mira dacă, împăcându-se cu Ion Iliescu (fiind copilul său, doar), Băsescu nu îşi va „salva” partidul de la dezastrul imediat, prin reînfinţarea Frontului Salvării Naţionale. Oricum, partidul domniei-sale şi-a dat măsura versatilităţii politice prin alianţa făcută la nivelul Consiliului Municipiului Bucureşti cu partidul domnului George Becali.

Anunțuri

Comentarii»

1. Alina - Iunie 27, 2008

Bine zis!

2. Xtend - Iunie 28, 2008

Oricine se poate schimba, au facut-o pana si primii crestini (nu neaparat in bine, din cauza lor ateismul e confundat cu comunismul)

http://en.wikipedia.org/wiki/Christian_communism

3. Xtend - Iulie 11, 2008

Exista si o gluma foarte buna care explica link-ul de mai sus:
– Care-i diferenţa dintre un creştin şi un comunist?
– Un creştin crede că ce-i al meu e şi al tău, un comunist crede că ce-i al tău e şi al meu.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: