jump to navigation

O observaţie interesantă Aprilie 2, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Bush, dar nu numai el, cum remarca Emil Constantinescu la o emisiune, nu mai vorbesc de Bucarest, Bucharest, ci de Bucureşti!

România se branduieşte cu adevărat! Începe să conteze! Sper să începem să conştientizăm şi noi faptul că nu mai suntem o ţară second-hand. Nu mai suntem nişte candidaţi temători ci parte cu drepturi egale a structurilor  euro-atlantice. România nu mai are de ce să privească spre democraţiile occidentale pentru că ESTE o democraţie occidentală!

Şi, poate, se apropie momentul în care va trebui să dăm chiar lecţii colegilor noştri occidentali.

Anunțuri

Comentarii»

1. Petru Clej - Aprilie 2, 2008

Mâine-poimâine o planetă întreagă va adopta nume ca „Londra”, „Statele Unite”, „Elveţia”, „Noua Zeelandă”, etc, iar limba română va deveni una de circulaţie mondială, iar experţii români vor deveni cei mai buni din lume, ca pe vremea lui Ceauşescu.

2. Bogdan Duca - Aprilie 2, 2008

Nu domnule Clej… Romania va fi o tara mica si marunta pe mai departe, ce va supravietui doar prin intelectuali precum dumneavoastra.

3. Petru Clej - Aprilie 2, 2008

Eroare, domnule Duca. Eu nu sunt intelectual, îmi place să ironizez provincialismul unor indivizi ca dumneavoastră care cred că fie a) România e buricul pământului; b) România e ultimul loc de pe pământ sau mai pe româneşte „ca la noi la nimeni”.

BTW, George W Bush era politicos, atunci când venea la Bucureşti, în caz că nici dumneavoastră nici „liderul regional” nu aţi remarcat.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: