jump to navigation

Evident, despre summitul NATO Martie 27, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

România va fi gazda a două evenimente de importanţă majoră pentru soarta lumii de mâine: summitul NATO, unde se speră în armonizarea relaţiilor dintre U.E. şi Alianţa Nord-Atlantică, şi întâlnirea la nivel înalt dintre Vladimir Putin – „fostul” Preşedinte al Rusiei – şi George W. Bush – din păcate, aproape de încheierea unui al doilea mandat, care nu va fi judecat decât peste ani la adevărata sa valoare.

In media res

La fel, sper ca până la apariţia acestui număr (şi, desigur, pentru totdeauna) organizaţiile teroriste şi grupările anarhiste şi pacifiste nu îşi vor desfăşura show-urile violente pe teritoriul ţării noastre, cel puţin.

Un asemenea eveniment, de amploarea summitului NATO, ar trebui să ne responsabilizeze ca naţiune. În sfârşit am început şi noi să contăm pe harta lumii. Nu mai suntem subiect de dispută între marile puteri, ci parte a civilizaţiei occidentale aflate în plină ofensivă.

Ca ţară membră a NATO şi a Uniunii Europene, România are un cuvânt de spus în armonizarea celor două structuri de alianţă. Iar opţiunea Preşedintelui Traian Băsescu pentru un parteneriat preferenţial cu Statele Unite arată şi cam care ar fi direcţia pe care România se va angaja în rezolvarea acestei chestiuni.

Dacă Uniunea Europeană este o structură ce face dovada unei lipse de coerenţă şi este încă marcată de o puternică criză identitară pe care nu are cum să o rezolve cu metodele pe care le aplică acum, Alianţa Nord Atlantică, fără să aibă pretenţia de a fi un „super-stat”, a făcut, de la fondarea sa, dovada unor evidente calităţi. Alianţă contra comunismului, pact pentru securizarea Europei şi pentru stabilizarea ei, NATO a devenit, după 1989, unica garanţie militară a democraţiilor occidentale în faţa unor adversari noi, precum terorismul islamic sau Federaţia Rusă.

Putin, U.E., Bush

Dacă, datorită evenimentelor de la 11 septembrie, lupta împotriva jihadismului a devenit un veritabil război al NATO împotriva terorismului, mai ales prin intermediul voinţei politice a Statelor Unite, relaţiile NATO cu Federaţia Rusă păcătuiesc prin lipsă de fermitate.

Campioni ai proiectelor neterminate, aliaţii occidentali nu au putut să penetreze cu adevărat frontierele fostului imperiu sovietic. Revoluţiile „portocalii” din Ucraina şi din Georgia nu au avut finalitatea dorită mai ales din pricina lipsei de fermitate a aliaţilor occidentali, prea temători în a pune la punct o Rusie nedemocratică, oligarhică şi nostalgică după vremurile Uniunii Sovietice.

Locul unor ţări precum Ucraina şi Georgia este în NATO. La fel, locul trupelor NATO ar trebui să fie în Cecenia, pentru a contribui la stabilizarea zonei şi pentru a împiedica două fenomene periculoase, în ultimă instanţă, pentru Occident: proliferarea jihadismului, pe de o parte, şi a unor crime împotriva umanităţii, pe de altă parte – specializare, se pare, a „glorioaselor” armate sovietice. Faptul că Alianţa se defineşte a fi una defensivă nu mai contează. Evenimentele de la 11 septembrie au determinat, poate prea târziu, Statele Unite în asumarea unui concept-cheie: acela de război preventiv.

Iar faptul că NATO trebuie să penetreze şi să controleze spaţiul ex-sovietic este dat chiar de statutul său de Alianţă câştigătoare a Războiului Rece. Împiedicarea întăriririi imperialismului rus, susţinerea apariţiei şi a consolidării democraţiei în ţările membre ale fostei Uniuni Sovietice sunt obiective cel puţin la fel de importante ca şi anihilarea reţelei Al Qaeda. Mai ales în contextul în care liderii Rusiei, şi mai ales actuala structură de putere politică reprezentată de cuplul Putin-Medvedev, au făcut şi fac în mod constant dovada dispreţului faţă de viaţa şi demnitatea umană, ca şi faţă de valorile democraţiei.

Din păcate, Aliaţii occidentali (mai ales bună parte a statelor membre ale Uniunii Europene) au confundat Rusia cu Gasprom-ul şi nu au avut nici cea mai mică voinţă în a susţine proiecte ofensive spre Est. Uniunea Europeană a preferat să lase impresia unei distanţări mai mari faţă de americani decât faţă de ruşi, acceptând prea uşor presiunile şi ameninţările venite dinspre conducerea moscovită, ca şi soluţiile „plasate” strategic Europei de către Kremlin prin instituţia inutilă şi periculoasă numită Consiliul Europei.

Rusia pre-civilizată

Rusia este cel mai mare stat al lumii, dar şi cel mai puţin/greu de cunoscut. O ruină atomică, o pseudo-civilizaţie, rezultat al degenerării provocate de către comunişti a ceea ce a fost cândva marea cultură rusă, acest imperiu condus „democratic” de la Kremlin nu poate să ofere nici o garanţie Occidentului că nu va împărţi armamentul său nuclear teroriştilor islamici, sceleraţilor de la Phenian sau că nu va „pune” de o nouă Uniune Sovietică, prin voinţa nostalgicilor kaghebisto-bolşevici şi, de data aceasta, cu binecuvântarea retardatei Patriarhii Ortodoxe a Moscovei.

În ciuda acestor evidenţe, Occidentul priveşte Rusia cu prietenească îngrijorare şi cu dubios respect. Locul Rusiei nu era în nici un caz în G8, ci era, alături de România, Polonia sau Bulgaria, în bancă, pentru a învăţa cu ce se „mănâncă” economia de piaţă. La fel, locul Rusiei nu era nici măcar la un summit NATO, precum cel de la Bucureşti. Opiniile sale cu privire la viitorul unor state independente precum Ucraina şi Georgia ar fi trebuit – dacă privim lucrurile din perspectiva bunului-simţ, ca şi din cea a învingătorului (căci, vă aduc aminte: NATO a învins în Războiul Rece) – să fie privite cu indiferenţă şi cu dispreţ.

Din păcate, se prea poate ca destinul acestor state să fie tranşat fără milă la întâlnirea lui Putin cu Bush de la Constanţa. Teribil destin pentru acest oraş, de a juca rolul unei noi Yalta pentru milioane de ucrainieni şi georgieni.

Dar ce putem aştepta de la o lume civilizată care răspunde cu pumnii poliţiei celor ce protestează, în Grecia şi aiurea, pentru că „unii” au decis să participe la somptuoase Olimpiade sportive, ignorând zgomotul de fundal al suferinţei populaţiei tibetane? În faţa evidenţei abuzurilor comise de chinezi, Rusia post-sovietică poate trece drept o ţară civilizată, nu?

Din păcate, se pare că nu am reuşit să depăşim dihotomia Washington-Moscova. Proiectul Uniunii Europene nu este, din păcate, funcţionabil şi nu e nici măcar capabil să se gândească pe sine ca pe o mare putere democratică. O putere care să contribuie activ la stabilizarea politică şi economică a lumii, şi nu la încurajarea ideologică a tiraniei, fanatismului, sărăciei şi prostiei.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: