jump to navigation

Fascismul roşu al colonelului Chavez Martie 12, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

 VLADIMIR TISMĂNEANU

La ora actuală, tot mai compromis în propria ţară, dictatorul de la Caracas pare dispus să se angajeze în aventuri militare externe. Asemeni lui Guevara – fata acestuia, Aleida, este autoarea unei hagiografii despre Chavez – liderul venezuelean se visează reîncarnarea lui Bolivar, Jose Marti, Lenin şi chiar a Evitei Peron (Chavez declara acum câţiva ani: „Evita a murit pe 26 iulie 1952. Doar două zile mai târziu, pe 28 iulie 1954, mă năşteam eu. Imaginaţi-vă!“). Cum ridicolul nu ucide, Chavez a pornit o campanie de deshumare a oaselor lui Bolivar pentru a demonstra că El Libertador a fost otrăvit ca urmare a unei conspiraţii reacţionare. Recent, exprimându-şi aversiunea pentru regimul democratic din Columbia, el a numit ţara vecină „un Israel al Americii Latine“. În această nouă cruciadă, narco-terorismul gherilelor FARC, conduse de veteranul stalinist Manuel Marulanda Velez, îşi dă mâna cu petro-populismul delirant al lui Chavez. Combinând bufoneria grotescă, farsa politică şi cea mai depravată demagogie, Chavez simbolizează oportunismul stângist în forma sa cea mai agresivă. Este vorba despre un fascism roşu, întrucât metodele şi aspiraţiile acestui personaj nu diferă esenţial de cele ale lui Mussolini: statism, cultul liderului, colectivism tribalist, mesianism indigenist, anihilarea rivalilor, persecutarea focarelor de autonomie civică.

Aliatul fraţilor Castro a fost la început un demagog de sorginte peronistă. Simpatiile sale mergeau în direcţia extremei drepte: iraţionalism, naţionalism exacerbat, interesul pentru ocultism, militarism, şamanism politic. Cu timpul însă a absorbit obsesiile extremei stângi şi a descoperit în retorica anti-imperialistă o platformă de autoglorificare menită să-l propulseze pe poziţia de profet al noului tercermundismo. Cu ani în urmă, reputatul gânditor politic venezuelean Carlos Rangel (1929-1988) a scris o carte despre miturile revoluţionare latino-americane („De la bunul sălbatic la bunul revoluţionar“). Ceea ce semnala Rangel – un intelectual de care am fost foarte apropiat şi ale cărui idei au contat decisiv în ruptura mea definitivă şi irevocabilă cu orice stângism – este acea gramatică a resentimentului aflată la baza proiectului utopic castro-guevarist. Dacă ne gândim la tinereţea unor Lenin, Troţki sau Stalin, nu putem să nu remarcăm tocmai această oroare în raport cu statul de drept. Acelaşi lucru îl putem spune despre declasatul Hitler în Viena multietnică şi deschisă modernităţii burgheze. Aceşti revoluţionari erau cât se poate de anticonservatori: le repugna tradiţia statului de drept, detestau parlamentarismul, iar religia le apărea ca o formă de sclavie mentală. Există o întreagă literatură privind rădăcinile socialiste ale fascismului.

O
bservam, aşadar, formarea unei noi Internaţionale opusă nu doar Statelor Unite (cu sau fără George Bush), dar ostilă pieţei libere şi proiectului politic, cultural şi economic bazat pe recunoaş terea drepturilor individului. Se condamnă cu patima umanitaristă tratamentul prizonierilor islamişti de la Guantanamo, dar nu se suflă o vorbă despre faptul că pe aceeaşi insulă, în Cuba, oricine îndrăzneşte să se opună dictaturii poliţieneşti este supus prigoanei. Colonelul Chavez, cu ale sale fantasmagorice idei despre „socialismul bolivarian“, reprezintă, de fapt, tentativa de regrupare şi resuscitare a acţiunii stângiste menite să delegitimeze şi să distrugă pluralismul. Într-o altă carte publicată de Rangel pe tema mitologiei Lumii a Treia (prefaţată, ca şi prima, de Jean-François Revel) găsim o excepţională analiză a socialismului ca doctrină înrudită cu fascismul în privinţa respingerii capitalismului „plutocratic-mercantil“. Ambele religii politice au promis realizarea hic et nunc a comunităţii perfecte. Cu cuvintele lui William F. Buckley: ele au urmărit imanentizarea Eschatonului. Nu a fost deloc întâmplător, scria Rangel, că Josef Goebbels a oscilat un timp între comunism şi naţional-socialism: „El şi-a dat seama că ambele ideologii erau în chip egal compatibile cu înclinaţia sa personală pentru un guvern naţionalist şi autoritar care să salveze ţara din ceea ce el vedea drept liberalismul decadent al republicii de la Weimar“.

F
ascismul roşu al colonelului Chavez este salutat de cercuri dintre cele mai diverse: de la teocratul islamist iranian Ahmadinejad la impenitentul marxist sandinist Daniel Ortega. Să-l ascultăm pe Carlos Rangel, gânditorul care, asemeni brazilianului Olavo de Carvalho la ora actuală, a detectat natura patogenă a acestui conglomerat: „Dintr-un anumit punct de vedere, fascismul este un fel de socialism, un socialism machiavelic care îşi bazează reacţia împotriva liberalismului (şi, aş adăuga, împotriva conservatorismului-VT) pe utopia unei societăţi fără clase şi pe transformarea naturii umane“.

(Articol reprodus cu acceptul autorului)

Anunțuri

Comentarii»

1. machiavellian - Martie 14, 2008

Vreau sa stiu si eu ce este „fascist” la Hugo Chavez.

2. Petru Clej - Martie 16, 2008

O lectura a cartii „Liberal fascism” a lui Jonah Goldberg, poate explica de ce Chavez, intre multi alti dictatori de stanga este fascist.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: