jump to navigation

Măi neoconule! Ianuarie 4, 2008

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

După ce Traian Băsescu i-a atacat dur pe Bogdan Olteanu şi pe Cristian Pârvulescu, în urma eşecului suferit de cei doi cu proiectul de lege pentru votul uninominal-mixt (pe care şi eu îl susţin ca fiind cel mai potrivit pentru cultura noastră politică), aceştia s-au răzbunat pe… ticăloşii de intelectuali din jurul Preşedintelui. Pentru că era vorba despre un război „între intelectuali”, şi epitetele utilizate au fost unele intelectuale.

O nouă înjurătură intelectuală

Acuza „clasică” care se poate aduce unui intelectual român de dreapta este aceea de… legionar (reductio ad Hitlerum în varianta dâmboviţeană). Ca urmare, Mircea Cărtărescu a fost comparat de Bogdan Olteanu cu… Nae Ionescu, iar grupurile, deloc eterogene, de intelectuali din jurul lui Băsescu au devenit, în viziunea domnului Cristian Pârvulescu, „legiunile de arhangheli prezidenţiali”. Pentru domnul Adrian Severin, Vladimir Tismăneanu, Horia-Roman Patapievici şi Traian Ungureanu nu sunt altceva decât o „minoritate fascistoidă”.

Că „păltinişenii” sunt „legionari” şi „fascişti”, asta o ştiam deja. Datorită domnului Ion Iliescu, cu contribuţia indirectă a lui Sergiu Nicolaescu (creatorul acelei false, dar puternice imagini asupra legionarilor, cu care am fost învăţaţi toţi prin copilărie şi tinereţe), cam tot ce nu era conform cu voinţa Frontului Salvării Naţionale (succesiv, FDSN, PDSR, PSD) era… gardist.

Iată însă că apare o nouă înjurătură intelectuală: epitetul de neoconservator. Neoconservatorismul nu este curentul politic cel mai iubit de mass-media. Şi cum mass-media este cea care transmite opinii şi nu informaţii, părerile cititorilor dezinformaţi coincid cu cele ale prea subiectivilor jurnalişti.

Grupul neoconservatorilor schmitt-ieni

Dar ce înseamnă pentru domnul Pârvulescu a fi neoconservator? Domnia sa, care este ditamai profesorul de ştiinţe politice, vede în neoconservatorism o creaţie a lui Carl Schmitt, gânditorul german complet „înmulţit cu zero” de cetele corecţilor politic. Dar sărmanul Carl Schmitt are atâta influenţă asupra neoconservatorismului pe cât are „Tratatul teologico-politic” al lui Spinoza asupra teologiei eliberării. Sau, pentru a fi şi mai actuali, relaţia dintre Schmitt şi neoconservatori este la fel de superficială ca şi cea dintre Popper şi Soros…

Dar domnul Pârvulescu merge mai departe. Trecând duios peste „scăparea” asocierii stricte dintre neoconservatori şi Schmitt (subtilă reductio ad Hitlerum), domnia sa ne vorbeşte despre viziunea schmittiană asupra distincţiei dintre prieten şi duşman, pe care o consideră a fi… strategia lui Traian Băsescu.

În viziunea domnului Pârvulescu, Traian Băsescu, un probabil viitor dictator populist de dreapta, adept al Statului providenţial, este cel care îşi asumă autoritatea de a decide pentru „supuşii” săi, cine este prietenul şi cine este duşmanul. Înconjurat de grupul „dur” al neoconservatorilor „schmitt-ieni”, Traian Băsescu se pregăteşte să construiască un regim puternic, care relativizează însuşi conceptul de adevăr, ca să nu mai vorbim despre valorile democraţiei şi statului de drept.

Democraţie fără excese

Nu sunt în fan-clubul lui Traian Băsescu, dar sunt în fan-clubul gândirii neoconservatoare. Or, gândirea neoconservatoare este una fundamental democratică. Departe de a cere transformarea statului democratic în unul autoritar, neoconservatorii cred doar că este bine să existe statul. Desigur că poate apărea acuza de „fascism” sau cea de „comunism” (acuza de „troţkism”, adusă neoconservatorilor, este una care se mai aude prin mediile americane) din partea libertarienilor radicali. Dar în nici un caz neoconservatorii nu pot fi acuzaţi de fascism de către exponenţii noii stângi (şi domnul Pârvulescu, cu bună parte din „societatea civilă” pe care o reprezintă, este unul dintre aceştia), din moment ce această stângă nouă este cea care suprimă toleranţa în numele unei aşa-zise noi toleranţe, cea care suspendă adevărul în numele corectitudinii politice, cea care suspendă libertăţile individuale în numele multiculturalismului. Nu neoconservatorii sunt cei care se joacă de-a „dialogul social” în familie (aşa cum face chiar domnul Pârvulescu, cel cu soţia la Guvern, dar cu „societatea civilă” pe statul de plată).

Neoconservatorismul, pe care îl înţeleg doar ca pe o formulă democratică eliberată de idealismele nocive ale stângii, dar şi de multe dintre excesele dreptei (fie că vorbim aici despre libertarianismul radical, fie că vorbim de o dreaptă nedemocratică) este, poate, unica soluţie pentru o Uniune Europeană care pare să cadă victimă utopiilor unui nou socialism.

Ce este trist e faptul că nici unul dintre criticii lui Traian Băsescu nu reuşeşte să răspundă obiectiv discursului acestuia sau a echipei din jurul acestuia. Când Băsescu îi spune domnului Cristian Pârvulescu că a minţit, acesta îl face… dictator. Când li se reproşează guvernanţilor şi opoziţiei parlamentare faptul că sunt incapabili să facă analiza unui text legislativ, de ei înşişi propus, cei care fac aceste critici sunt (horribile dictu!) neoconservatori.

Cine n-are dreptate?

Atunci când domnul Tismăneanu acuză guvernul Tăriceanu de peronism, prin refuzul de a da hotărâri de guvern esenţiale, mascându-le, împreună cu Parlamentul, prin legiferări populiste, atunci domnul Tismăneanu este… fascistoid.

Domnul Traian Băsescu a reuşit să mobilizeze împotriva sa aproape întreaga clasă politică. Un asemenea fenomen „de masă” m-a făcut să mă gândesc că este imposibil ca Traian Băsescu să aibă dreptate. Dar incoerenţa actualei clase politice, pusă în paralel cu discursul coerent al Preşedintelui, mă face ca, treptat, să îmi schimb punctul de vedere. Deoarece, orice s-ar spune, povestea caltaboşilor, gafele intolerabile ale ministrului Cioroianu şi vorbăria în vânt aparţin guvernanţilor şi nu actualei administraţii de la Cotroceni.

Aşa că, în contextul în care unica strategie de contracarare a administraţiei prezidenţiale se reduce la „insulta” de neoconservator, îmi pare rău, dar nu am cum să mai fiu de partea celor care sunt contra Preşedintelui.

Şi, ca un argument în plus în favoarea „băsescianismului”, aduc două elemente relativ noi: decizia lui Traian Băsescu de a denunţa oficial pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, precum şi discursul său din noaptea de Anul Nou, plin de gânduri bune către românii din Basarabia, victime ale unui regim politic imbecilizat şi imbecilizant. Aceasta în contextul în care, lipsit de demnitate, guvernul României se pare că recunoaşte deja existenţa unei limbi… moldoveneşti.

Anunțuri

Comentarii»

1. machiavellian - Ianuarie 4, 2008

„Atunci când domnul Tismăneanu acuză guvernul Tăriceanu de peronism, prin refuzul de a da hotărâri de guvern esenţiale, mascându-le, împreună cu Parlamentul, prin legiferări populiste, atunci domnul Tismăneanu este… fascistoid.”

Tismaneanu face prea multa gargara pentru fituica lui scrisa parca de analfabeti fara formare stiintifica. Iar o parte din sugestiile lui sunt absurde. Comunismul este rau prin sine, nu avem nevoie de un intreg manual care sa cante un an intreg copiilor de liceu asta. Dar, deh, Tismenski actioneaza cum numai un birocrat stie: ii e teama pentru statul lui de plata.

2. Alexandru-Bogdan Duca - Ianuarie 4, 2008

Sansa a facut sa il cunosc pe Vladimir Tismaneanu si sa discut, nu putin, cu el atat despre Raportul final (fata de care am rezervele mele) cat si despre necesitatea condamnarii ferme si clare a comunismului.

Vladimir Tismaneanu nu este omul jumatatilor de masura atunci cand este vorba de condamnarea comunismului, temandu/se, mai mult decat de soarta statului lui de plata, de posibilitatea ca nebunia comunista sa fie uitata, iertata si transformata intr-un comunism soft, european, in care sa fie „cool” sa porti tricouri cu banditi precum Che Guevara sau sa citesti carticica rosie a lui Mao.

Nu avem dreptul sa lasam sa se piarda memoria unei epoci care a ucis suflete…

3. man - Ianuarie 31, 2008

ma gandesc ca e un reflex de comunism nedepasit sa vedem in Traian Basescu un dictator, un criminal monstruos. mai de mirare mi se pare cum nu se iese odata din logica asta minimalizanta a lui Noica=legionar, Cioran=legionar, Eliade=idem. O obtuzitate perfecta – ar trebui poate un studiu psiho-sociologic prin comparatie cu alte tari care au iesit (ma rog) din comunism in 89. Cred ca am avea surprize mari sa descoperim cate sechele ne-au ramas.

4. Ilie Catrinoiu - Februarie 1, 2008

Astept sa vina mai repede alegerile, sa vedem atunci care pe care! Astept sa cada rau de tot PSD-ul, PNL-ul, toti. PC si PRM oricum nu mai intra in Parlament.

5. Cuane, vin alegerile, cuane! « Atitudini fara platitudini - Februarie 1, 2008

[…] Posted on februarie 1, 2008 by Ilie Catrinoiu Felix a decis ca Securitatea e nevinovata. Da. Aflu de aici ca domnul Cristian Parvulescu, marele briliant al democratiei in Romania, crede ca Basescu e un […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: