jump to navigation

Câteva gânduri… Noiembrie 16, 2007

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Se pare că mi-am făcut o imagine de extremist. Faptul că, sub presiunea împrejurărilor, majoritatea textelor scrise şi publicate de mine au măcar o notă polemică a dus la construirea unei imagini a persoanei mele pe care nu mi-o însuşesc.

Preocupări şi priorităţi

Puţini cunosc preocupările mele teologice sau exerciţiile mele filosofice, majoritatea orientate spre spaţii culturale precum ontologia, metafizica sau teologia spirituală unde polemica nu îşi găseşte locul şi rostul. De aceea, de multe ori îmi propun să accentuez dimensiunea culturală a colaborării mele cu această revistă. Totuşi, timpul acesta, pe care îl trăim toţii, mi se aşază mereu împotrivă.

Critica societăţii, filosofiilor şi ideologiilor recente transformă, nu neapărat în bine, pe cel ce se dedică ei. Cel care priveşte abisul, avertizează Nietzsche, este privit, la rândul lui, de către acel abis. Iar, dincolo de aforism, nu de puţine ori tentaţia cea mai mare este aceea de a combate extremismul cu alte forme de extremism. Tentaţie ce trebuie depăşită, căderea în asemenea ispită nefiind altceva decât înlocuirea unui rău cu altul, cel puţin la fel de mare.

E greu să nu fi extremist când te ocupi, critic, de manifestări agresive care atacă propria ta identitate, propria ta viaţă. Iar această luptă disperată pentru echilibru nu este cu nimic ajutată de factorii externi. Invoc tot cazul meu: încerc să păstrez un drum echilibrat, unde fermitatea credinţei să fie dublată de moderaţia lipsei de ură. Pe acest parcurs spiritual însă, şi prieteni, şi duşmani îmi reproşează extremismul. Legionar, neofascist, fascist, protofascist, nazist, rasist, chiar şi comunist, iată reproşurile ce mi se aduc, mai mult sau mai puţin voalat, de către prieteni şi de către duşmani.

Motivaţia lor? Nu mă opresc (nu mă pot opri!) din critica acestui sistem de lucruri în care trăiesc. Or, cine critică un sistem social e musai să aibă şi niscaiva periculoase gânduri revoluţionare de distrugere a acestuia.Un alt motiv este faptul că aş vedea peste tot Răul. Cel mai bun prieten al meu îmi reproşa că risc să o iau razna din moment ce pot să cred o ştire vehiculată în mass-media, care vorbeşte despre introducerea corectitudinii politice în… astronomie. Dumnezeu, cel mai mare protofascist din Istorie (Fiul Său, Isus Hristos, a fost primul comunist. Doamne! Ce familie!) a îndrăznit să facă mai multe galaxii în formă de svastică, pe care diverse organizaţii legate de memoria Holocaustului încearcă acum să le ascundă după un voal de minciună corectă politic.

Prietenul meu îmi reproşa cum de pot crede o asemenea ştire absurdă! Uluitor pentru mine a fost faptul că acest reproş survenea la câteva zile după ce el însuşi se lovise de absurdul corectitudinii politice: o decizie a CNA tranşa ca „irelevant” (şi, implicit interzis!) pentru jurnalişti chiar subiectul zilei. În 1984 al lui Orwell personajul principal lucrează zilnic la cea mai mare campanie de manipulare ce a putut fi imaginată vreodată. Îşi face munca conştincios până în clipa în care este frapat de o minciună banală pe care trebuia să o transforme în adevăr (repet, asta era muncasa zilnică!). Această minciună banală, şi nu miile de falsuri pe care le comitea zilnic, este cea care îl determină să înfrunte sistemul. Şi prietenul meu, asemenea personajului orwellian, preferă (din autoprotecţie sufletească?) să se rezume la o singură minciună. În rest, respinge cuminte, prin acceptare, absurdul corectitudinii politice. 
 

Coerenta lume nouă

Eu nu pot face aceasta. Mai mult chiar, văd în adunarea tuturor acestor relatări cu privire la minunata lume nouă o coerenţă de idei de-a dreptul înfricoşătoare. Aceasta nu înseamnă că aş crede în cine ştie ce teorie a conspiraţiei (nici o masonerie sau organizaţie secretă nu ar conspira pentru distrugerea umanităţii!), ci doar în efectele unei eroziuni biologice, ale unei boli a acestei lumi. Firescul cu care lumea se îndreaptă spre o odihnă veşnică este, cel puţin pentru mine, prea evident pentru a putea crede în eficienţa unor prostioare precum protocoalele de la Toronto.

Dar să revenim… la mine. Nu sunt multe zile de când, într-o discuţie cu o prietenă, vorbeam despre o posibilă orientare a mea politică spre partidul lui George Becali. Doamne! Ce valuri a stârnit o asemenea afirmaţie! Brusc, din prietenul înţelept am devenit un amestec dubios de extremist şi un vânător de parvenire. Cele scrise de mine pe marginea actualităţii politice deveneau, automat, material propagandistic pentru Becali. Am încercat să mă justific. „Nu există justificări!” mi s-a răspuns. De ce? Pentru că, paradoxal, prin declararea unei posibile opţiuni politice de fapt reuşisem să îmi liniştesc, nu să îmi provoc prietena. În ce sens? Am fost, în sfârşit, catalogat.

Ce este amuzant e faptul că, în discuţiile ce au urmat, prietena respectivă îmi recomandă stăruitor un fel de biblie a ateilor care, speră ea, va zgudui măcar creştinismul meu dogmatic. Să înţeleg oare că a reuşit să identifice şi sursele „extremismului” meu? Felicitările mele. Dar nu voi citi cartea respectivă…

Nimănui nu îi pasă dacă Becali sau Duca sunt extremişti sau nu. Ceea ce contează, ceea ce e cel mai important, e faptul că aceştia pot fi catalogaţi, pot fi trimişi la tomberonul de gunoi al extremiştilor. Aceasta pentru că ceea ce spun ei şi cei ca ei de cele mai multe ori deranjează. Nu voi discuta aici cazul domnului Becali (sper să am ocazia să îmi exprim cândva, argumentat, punctul meu de vedere, dureros de sincer, despre domnia sa), ci voi reveni la cazul meu. 

Un Decalog încă actual

Deci, sunt extremist pentru că resping critic filosofiile la modă ale timpului meu, pentru că încerc să propun (mai mult verbal decât prin fapte, din păcate) morala creştină atât de ignorată de aceste vremuri. Sunt fascist pentru că doresc adevărul, sunt nazist pentru că sunt mândru de etnia mea, sunt rasist pentru că resping relativismul cultural, sunt încuiat pentru că nu am deschidere spre arta recentă, sunt bigot pentru că văd în avort o crimă monstruoasă.

Din păcate pentru cei care îmi impută toate formele de extremism de mai sus, morala iudeo-creştină este de nedepăşit chiar şi pentru ei (cine ar putea să denunţe poruncile morale din Decalog?); adevărul, chiar dacă doare, este primul pas spre un progres real; neamul este un dat de care fiecare trebuie să ţinem cont, măcar prin limba pe care o vorbim din copilărie; în sfârşit, relativismul cultural şi arta recentă sunt, amândouă, variaţii pe aceiaşi temă: povestea hainelor cele noi ale împăratului, povestea timpului nostru şi a fiecăruia dintre noi. Cât despre avort, independent de complexele sofisme justificative, uciderea unui om continuă să rămână o crimă, crimă pentru care societatea noastră va trebui să răspundă.

Cât despre conceptele de „fascism”, „bigotism” şi „nazism”, apelul criticilor mei la nişte dicţionare bune, mă va scuti, sper, pe viitor, de aruncarea unor asemenea acuze.  

Anunțuri

Comentarii»

1. calauza - Noiembrie 20, 2007

o singura intrebare, de ce „legionarismul” este extremism?

2. Alexandru-Bogdan Duca - Noiembrie 21, 2007

O intrebare careia as vrea sa ii gasesc raspuns. Asa cum as vrea sa stiu de ce se baga „in aceiasi oala” fascismul, franchismul, salazarismul, legionarismul si nazismul…

Dar, ce trebuie sa stim e faptul ca, daca te-a facut cineva legionar, esti „patat”.
Fara sa o fac din lasitate, distantarea mea de legionarism este motivata strict doctrinar.

3. Romfest - Decembrie 2, 2007

Iisus se scrie cu doi de i.

4. Iuliana - Decembrie 10, 2007

„Dar sa revenim la mine”… Enough about me, let’s talk about me? :))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: