jump to navigation

Şi a fost Adunarea Ecumenică Europeană de la Sibiu… Septembrie 21, 2007

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Prezent la o parte din lucrările Adunării Ecumenice de la Sibiu, am înţeles de ce Biserica Catolică priveşte cu rezervă spre mişcarea ecumenică şi de ce în mediile monahale româneşti ecumenismul este privit ca o formă periculoasă de erezie şi chiar de apostazie.

Tema acestei a treia adunări ecumenice europene era „Hristos-Lumina lumii”. S-a vorbit despre globalizare, pericolul capitalismului, salvarea lumii a treia, dar despre Hristos nu s-a spus mai nimic. Probabil că, fiind „Lumina lumii”, era însărcinat doar cu iluminatul cortului (de circ) în care s-au desfăşurat bună parte din manifestările plenare ale acestei adunări ecumenice.

 

Ambiţiile ecumenismului

Dar să vedem ce ar trebui să fie şi ce a ajuns să fie ecumenismul. Mişcarea ecumenică s-a dorit a fi o cale modernă de rezolvare a divergenţelor teologice şi istorice care au separat Creştinătatea în nenumărate Biserici, confesiuni şi secte. Scopul acesta nobil trebuia împlinit prin dialog teologic şi prin colaborare pe tărâm pastoral.

Cultele protestante (inclusiv Biserica Angliei) şi Bisericile Ortodoxe au aderat din primul moment la acest proiect. Biserica Catolică, mult mai reticentă, a preferat, abia după conciliul Vatican II, să se limiteze doar la o colaborare cu mişcarea ecumenică, evitând să se alăture ei ca membru plin. De asemenea, Catolicismul nu a ezitat niciodată să condamne excesele ecumenismului, afirmând (ultima dată prin ultimele „Răspunsuri” formulate de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei) opinia sa clară cu privire la celelalte culte creştine. Aceasta nu a împiedicat şi nu împiedică multe organizaţii catolice să îşi asume multe dintre punctele noii agende a ecumenismului.

Mişcarea ecumenică a evoluat de capul ei. Lumea protestantă, foarte relaxată din punct de vedere teologic şi etic, a transformat mişcarea într-un prilej de „adaptare” la lumea recentă. Bisericile Ortodoxe au văzut în ecumenism sursa de finanţare ideală pentru diverse programe şi proiecte. De asemenea, în perioada comunistă, pentru Bisericile Ortodoxe din lagărul socialist mişcarea ecumenică, stipendiată direct sau indirect de Uniunea Sovietică, era un prilej bun pentru colaborarea interortodoxă, dar şi pentru veritabile evadări din închistarea ideologică din ţările de origine.

 

Un Komintern creştin

Dar ecumenismul a început să alunece spre panta relativismului… Prin ecumenism a început să se înţeleagă şi dialogul inter-religios (ceea ce a făcut ca multe întruniri ecumenice să devină veritabile babilonii teologice şi culturale). Scopul nobil al ecumenismului, refacerea unităţii Bisericii lui Hristos, a fost dizolvat de teologii „soft” şi de conştientizarea de către diverşii ideologi ai ecumenismului a unor „nevoi stringente”, care nu au însă nimic în comun cu agenda bimilenară a Creştinismului.

Brusc, creştinătatea ecumenistă este interesată de pacea politică a lumii, de nivelul de trai al ţărilor din lumea a treia, de apărarea drepturilor omului prin cine ştie ce colţ de mapamond, de salvarea animalelor planetei, dar mai ales de… combaterea globalizării şi a capitalismului, de parcă mesajul Evangheliei ar fi fost unul social, şi nu unul spiritual.

Activiştii ecumenişti au căzut în capcana întinsă lor de ideologii socialişti ai secolului al XIX-lea. Refuzând să îşi mai asume credinţa că ei nu reprezintă o religie, ci însuşi mesajul lui Dumnezeu către umanitate, ecumeniştii au acceptat să se considere „colegi” cu clericii celorlalte religii necreştine. Brusc, în conceptul de „religie” s-au comasat toate credinţele religioase ale lumii, reprezentanţii ecumenişti ai acestora neavând nici o problemă în momentul în care s-a pus semnul egalităţii între credinţa lor şi cea a celorlalţi. Când socialiştii secolului XIX (Feuerbach, Engels) înţelegeau astfel „religia”, probabil că nici nu se aşteptau să primească un astfel de feed-back pozitiv din partea teologiei.

O altă idee socialistă pe care ecumenismul a îmbrăţişat-o repejor este cea a lui Hristos ca prim comunist din istorie. Şi dacă sărmanul Hristos nu a lăsat în urma sa decât nişte Evanghelii (şi acelea scrise de discipoli), ecumeniştii din ziua de astăzi fabrică în numele lui Iisus un „comunism creştin” care l-ar impresiona până şi pe bătrânul Marx. Ce contează că Hristos ne spune că vor exista săraci până la sfârşitul veacurilor? Doar El nu se pricepea la teorii sociale! Mişcarea ecumenică, mult mai bine updatată, e foarte decisă să lupte pentru eradicarea sărăciei şi pentru o echitabilă împărţire a bunurilor lumii.

Faptul că Hristos ne cere să avem grijă de suflet, de partea nemuritoare a fiinţei noastre nu mai contează pentru ecumenişti. Este chiar periculos să te interesezi de sufletul seamănului tău. Dacă o faci, iar acest seamăn al tău aparţine unei alte confesiuni creştine sau religii de cea căreia îi aparţii tu (şi pe care, implicit, o şi mărturiseşti ca fiind adevărată), încalci principiile fundamentale ale ecumenismului. Ferească Sfântul să comiţi „păcatul” prozelitismului! Toate religiile sunt adevărate atâta timp cât luptă hotărât împotriva sărăciei (şi cauzei acesteia: capitalismul), globalizării şi încălzirii globale.

 

Tobe şi Scripturi

Manifestările ecumenismului sunt, ca urmare a principiilor de mai sus, deosebit de… interesante. În sensul său larg, care înglobează şi dialogul inter-religios, ecumenismul se manifestă sub forma unor foarte simpatice congrese ale tuturor religiilor, în care reprezentanţii tuturor dumnezeilor acestui pământ sunt mobilizaţi să vorbească despre „adevăratele probleme ale umanităţii”.

Vă mai aduceţi aminte de întrunirea „Oameni şi religii” de la Bucureşti, din august 1998? Acea întrunire avea un titlu interesant şi provocator: „Pacea este numele lui Dumnezeu”. Acolo erau lideri religioşi reprezentând aproape toate divinităţile cinstite din lumea de astăzi. S-au simţit bine, au spus lucruri minunate, dar au evitat cu vaşnică hotărâre să răspundă la o întrebare de bun-simţ: „Pacea este numele lui Dumnezeu. Dar… care Dumnezeu?”.

La Adunarea de la Sibiu am avut parte de un ecumenism în sensul său restrâns (limitat doar la dialogul inter-creştin). Datorită unei crescânde seriozităţi a felului în care Biserica Catolică înţelege să se raporteze la celelalte confesiuni creştine, dar şi a rezervelor tot mai serioase ale Bisericilor Ortodoxe faţă de ecumenism, am fost privaţi la Sibiu de „slujbe ecumenice” în care, ignorându-se regulile ferme lăsate de Părinţii Bisericii, se lăsa impresia unei comuniuni de rugăciune între toţi creştinii.

În schimb, nu am fost privaţi de discursuri care te făceau să te gândeşti cu frică la apariţia unui Komintern creştin. La fel, nu am fost privaţi nici de spectacole în care domnişoare sexy dansau spasmodic pe ritmul incantării în diverse limbi moderne a unor versete din Scripturi. Nici ritmurile de tobă nu au lipsit, aşa cum nu au lipsit nici „retrageri cu torţe” menite să ne transmită un mesaj despre lumină (reamintesc că tema Adunării era „lumina lui Hristos”). Cum despre Hristos nu prea e corect politic să vorbim, măcar să înlocuim lumina Sa cu nişte… torţe.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: