jump to navigation

Antisemitismul: o problemă eternă? Iunie 18, 2007

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

Periodic presa ne informează de accese antisemite şi „antisioniste”. Dincolo de faptul că multe din acuzele de antisemitism sunt de fapt produsul unor creiere spălate cu neomarxism şi corectitudine politică, există o ură mocnindă împotriva evreului şi evreităţii.

Un model demn de admirat

Această ură, asociată urii faţă de francmasonerie şi faţă de „imperialismul american”, orbeşte minţile şi inimile multora dintre contemporanii noştri. Nevoia de a avea un duşman face ca „ţapul ispăşitor” clasic, evreul, să fie din nou supus oprobiului public, lui alăturându-i-se „slugile sionismului”: Statele Unite şi francmasoneria.

Dar de ce să urăşti în anul 2007 Israelul şi poporul evreu? Dacă faptul că stânga priveşte cu duşmănie Israelul este de înţeles (a se vedea poziţia Uniunii Europene faţă de politica externă a statului Israel), acest lucru nu mai poate fi înţeles atunci când privim lucrurile dinspre dreapta. Statul Israel ar trebui, departe de a fi blamat, să fie considerat un exemplu pentru orice politician autentic de dreapta.

Din momentul apariţiei sale, Statul Israel s-a construit şi s-a dezvoltat pornind de la concepte fundamental de dreapta: tradiţie, credinţă, naţionalism şi demnitate. Din multe puncte de vedere, Israelul este un miracol: o ţară renăscută în condiţii extrem de dificile, care a ştiut să reînoade legăturile cu istoria sa antică. Istoria statului Israel nu începe în anul 1948, ci se reînoieşte în acel an când, după 1900 de ani, evreii se întorc acasă.

Felul în care Israelul şi-a recâştigat cu arma în mână pământurile care i-au aparţinut din punct de vedere istoric, felul în care a făcut şi face opoziţie activă fundamentalismului islamic, folosind războiul ca unealtă a păcii fără discursuri diabetice şi corecte politic despre porumbei şi nonbeligeranţă lipsită de justiţie, nu pot fi decât exemple pentru politicienii de dreapta şi pentru patrioţii de oriunde.

Ar fi loc aici să vorbim şi despre solidaritatea poporului evreu. Fără a cădea în păcatul totalitarismului, evreii, deşi diferiţi, sunt solidari în credinţa lor în evreitate şi în patria lor, eretz Israel. Memoria istoriei acestui popor este mereu vie şi mobilizatoare pentru fiecare evreu. Spre deosebire de popoarele europene, pentru care naţionalismul a devenit un păcat de moarte, iar istoria un blestem, poporul evreu continuă să îşi apere şi să îşi manifeste demnitatea. Un popor ce refuză să trăiască în postmodernisme şi post-istorii nu poate decât să fie un exemplu pentru orice patriot din contemporaneitate.

Israelul nu este patria socialismelor ieftine şi nici a cenzurilor impuse de corectitudinea politică. Democraţia israeliană se pare că a găsit, în ciuda permanentei stări de asediu la care este supusă această ţară, echilibrul dintre tradiţie şi modernitate. Un asemenea echilibru a fost pierdut de Europa recentă, ca şi de gândirea slabă a celor fără de Dumnezeu şi patrie.

Cu toate acestea, mulţi preferă să se solidarizeze cu cauza palestiniană (a se citi cauza celor din Hamas si Hezbollah) văzuţi, evident, ca victime ale „terorismului de stat” israelitean. Faptul că populaţia palestiniană, net inferioară economic şi cultural celei evreieşti, este incapabilă să înţeleagă că nu există drept istoric pentru un stat palestinian, faptul că majoritatea palestinienilor sunt membri sau colaboratori ai organizaţiilor teroriste arabe, nu contează. Pentru noua stângă, nu contează deoarece e firesc ca „stângacii” să ia apărarea celor „năpăstuiţi” şi să refuze categoric orice raportare la istorie. Pentru politicienii de dreapta, sprijinirea Israelului presupune fie riscul unei confruntări cu atotputernica stângă, fie pe cel de a „trăda” o tradiţie absurdă a antisemitismului, prezent în mediile politice europene încă din secolul al XIX-lea.

Israel şi USA

Există o ţară care, cât de cât, are un model politic compatibil cu cel al Israelului. Mă refer, desigur, la Statele Unite ale Americii. Bineînţeles că SUA este victima multiculturalismelor şi postmodernismelor, Universităţile americane, mass-media şi cinematografia fiind practic infestate de mentalităţi comunistoide. Cu toate acestea, spre deosebire de Uniunea Europeană, Statele Unite depun eforturi serioase de armonizare a tradiţiei cu modernitatea. America profundă, numită de anumiţi analişti recenţi „America retro”, este cea care nu a renunţat la Biblie şi la credinţa că pacea nu se poate face decât întru dreptate.

Patriotismul american este, de asemenea, unul autentic, un patriotism activ, fundamentat pe solidarizarea cu cei care au aceleaşi valori. Căci, asemenea Israelului, naţiunea americană se fundamentează pe valori, şi nu pe sânge. Dacă Israelul este coagulat religios, SUA este coagulată de către democraţie. De aceea, solidaritatea americanilor cu orice democraţie autentică din lume este rezultatul manifestării acestui tip de patriotism.

Neîncrederea în Statele Unite ale Americii este condiţionată de mentalitatea specifică  adversarilor ei. Îţi vezi adversarul după chipul şi asemănarea ta. Şi dacă tu nu ai întinde nimănui mâna decât având şi anumite interese meschine, evident că eşti reticent în faţa oricărei mâini întinse de alţii. Şi îndrăznesc a crede şi a spune că printre cei mai mari adversari ai Americii sunt, alături de talibani, europenii. Capacitatea Europei de a uita faptul că nu de puţine ori SUA a salvat „pielea” bătrânului Continent este legată de dispreţul faţă de Israel. Aceasta deoarece americanii susţin procesul de pace din Orientul mijlociu mergând pe mâna diplomaţiei israeliene. Motivul acestei alegeri? Unul simplu: Israelul, spre deosebire de lumea arabă, este garantul libertăţii şi demnităţii umane.

Bătrânul continent

Europenii, bătrâni şi obosiţi, lipsiţi de coerenţa unei credinţe sau de ataşamentul faţă de o patrie (căci „patria” lor devine bunăstarea şi birocraţia UE), nu pot înţelege nici Israelul şi nici Statele Unite. Valorile europene se reduc la „respectarea” (corect ar fi: asumarea) valorilor celorlalţi. Lipsiţi de coloană vertebrală, europenii nu pot înţelege de ce alţii au aşa ceva. Obsedaţi de drepturile omului, europenii uită, din ce în ce mai mult, de demnitatea umană.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: