jump to navigation

Noul Imperialism Iunie 14, 2007

Posted by Bogdan Duca in Uncategorized.
trackback

O cultură puternică se impune în mod natural în faţa unei culturi mai slabe. O putere economică va ajunge în mod natural să domine un stat dependent de resursele puterii respective. O putere politică va ajunge în mod natural să influenţeze statele din jur. Nu trebuie să existe o filosofie sau o ideologie pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Ele se întâmplă pur şi simplu, din firescul lucrurilor. „Peştele cel mare îl înghite pe cel mic” (cu micile variaţii de rigoare).

Blamare şi autoblamare

Condamnarea acţiunilor imperialiste ale unei culturi, ale unui stat sau ale unei puteri economice este şi ea naturală. Instinctul de apărare este la fel de puternic ca şi nevoia de hrănire, de agresiune pentru supravieţuire. Dar, dincolo de acest instinct de supravieţuire, autoînvinovăţirea pentru crimele imperialismelor mi se pare cel puţin greşita.De aproape 50 de ani, Occidentul îşi toarnă cenuşă în cap pentru colonizarea Lumii a Treia şi pentru vina de a nu fi înţeles, iubit şi tratat ca egale toate „civilizaţiile” tribale şi toate formele, mai mult sau mai puţin primitive, de relaţionare socială. Tot în aceşti ultimi 50 de ani, Occidentul este acuzat de neoimperialism. Simplul fapt că civilizaţia occidentală, căreia şi noi, românii, îi aparţinem este în mod cert superioară (din punct de vedere al organizării sociale, economice şi al culturii) celorlalte civilizaţii este suficient pentru a putea fi considerată o civilizaţie cu tendinţe imperialiste.Când asemenea acuzaţii vin din lumea arabă sau sunt rezultatul frustrărilor Lumii a Treia, lucrurile au o anumită logică şi coerenţă. Când însă asistăm la un val autoacuzator, când acuzele vin chiar din sânul civilizaţiei occidentale, atunci nu se poate să nu te întrebi unde mai este logica şi coerenţa unui astfel de discurs.

Cele 3 stigamte; Africa Neagră

Voi încerca să vorbesc, în cele ce urmează, despre trei forme mult condamnate ale imperialismului: colonialismul, imperialismul american de după Războiul Rece şi globalizarea (văzută de marxiştii soft ca fiind o formă supremă de manifestare a imperialismului). Mai mult chiar, mă voi face un soi de „avocat al diavolului”, încercând să arăt inevitabilitatea şi importanţa pozitivă a acestor forme mai recente ale imperialismului.Colonialismul a fost condamnat cu multă vehemenţă după cel de-al Doilea Război Mondial. Cinematografia, cărţile, dar mai ales propaganda comunistă au definit colonialismul ca fiind o teribilă formă de imperialism. Gândul şi grija faţă de popoarele sărmane ale Africii, asuprite sub „jugul colonialist”, a dus la destrămarea destul de rapidă a Imperiilor coloniale. Rezultatul? Africa zilelor noastre, un continent al foametei, sărăciei şi al eternelor conflicte interetnice.Cine este vinovat de aceasta stare de fapt? Primul răspuns care ar veni pe limbă e: colonialismul. Dar să fie, oare, acesta şi răspunsul corect?Puterile coloniale nu au pătruns într-o Africă cât de cât civilizată. Continentul Negru în secolul al XIX-lea este organizat prestatal în triburi şi uniuni tribale. Principala resursă economică a Africii negre erau oamenii, bine comercializaţi ca sclavi nu de către colonizatori (care încă din secolul XVIII luaseră măsuri ferme de combatere a sclavagismului), ci de către diferiţii lideri tribali, intitulaţi, prea pompos, regi…Ce a însemnat colonizarea Africii? Oprirea războaielor dintre triburi, stoparea pentru mai bine de o sută de ani a comerţului cu sclavi şi, mai ales, două lucruri pe care „civilizaţiile” tribale nu le aveau deloc (şi probabil nici măcar nu se gândiseră la ele): servicii sanitare şi educaţie. A mai însemnat dezvoltarea unei culturi civice şi administrative fără de care intrarea societăţilor prepolitice africane în modernitate ar fi fost imposibilă.Decolonizarea forţată, după nici o sută de ani de procese istorice dificile de „nation building”, a fost cea care a generat transformarea Africii în ceea ce este acuma: un mega-proiect politic neterminat ai cărui cetăţeni suferă în intervalul dintre visul democraţiei şi infernul surogatului politic de tribalism modern.

America şi globalizarea

Un alt „monstru” este imperialismul american de după Războiul Rece. Este un fapt deja ştiut de toată lumea că după 1991, anul prăbuşirii URSS, Statele Unite au rămas singura superputere mondială. Acest lucru este considerat, de multă lume, ca fiind foarte grav. Da, este evident că Statele Unite sunt Imperiu şi domină mare parte din lume, însă ce este rău în asta? Faptul că sunt… imperialiste?Imperialismul american presupune nu numai exportul de Coca-Cola, ci şi cel de democraţie autentică, lucru pe care şi numeroşii adversari occidentali ai Americii nu îl pot ignora fără să comită un sacrilegiu. Acest export de Coca-Cola şi democraţie este cel care face ca imperialismul american mult hulit să fie chiar mai util umanităţii decât corespondentele sale clasice mult idealizate (Imperiul elenistic al lui Alexandru sau Imperiul Roman). Căci nu cred să existe un sistem politic care să se fi dovedit mai eficient ca democraţia în gestionarea relaţiilor interumane precum şi în asumarea unei filosofii cât mai echilibrate a relaţiei dintre autoritate şi popor.A treia sperietoare de ciori a istoriei noastre recente este globalizarea. Văzută de marxiştii mai recenţi ca fiind o ultimă zbatere a imperialismului (care, la rândul său, fusese, după Lenin, ultima zbatere a capitalismului), globalizarea a reuşit să devină marea sperietoare a lumii. Se luptă şi se moare împotriva globalizării ca şi cum un asemenea proces ar putea fi oprit fără consecinţe dezastruase pentru întreaga umanitate. Globalizarea este un trend firesc al umanităţii. Momentele de regres ale procesului globalizării nu au fost niciodată momentele cele mai fericite din istoria umanităţii. Ceea ce nu se poate spune despre multe din aspectele globalizării.

Prima, a doua, a treia Roma

Imperiul Roman a fost un stat care şi-a asumat acest trend în spaţiul bazinului mediteranean – lumea cunoscută, la acea vreme. Regresul procesului de globalizare de după momentul reprezentat de Imperiul Roman a fost cel al Evului Mediu timpuriu, cu haosul invaziilor barbare… Imperiul Roman a dat o civilizaţie şi o religie (Creştinismul) care, după Evul întunecat, a creat premisele unui alt proces de globalizare: Respublica Christiana.Istoria merge pe un curs pe care numai Dumnezeu (şi nici Acesta totdeauna) îl cunoaşte.

Anunțuri

Comentarii»

No comments yet — be the first.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: