Noul Conservatorism

Aflu cu durere de pe blogul lui Vladimir Tismăneanu că a murit marele filosof Leszek Kolakovski, cel care a avut curajul, parcă de neconceput în contemporaneitate, de a vorbi despre Răul din istorie.

Mă rog ca Dumnezeu să odihnească sufletul său şi regret că viaţa a făcut în aşa fel ca să îi cunosc opera fără să mai pot ajunge să cunosc şi pe autorul ei!

Astăzi, din dorinţa de a protesta contra terminării (că de construit e deja construit) a unui bloc “zgârie-nori” lângă catedrala romano-catolică din Bucureşti, toate bisericile din Muntenia, Oltenia şi Dobrogea au fost închise.
Da, în ciuda poruncii din Decalog care cere să cinsteşti ziua Domnului, în ciuda poruncilor şi legislaţiei bisericeşti care consideră ca fiind păcat grav absentarea de la Liturghia duminicală, mai marii Arhiepiscopiei romano catolice, au decis să protesteze.
Unicul afectat de protest a fost Dumnezeu… Dar ce contează? Important că spiritul civic catolic s-a manifestat cu fermitate.

Astept cu nerabdare momentul in care clerul şi credincioşii din arhidieceza romano-catolică de Bucureşti vor fi cel puţin la fel de vehemenţi împotriva legislaţiei pro-avort şi a politicilor împotriva vieţii duse de neocomuniştii ce ne guvernează din 1945 încoace.

Ah! Cu un amendament! Să nu mai protesteze închizând biserici, căci acest lucru, repet, nu îl afectează decât pe Dumnezeu, Care, săracul, nu este vinovat că Monseniorul Ioan Robu a semnat “ca primarul” pentru construcţia Cathedral Plazza, aşa cum nu e vinovat nici de faptul că bunii credincioşi catolici manifestă un simţ estetic cel puţin curios: nu le plac “zgârie norii” dar îşi construiesc “biserici” din beton armat de un prost gust …înfiorător.

Citesc pe blogul bunului meu prieten, Cătălin Sturza, ca şi în The Christian Science Monitor , despre o propunere mai mult decât legitimă: reţeaua de socializare de pe Internet, Twitter, să obţină Premiul Nobel pentru Pace.
Autorul articolului din The Christian Science Monitor, Mark Pfeifle face această propunere cu gândul la rolul reţelei Twitter în transmiterea informaţiilor din timpul revoltelor din Iran. În faţa unei prese neputincioase şi de multe ori deloc neutre, Twitter-ul a adus informaţia lumii de pe câmpul de luptă şi a transmis luptătorilor pentru libertate solidaritatea restului lumii.
Cătălin Sturza ne aduce aminte de Chişinău (am uitat cam repede de el, nu e aşa?). Tot Twitter-ul a reuşit să străpungă cortina de fier informatică, trasă în jurul Basarabiei de ultimul regim comunist din Europa.
Mulţi dintre noi am petrecut probabil nopţile acelea fierbinţi cu “nasul în calculator”, urmărind pe Twitter ce se întâmplă în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău şi transmiţând celor de acolo felul în care evoluau (sau involuau) demersurile diplomatice româneşti şi europene în raport cu situaţia din Basarabia.

Stau să mă întreb dacă nu cumva premierea cu Nobel a unei reţele de socializare impersonale şi lipsite de orice conotaţie ideologică, nu ar putea renormaliza tradiţia acestui mare premiu, acordat din ce în ce mai mult “celor care trebuie” decât celor care merită.
Premiat Twitter-ul, ar fi premiată o stare de spirit. Or într-un timp în care şi despre “postideologie” vorbim tot ideologic, stările de spirit sunt cele care trebuie redescoperite, nu?

Nu vă ascund: am ascultat Michael Jackson iar “Earth Song” este unica creaţie artistică ce poate să stârnească stângismul din mine.
Nu vă ascund: mi-a părut rău să ştiu că acest om a murit înainte de a avea posibilitatea de a da ceea ce este mai bun din el lui Dumnezeu şi lumii. A murit privat de înţelepciunea bătrâneţii…
Nu pot specula ce va fi cu el după moarte. Sper că Dumnezeu îi va ierta nebunia şi îl va salva pentru geniul său: geniul de a stârni sentimente (de bucurie, de tristeţe, de …orice) într-o lume a nesimţirii.

Mă uit la înmormântarea sa şi încerc, din respect pentru decedat şi pentru taina morţii, să nu fiu cinic, dispreţuitor şi fariseic-superior…

Dumnezeu să îl ierte! Dumnezeu să îl odihnească după o viaţă atât de chinuită… Dumnezeu să ne ierte şi pe noi, cei care cunoscând Legea Sa, nu suntem în stare să facem nici măcar ceea ce a făcut Michael Jackson, dar ne place să ne erijăm în judecători ai lumii….

E culmea culmilor. Toţi se leagă de Monica Iacob Ridzi (şi pe bună dreptate) dar nimeni nu se întreabă de ce e nevoie de un minister care să fie construit pe ideea de a cheltui legal (dar nu legitim) banii contribuabililor pe prostii precum ziua utecistă a tineretului?

Monica Iacob Ridzi este încă un politician corupt. Încă o nesimţită care îşi falsifică C.V.-ul ca să “dea bine”, încă o slugă a familiei Băsescu ce, probabil, a cheltuit banii ministerului său pentru campania Elenei Băsescu- piţipoanca de la Bruxelles.

Dar problema noastră cea mare nu este Monica Iacob-Ridzi, sigur mai puţin coruptă decât un Oprişan sau un Videanu. Problema noastră ar trebui să fie existenţa unui minister creat pentru a satisface o clientelă politică. Un minister inutil (cine este acest “tineret”?- nu există o categorie socială numită “tineret”), menit să descurajeze iniţiativa privată şi să mai cheltuiască aiurea (chiar dacă “legal”, repet) banul public.

Chiar şi munca sinceră şi corectă a angajaţilor din instituţiile inutile ale Statului român este o cheltuire criminală a banilor publici. Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sportului, CNA-ul, consiliul de administraţie politic al TVR, ICR-ul, CNCD-ul şi nenumărate alte agenţii guvernamentale şi foste “deconcentrate” ale Statului nu fac altceva decât să ne cheltuiască banii fără să ne ceară voie. Cu alte cuvinte, să ne fure!

Sau proiectele guvernamentale: uitaţi-vă la prostia asta cu “Prima casă”. Păi în loc ca onor Guvern Boc să scutească de taxe şi impozite pe cei ce îşi cumpără o casă nouă pentru prima dată, acesta preferă să ne “garanteze” împrumuturile bancare. Cu ce bani? Cu banii noştri, desigur…

Dacă Statul vrea să facă ceva bun, atunci trebuie să îşi retragă mâna din buzunarul nostru. Chiar cu “riscul” de a nu ne mai “ajuta”…Căci ajutorul Statului este unul pe care îl plătim scump. Prea scump…