Noul Conservatorism

Acestea sunt concluziile trase de domnul Liviu Ornea (ajutat, de pe forumul de discuţie al articolului de către domnul Michael Shafir) asupra modestei mele persoane. Dacă doriţi să vă convingeţi, puteţi să citiţi articolul respectiv apăsând aici .

Iată cum, după ce mi-am îndepărtat toţi posibilii admiratori antisemiţi prin susţinerea publică a Israelului şi a cauzei poporului evreu în Palestina, după ce am denunţat (printre primii!) cu micile mele posibilităţi de publicist,  noul tip de antisemitism cu mască …. “antifascistă” ce bântuie prin Europa, doi evrei mă acuză cum că aş fi….antisemit.

Ce ar trebui oare să fac? Să îmi arăt originile semite? Mi s-ar părea nedemn. Şi apoi este dreptul oricărui evreu (iar eu sunt evreu în proporţie de ….12,5%) să fie antisemit, nu?

Nu voi face asta. Mai întâi mă voi amuza rememorând prima dată când mi s-a adus acuza de a fi antisemit. S-a întâmplat acum un an şi jumătate… Tocmai scrisesem un articol pro-Israel.  Revista Realitatea evreiască, într-o rubrică de revistă a presei culturale a apreciat pozitiv articolul meu.

După puţin timp scriu articolul despre eterna ţiganiadă europeană, articol ce mi-a atras chemarea în faţa comisarilor politici de la CNCD. Mai trece timpul şi, prins într-o dezbatere în jurul Raportului final iau apărarea lui Vladimir Tismăneanu,  într-un articol, poate patetic, dar 100% sincer.

Spre surpriza mea, cei de la Realitatea evreiască comentează articolul meu despre Tismăneanu cam aşa (citez din memorie): “După ce a scris un articol rasist pe tema romilor, A.B. Duca recidiveaza cu un atac virulent antisemit la adresa lui Vladimir Tismăneanu.”

Ţin minte că am râs cu poftă….

Dar acum nu mai pot râde. De ce nu? Pentru că într-un articol şchiop, în care până şi numele îmi este pocit, domnul Liviu Ornea mă face rasist pentru simplul motiv că am afirmat un lucru ştiut şi deja circulat în mass-media: principalii vinovaţi pentru prăbuşirea sistemului bancar american sunt cei care, luptând cu spor împotriva discriminării, au impus băncilor americane să nu mai discrimineze, când creditează, pe cei săraci.

Cei săraci fiind în SUA mai ales negrii şi hispanicii, faptul că mi-am băgat nasul în această problemă mi-a atras acuza de rasism.

Dar domnul Ornea, fiind un om inteligent, ştie că această acuză nu prea poate sta în picioare. Şi chiar dacă ar sta în picioare, nu prea e de interes la noi. Aşa că a folosit un sofism pentru a da de înţeles că aş fi….antisemit.

Care este sofismul? Bogdan Duca scrie în revista Cultura. In revista Cultura a scris un text antisemit domnul Dan Ungureanu. Ergo, domnul Bogdan Duca este antisemit.

În sprijinul domniei sale a venit, cine credeţi? tocmai un coleg de la revista Cultura. E vorba de domnul Mihai Iovănel care, scoţând un comentariu elucubrant pe forum, diplomatic, fără să mă menţioneze, arată cum un grup de intelectuali români (Sorin Lavric şi Dan C. Mihailescu fiind reprezentativi), profund antisemiti, devin imaculaţi folosindu-se detergentul….Vladimir Tismăneanu.  Cu alte cuvinte (domnul Iovănel cunoscând foarte bine prietenia mea sinceră pentru Vladimir Tismăneanu şi Sorin Lavric ca şi respectul meu pentru Dan C. Mihăilescu), Bogdan Duca este un antisemit, dar va fi scos curat de “gaşca” lui.

Acum intră în horă domnul Michael Shafir. Domnia sa e un personaj amuzant în chiar agresivitatea domniei sale. Când, la o şcoală de vară, a văzut un distins intelectual (căruia nu îi voi da numele) fumând împreună cu noi ţigări “hand made” ne-a acuzat că…..fumăm marijuana.

Acum domnul Shafir nu mai este amuzant însă. Mă acuză de antisemitism printr-un raţionament sofistic (evident!): lui Duca nu îi plac negroteii, marea majoritate a evreilor sunt mai …ţigănoşi. Ergo, Duca e antisemit.

Şi, pentru a arăta că problema domniei sale nu e subsemnatul, trânteşte agresiv câteva afirmaţii jignitoare la adresa lui Vladimir Tismăneanu….

Aşa că….iată-mă şi antisemit: să vadă şi lumea pe cine protejează Tismăneanu!

Vă invit să vă solidarizaţi împotriva statului inutil şi agresiv şi pentru încurajarea iniţiativei private.

Despre cazul comunei Marginea puteţi citi într-un articol excelent din cotidianul România liberă, articol pe care îl puteţi accesa aici.

Dacă doriţi să susţineţi cauza ţăranului român contra ciocoismului şi inepţiei agresive a birocraţiei statale, puteţi semna o petiţie aici.

8.Să nu furi!

Furtul are şi el valenţele sale postmoderne, nu? Cel mai recent tip de furt este cel prin înşelătorie. Minciuna este instrumentul prin care ni se fură cei mai mulţi bani. Suntem minţiţi prin mass-media, suntem păcăliţi de o întreagă industrie, cea a publicităţii.

Suntem furaţi şi suntem educaţi să furăm. Este cool să lucrăm în domenii ce favorizează furtul şi înşelăciunea, nu? Şi nu doar pentru că se plăteşte bine. Ci pentru că, vezi Doamne, eşti „creativ”!

Dar furtul are şi alte valenţe postmoderne. Se fură foarte bine făcând proiecte în diverse organizaţii non-guvernamentale. ONG-urile sunt noile bande de Robin Hoozi (de data aceasta cu toate actele în regulă!) ale timpurilor noastre.

Chiar dacă nu există o problemă, aceasta poate fi inventată pentru a putea obţine o finanţare pentru ea. Iată! Avem problema discriminării culturii gay. Sau problema căsătoriilor dintre homosexuali. Ce contează că homosexualii nu se identifică cu acea „cultură gay”? Sau că nu vor să se căsătorească? Important este să obţinem bani din asta.

Vreţi un exemplu de furt pomo made in NGO? Se organizează chiar zilele astea, la Cluj, o săptămână a lesbienelor. Ea este organizată de Asociaţia „Eşti Unică”. Până aici totul ar fi frumos. Dar cel ce se ocupă de acest proiect este un… lesbian: domnul Sorin Filip. Cool, nu? În faţa legii, domnul Filip e implicat într-un „biznis” non-profit. Din punct de vedere etic, domnia sa este un om ce încalcă porunca a opta.

9.Să nu ridici mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău!

Hohohoho! Este un „sport” democratic să se pună la cale campanii electorale, nu? Iar aceste campanii electorale sunt pline de atacuri fără acoperire la adresa adversarilor. Calomnie? Nu. Doar democraţie!

Să depăşim, acum, momentul campaniilor electorale. Ele sunt cumva dueluri consimţite, în care calomniile sunt doar arme nesângeroase.

Cea mai gravă mărturie mincinoasă împotriva aproapelui se practică însă în domeniile sociale şi ale spiritului. Minciuna împotriva unor evidenţe istorice este o practică bine întrebuinţată de ideologiile de ieri şi de astăzi. Fie în mediile academice, fie la televiziuni (multe cu pretenţii ştiinţifice, gen Discovery, History, Animal Planet, National Geographic etc.) discursul despre istorie este modificat voit.

Ştim de la bun început cine sunt bunii şi cine sunt răii în istoria noastră recentă. Ştim că Hitler a fost un geniu al răului, dar Lenin apare ca un tip cumsecade. Alfred Rosenberg a lansat o ideologie a morţii, iar Marx a scris, plin de compasiune, pentru „oropsiţii sorţii”. Nazismul este condamnat, iar comunismul este justificat.

Dar, datorită CNN, ştim că Obama este cel mai potrivit om pentru a conduce SUA şi poate chiar şi lumea, la fel cum ştim că George Bush este un soi de Hitler deghizat.

De la domnul Al Gore aflăm că se apropie o apocalipsă climatică şi, lucru mult mai grav, civilizaţia occidentală este vinovată pentru aceasta.

Ştim, datorită lui Dan Brown si celor de la National Geographic, cum că Iisus era însurat şi avea copii şi mai ştim că doar misoginismul primilor creştini ne-a împiedicat să intrăm într-un foarte natural matriarhat.

Cum de ştim toate astea? Nu pentru că am aflat că ele ar fi adevărul gol goluţ, ci pentru că anumite spirite ce bântuie prin istorie sunt interesate să credem în lucruri neadevărate. Scopul ideologiilor nu este acela de a medita asupra adevărului, ci de a promova nişte idei ca fiind adevărate. Şi nu nişte idei născute şi confirmate de tradiţie, ci idei… moderne.

10.Să nu pofteşti nimic din ce este al aproapelui tău!

Această poruncă este legată de două obsesii ale modernităţii târzii: obsesia egalitaristă şi cea a dispreţului faţă de proprietate. Două obsesii evident interconectate.

De la 1789 încoace se visează în multe feluri şi în multe chipuri la construirea unei societăţi egalitariste. La 1789 s-a început făurirea acestei societăţi prin tăierea capetelor tuturor celor care făceau dovada posesiei unei asemenea părţi de corp. Karl Marx şi discipolii săi au mers mai departe: au propus o dictatură a proletariatului, au ucis pe cei suspectaţi de a fi „duşmani de clasă”, s-au ucis şi între ei pentru ca, în faza finală, cu prolii şi inocenţii rămaşi, să înceapă reeducarea prin îndoctrinare.

Ideologiile postmoderne au învăţat lecţiile părinţilor revoluţionari (ele respectă porunca a 5-a) şi acum se ocupă de îndoctrinarea noastră şi de acuzarea continuă a celor bogaţi pentru că au îndrăznit să devină bogaţi.

Astfel, lumea a treia e învăţată să pretindă acuzator bani de la statele bogate, prolii din Africa sau America Latină sunt încurajaţi să devină infractori pentru a invada ţările din „nordul” bogat.

Cehia lui Vaclav Klaus ne dă clasă. Nu numai nouă ci şi tuturor democraţiilor occidentale.

Mai întâi avem declaraţia de la Praga în care se cere ferm condamnarea comunismului, fără menajamentele oferite unei stângi incapabile să îşi asume trecutul său politic şi cultural. Dacă nu aţi semnat această declaraţie, cred că puteţi să o faceţi încă, aici .

Apoi felul, autentic liberal, autentic de dreapta (nu maimuţăreala de la noi, patronată de premierul Boc, stingătorul de becuri, sau de preşedintele Băsescu protectorul….turismului) prin care autorităţile cehe au înţeles să înfrunte criza economică.

Iar acum prin curajosul discurs al Preşedintelui Vaclav Klaus în care denunţa lipsa de spirit democratic şi dictatura birocratică instaurată de către Uniunea Europeană.

Alături de asemenea oameni mă simt mândru că sunt european.

5.Cinsteşte-ţi părinţii!
Postmodernismul (ce se doreşte a fi şi o postmodernitate, doar-doar scapă de codiţa sa ideologică) urăşte tradiţia. Iar când nu o urăşte, o identifică cu o naturaleţe terifiantă în ideologiile modernităţii, de parcă tot ce înseamnă umanitate a început în jurul lui 1789.
Să nu mai discutăm despre distrugerea sistematică prin ideologizare a tot ce înseamnă mitologie. Eroii Greciei antice devin portstindardul discursului corect politic al vremii: ştiţi serialul „Hercule”? Dar acea porcărioară menită să satisfacă instinctele războinice ale feministelor, „Xena. Prinţesa războinică”? Strămoşii mitici ai civilizaţiei noastre s-au transformat într-un soi de Che Guevara în sandale, de Roze Luxemburg în costum de baie din piele…
Filme cu Iisus în care Acesta are apostoli negri sau asiatici, legenda lui Robin Hood croşetată cinematografic în aşa fel încât să permită şi personaje (evident pozitive!) africane sau magrebine, conferinţe mai mult sau mai puţin academice menite să ne convingă că celălalt a fost tot timpul mai „cool” decât noi, toate deturnează ideologic istoria şi istoriile părinţilor noştri, faţă de care nu ar trebui să ne raportăm altfel decât corect politic şi, desigur, critic.
Omul recent nu se poate construi altfel decât dacă devine un om fără rădăcini. I se spune frumos: omul cosmopolit, internaţionalist, ecumenist. El nu este condiţionat de naţionalisme, nu este cantonat în etnicisme, marotele ideologice ale aceleiaşi modernităţi. Dar, deşi ştie să combată frumos unele inepţii ale modernismului cu altele (mai „postmoderne”), el nu face altceva decât să îşi taie propriile rădăcini şi să devină un frumos, dar efemer brad, că tot este bradul de crăciun unul dintre simbolurile acestei noi religii idolatre şi atee în acelaşi timp, ce pare să calce în picioare, sistematic, tot ceea ce înseamnă umanitate.

6.Să nu ucizi
Porunca aceasta, deşi cea mai clară, este porunca care se încalcă cel mai mult. Avortul, eutanasia, sinuciderea asistată, acceptarea şi încurajarea tiraniilor celor mai sângeroase printr-un fals pacifism sunt parte a acelei culturi a morţii, atât de caracteristice timpului nostru.
Cinismul criminal este uimitor. Aceleaşi persoane care plâng sincer moartea cine ştie cărei balene de prin Alaska cred că e „uman” să ucizi copiii nenăscuţi, consideră o faptă bună omorârea „medicală” sau uciderea „cu consimţământ” a persoanelor suferinde. Minciuna şi lipsa de discernământ sunt la ele acasă în minţile celor care pot să îşi ucidă propriii copii. Nu vor să audă de faptul că ceea ce e în pântecele mamelor este un om viu, se mint dându-şi definiţii cât mai variate ale vieţii şi ale umanităţii. Şi, în cazul în care propria conştiinţă îi mustră, nu au decât să se exprime ferm în alte cauze a căror scopuri le-ar salva măcar prezumţia de umanitate.

7. Să nu trăieşti în desfrânare!
Omul recent nici nu se mai chinuie să nege că ar încălca această poruncă. Iar cei care negăm că am încălca-o, păstrând impresia unui (din ce în ce mai subţire) fariseism, riscăm să o facem chiar în detrimentul propriei noastre cauze.
Sexualitatea este parte a condiţiei noastre biologice, dar raportarea la ea ar trebui să se facă din perspectiva umanităţii noastre, a valorilor pe care această umanitate le reprezintă.
Din păcate, lucrurile nu stau tocmai aşa. Sexualitatea ne domină umanitatea şi nu umanitatea sexualitatea, aşa cum ar trebui să fie normal.
Şi, dacă ne domină sexualitatea, de ce să nu ne mimăm civilizaţia în umbra ei? Aşa îl transformăm pe domnul Freud în profet al timpurilor noastre. Dacă tot ne mai rămâne timp de distracţie, putem să facem cultură. Cultură gay, cultură lesby… Doreaţi altceva?
Iar exacerbarea sexualităţii se face tot ideologic. Ca omul să îşi uite credinţa, rădăcinile, tradiţia trebuie să fie cât mai puternic condiţionat de animalitatea sa. Dacă nici aceasta nu se poate, să fim sinceri, există vreun un drog mai puternic decât sexul?